O carte pe zi: „Lunga scurtime a vieţii” de António Lobo Antunes

António Lobo Antunes e un scriitor portughez foarte cunoscut la noi, dacă nu mă înşel numai această editură Humanitas i-a tradus nu mai puţin de nouă cărţi. Un scriitor multipremiat în Portugalia şi pe plan internaţional. Un scriitor tradus în multe limbi. Prieten de multe decenii cu poetul care îl traduce acum în româneşte, căruia îi aduce elogii într-un text apărut chiar în această carte.

Volumul pe care îl semnalăm astăzi nu este un roman, ci o culegere de cronici. Traducătorul precizează că această nouă culegere de cronici ale marelui prozator portughez apare în româneşte la puţin timp după monumentala ediţie tipărită la Lisabona şi prefaţată de însuşi preşedintele Republici Portugheze.

„În 70 de cronici mai intimiste decât marile sale construcţii romaneşti, deghizate sub caracterizarea sarcastică de „chestiuni alimentare“- scriu editorii -, Lobo Antunes abordează o vastă diversitate de teme precum copilăria, familia, iubirea, moartea, războiul colonial, fragmente caleidoscopice dintr-o viaţă dedicată literaturii legate de travaliul scriitorului sau de prietenie, ce condensează un univers individual ardent, plin de melancolie, şi se constituie într-un adevărat exerciţiu de deziluzionare, în care emoţia este frustă, neornamentată, aproape dureroasă”.

Arta lui Lobo Antunes e desăvârşită: „Cel mai frumos lucru pe care l am văzut până acum nu a fost un tablou, nici un monument, nici un oraş, nici o femeie, nici păstoriţa de pe cutia de biscuiţi a bunicii mele Eva când eram mic, nici marea, nici cel de-al treilea minut al aurorei despre care vorbesc poeţii: cel mai frumos lucru pe care l am văzut până acum au fost douăzeci de mii de hectare de floarea soarelui la Baixa do Cassanje, în Angola. Obişnuiam să ieşim înainte să se crape de ziuă, iar atunci, odată cu sosirea luminii, florile soarelui îşi ridicau şi ele capul, toate ca una singură, spre răsărit, şi întreg ţinutul devenea plin de gene mari galbene”.

De aceea şi „Le Monde” comenta: „Scriitura antuniană, atât de aparte, este adesea socotită simfonică. Dar epitetul este slab. Ar trebui să ne imaginăm o simfonie în care să putem auzi în acelaşi timp sunetul distinct al fiecărui instrument, gândurile muzicienilor şi emoţiile dirijorului! […] Acesta este Lobo Antunes: unul dintre cei mai mari scriitori contemporani, un romancier prodigios, muzical şi febril, de o exigenţă teribilă, ale cărui cronici – orice ar spune el – poartă de asemenea marca imensului său talent”.

António Lobo Antunes – Lunga scurtime a vieţii. Selecţie, traducere din portugheză, prefaţă şi note de Dinu Flămând. Editura Humanitas Fiction, coleţia Raftul Denisei. 279 pag.