O carte pe zi: "Marele Incendiator. Cronica unui fapt divers", de Stelian Tănase

Un roman o poveste de dragoste, între Zoe (Firescu), jurnalistă de fapt divers, şi Vivi, un fotograf cunoscut. Care nu se poate împlini – cauzele ţin de societate. Dar şi un roman frescă socială, o societate într-o tranziţie veşnică. Culoarea locală e remarcabilă.

Cel mai ambiţios proiect al lui Stelian Tănase, cum el însuşi a recunoscut.

Un cronicar narează neutru epopeea câinilor maidanezi şi apariţia în viaţa oraşului a unui incendiator misterios pe care Poliţia nu reuşeşte să-l prindă, spre hazul şi enervarea locuitorilor. O „cronică scrisă de frică, a unui biet povestaş.” „Strâng din oraş legende urbane, ştiri din cotidiane, cârteală şi istorie orală. Ziceri de la petreceri. Din cârciumi, minciuni şi minuni, pilde de la femei gravide, refrene ologofrene de la hodorogi, mistagogi şi ologi. Din toată Gubernia, ca-n Alexandria, le duc acasă, le pun pemasă ca o colivă. În arhivă le împart pe dosare şi le închid în sertare.”

Alt plan al romanului prezintă personaje pro şi contra, care se întâlnesc pe facebook, al căror idol este Marele Incendiator, un personaj mitic, un fel de haiduc din folclor în care toţi îşi pun nădejdea. Despre incendiator, jurnalista scrie că ar fi „Prinţul nopţii, răzbunătorul anonim, piromanul frenetic.”: „Câinele lui Pavlov! Se aprinde becul şi câinele salivează. Aşa şi cu Marele Incendiator, Se face noapte, iese din ascunzătoare, aruncă benzina din canistră, scoate bricheta şi dă foc. Ce fac ceilalţi? A scris în foaie că tremură toţi de frică, se tem şi de umbra lor.”

Cine e ziarista? „O obrăznicătură, muiere afurisită, fâşneaţă.” Scria cu umilinţă, uneori îi tremura mâna. Era scorpia care mâzgălea răutăţi la gazetă. Îi plăcea să treacă prin mulţime ştearsă, ignorată, nevăzută. De multe ori nu-şi punea numele. Voia cu tot dinadinsul să treacă neobservată. Dar „avea simţul ridicolului. Se teme să-şi arate lumii zulufii şi năsucul cârn. Găsea că e urâţică, nici voce bună nu avea, era şi timidă şi fără aplomb… Era perfectă când trebuia să scrie cineva despre câini, despre maşini care iau foc din senin, noaptea, despre fleacuri.”

Cum scria? „Degeaba a trimis Poliţia echipaje pe străzi, SUV-urile au continuat să ardă în cartierele selecte ale capitalei noastre. La adăpostul întunericului, un necunoscut toarnă benzină dintr-o canistră şi aprinde bricheta. Urmează iadul!” Nu evită să enumere toate teoriile lansate prin mahalale şi cârciumi: incendiatorul e măcinat de resentimentre. Dă foc la maşini, câini, oameni, case, la orice, pentru a se răcori – prea s-a-mbogăţit vecinul!; e un protest împotriva îmbogăţiţilor, profitorilor, venalilor, a celor ajunşi sus peste noapte. Adică, de ce tu să faci parale, să dai de bine şi nopuă să ne ghiorăie maţele?; Incendiatorul joacă un rol de terapeut, trage în ţeapă vinovaţii. Marele Incendiator devine un personaj mitic, în care mulţi năpăstuiţi îşi pun nădejdea şi nu e de mirare că sursă a mulţime de poveşti şi conspiraţii.

Acţiunea se petrece la Bucureştii începutului anilor 2000, când în prim plan era povestea câinilor maidanezi; dar e o radiografie mai amplă a societăţii.

O lectură captivantă, cu multe stiluri care alternează, şi în funcţie de povestitor sau cel aflt în miezul unui anume calup – pagini întreg sunt practic versificate, o surpriză.

Cei doi iubiţi vor fi condamnaţi să-şi salveze prorpia lume.

Un roman în ritm cinamtografic, la care Stelian Tănase a lucrat 15 ani şi ulterior refuzat de mai multe edituri. Este, spunea autorul „cartea unei traume. Şi adăuga la una din mulţimea de lansări ale romanului: „Pentru mine e foarte important să am cititori, să mă fac înţeles şi să primesc feedback de la cititori. Cartea trebuie să o laşi în sertar să se dospească, să-şi facă acest test a timpului. Ele au destinul lor. Mamele ştiu: copilului tău îi poţi da tot, nu şi norocul. Aşa e şi cu cărţile: le dai tot sufletul, ai muncit cât ai putut, nopţile, zilele, ai renunţat la viaţa normală, stând între patru pereţi ani şi ani de zile. Îţi sacrifici viaţa ca să scrii literatură. Nu ştiu ce destin o să aibă acestă carte, cum nu ştiu ce destin vor avea şi cărţile din urmă.”

Stelian Tănase – "Marele Incendiator. Cronica unui fapt divers". Editura Corint. 462 pag.