O carte pe zi: „Marşul morţii prin Rusia. Călătoria mea de la soldat la prizonier de război”

Experienţele lui Herrmann ca prizonier de război în Uniunea Sovietică au fost devastatoare, caracterizate prin brutalitate indiferentă, maltratări şi ameninţarea mereu prezentă a bolilor. Dispreţul gardienilor sovietici era palpabil.

Urmărește
2853 afișări
Imaginea articolului O carte pe zi: „Marşul morţii prin Rusia. Călătoria mea de la soldat la prizonier de război”

Dispreţul gardienilor sovietici era palpabil. După cum s-a plâns Herrmann: „De acum, nu mai eram fiinţe umane. Nu mai eram nimic.”

Mai întâi câteva informaţii despre eroul marşului acestei cărţi, furnizate de editorii români. Lothar Herrmann s-a născut în 1920 în Breslau (în Polonia actuală). După divorţul părinţilor, a rămas în grija tatălui. După primii opt ani de şcoală, tatăl, care era meşter decorator şi pictor biserici, l-a trimis la ucenicie în aceeaşi meserie. La 20 de ani este trimis la Serviciul de muncă al Reichului (RAD), un stadiu premilitar de 5 luni, care consta în principal din munci necalificate, dar şi din 2 săptămâni la Paris, unde a participat la paza Palatului Versailles. Cu această ocazie beneficiază pentru prima dată de abilităţile de pictor decorator, pentru a scăpa de instrucţie şi serviciul de gardă.

La terminarea celor cinci luni, Lothar este înrolat în artileria de munte, iar în decembrie unitatea lui pleacă în Iugoslavia. Nu şi el, care rămâne în infirmerie din cauza unei crize de astm. După externare, este angajat în cancelaria regimentului. În luna mai 1941 pleacă în cele din urmă spre front cu o unitate de artilerie, care străbate Austria şi Ungaria, apoi România, unde se stabileşte la graniţa cu Basarabia.

Şi povestea, aşa cum este spusă de editorii aminitţi continuă:

Pe 22 iunie 1941 începe atacul asupra URSS-ului, în care unitatea lui Lothar joacă doar rolul de susţinere a trupelor româneşti. După câteva zile însă este trimis din nou în spital din cauza astmului. După două săptămâni revine la unitatea sa, care cucerise Odessa, şi primeşte o permisie în ţară pentru convalescenţă. De Crăciun se prezintă la datorie la unitatea pentru convalescenţi din Garmisch unde rămâne tot anul 1942. În 1943 se îmbolnăveşte de icter, dar urmează şi un curs de observatori pentru artilerie.

Abia în martie 1944 revine pe front lângă Nistru. Luptă pe poziţii defensive împotriva sovieticilor şi este promovat comandant de tun, dar după 23 august 1944, când armata română iese din alianţa cu Germania, unitatea lui începe retragerea prin România. Dincolo de Miercurea Ciuc, Lothar şi echipa sa pierd contactul cu restul bateriei, se rătăcesc şi, pentru a nu fi prinşi de românii şi ruşii care-i urmăreau, abandonează tunul şi continuă pe jos. După trei zile de peripeţii sunt capturaţi de români care-i predau sovieticilor.

Prizonierii de război germani sunt duşi pe jos într-un marş al morţii spre Braşov, flămânzi, însetaţi şi dezbrăcaţi. Cei care ieşeau din linie pentru un strop de apă sau pentru a fura câţiva ştiuleţi de porumb erau împuşcaţi pe loc – o şansă pentru cei rămaşi în viaţă de a jefui cadavrele, luându-le pantalonii sau opincile cu care să-şi acopere trupurile înfrigurate, murdare şi gârbovite. După 2 săptămâni sunt urcaţi în marfare, câte 50 de oameni într-un vagon, şi, via Iaşi, sunt transportaţi pe malul Mării de Azov în condiţii dramatice, fără mâncare şi apă, în ger. La fiecare popas, erau aruncate din tren cadavrele celor care muriseră de foame, de sete sau pur şi simplu de epuizare. Ajunşi în lagăr, sunt puşi să lucreze într-o fabrică de muniţie, gârboviţi de frig, în uniforme zdrenţuite şi încălţări rudimentare, decimaţi de dizenterie. După terminarea războiului, la 9 mai 1945, sunt duşi să muncească la un colhoz până în octombrie 1945.

Sunt mutaţi apoi în bazinul minier Doneţk, unde Lothar va lucra într-o carieră de piatră. Pentru că raţiile de mâncare depindeau de productivitate, iar productivitatea era redusă din cauza efortului uriaş de a căra marile blocuri de piatră, foametea cumplită făcea ravagii. Dar Lothar începe să se folosească de abilităţile de vopsitor şi zugrăveşte o fabrică de pâine (de unde poate lua pâine să-şi completeze mesele frugale), apoi apartamentul unui locotenent rus.

Lothar profită şi evadează, mergând trei zile cu marfarul şi pe jos pe câmpuri, dar este prins de miliţia rusă într-o gară şi dus în sudul Ucrainei, unde este internat într-un lagăr de muncă. Ruşii începeau deja să folosească prizonierii de război germani calificaţi şi Lothar va munci în diverse locuri ca zugrav şi vopsitor, beneficiind de mici avantaje. Este dus chiar în Kazahstan să lucreze la orăşelul de lângă viitorul cosmodrom Baikonur.

Eliberarea va veni abia în octombrie 1949, când Lothar se întoarce în Garmisch-Partenkirchen, după o miniaventură în Germania de Est.

În 2016 scrie această carte cu ajutorul jurnalistului Klaus Willmann.

O carte cutremurătoare.

Klaus Willmann - „Marşul morţii prin Rusia. Călătoria mea de la soldat la prizonier de război”. Cuvânt înainte de Roger Moorhouse. Traducere din limba engleză de Mihai-Dan Pavelescu. Editura Meteor Press. 240 pag.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici