O carte pe zi: „Memoriile unui mercenar din grupul Wagner” de Marat Gabidullin

Marat Gabidullin a fost comandantul unei subunităţi de mercenari din Grupul Wagner, armata din umbră a lui Putin. A scris o carte, o mărturie unică, foarte actuală, în care risipeşte o parte din secretul care înconjura acest grup, organizarea lui şi felul de a acţiona. Grupul Wagner este o „societate militară privată”, care funcţionează fără garde şi a cărei existenţă este în continuare negată de către puterea din Rusia. Chiar Gabidullin, pentru a-şi numi camarazii de arme şi pe el însuşi, foloseşte expresia „soldaţi improvizaţi”. Acţiunile grupului Wagner au fost întotdeauna exclusiv în slujba Kremlinului, fie că acţiunea lor avea loc în Donbas, Crimeea, Mali, Republica Centrafricană sau Siria. Compania Wagner e formată în cea mai mare parte din foşti militari şi acţionează tot timpul alături de armatele oficiale.

Scriu editorii: „Un nume care stârneşte deopotrivă interes şi teamă, Wagner reprezintă armata din spatele preşedintelui rus Vladimir Putin. Se cunosc puţine detalii despre activitatea grupului de mercenari, numeroase legende iscându-se pe seama acestui subiect controversat. Fost luptător Wagner, Marat Gabidullin dezvăluie universul acestei lumi secrete şi negate de Kremlin, oferind o imagine fidelă chiar din interior. Soldat-fantomă, el este trimis în prima linie a luptelor din Donbas, în 2015, apoi în Siria împotriva Statului Islamic şi a adversarilor preşedintelui al-Assad. Cu lux de amănunte, fără compromisuri, fostul militar reuşeşte să surprindă ororile războiului, chiar de pe câmpul de luptă, precum şi alte evenimente din interiorul grupului, portretizând câţiva dintre camarazii săi.

Intensă, palpitantă, vie, cartea oferă o mărturie de nepreţuit în contextul actual, fiind o adevărată sursă de informaţii pentru toţi cei interesaţi să descopere mai multe despre această misterioasă şi eficientă armată, precum şi despre forţa militară a Rusiei”.

Iată un mic fragment despre stilul şi informaţiile lui Marat Gabidullin:

„Goreţ (<Munteanul>) era unul dintre acei oameni pentru care nici religia, nici naţionalitatea, nici locul de origine nu aveau importanţă. Acest cecen, care zâmbea mereu cu dinţii lui de aur şi nu se descuraja niciodată, îţi inspira imediat încredere prin simplitatea lui şi se înţelegea cu uşurinţă cu toţi membrii marii confrerii multinaţionale care era legiunea. Îl cunoscusem în timpul primei mele misiuni în Siria. Goreţ, care nu îşi părăsise niciodată arma de la vârsta la care căpătase dreptul s-o poarte, era mereu gata să plece la luptă, fără fasoane. Altădată, acest luptător experimentat făcuse parte dintr-o unitate azi desfiinţată, deoarece căzuse în dizgraţia preşedintelui cecen Ramzan Kadîrov. Atunci se alăturase unei SMP (Societate Militară Privată). Din simplu soldat, devenise şef de grupă în unitatea lui Ratnik.

După ce a coborât din Kamaz, Goreţ a intrat în cort şi, ca de obicei, s-a şi apucat de povestit o istorioară amuzantă. Conţinutul nu avea importanţă – naraţiunea în sine te făcea să râzi. Vorbele lui, deformate de un accent puternic, provocau întotdeauna hohote de râs. După această introducere, s-a aşezat lângă foc, salutat călduros de toată lumea. Ibricul, înnegrit de mizerie, a dat pe afară apa fierbinte, care s-a evaporat sfârâind pe pietrele fierbinţi ale sobei improvizate în grabă într-o nişă de piatră din cortul nostru. Într-un asemenea adăpost te puteai instala liniştit, apărat de vântul pătrunzător de la munte şi de eventualele tiruri inamice. Ca de obicei, discuţia se învârtea în jurul unor subiecte mărunte, deoarece simţeai nevoia să vorbeşti, să nu te mai gândeşti la război, la frigul pătrunzător, la experienţele neplăcute din zilele precedente şi la permanenta tensiune nervoasă. Trebuia să înaintăm prudent până în vârful coastei, străduindu-ne să nu ne lăsăm prinşi între tirurile încrucişate ale jihadiştilor. Numai în ajun geniştii dezamorsaseră vreo zece mine. Frigul şi ploaia sporeau nevoia de a te destinde, de a te aşeza sau, dacă era cu putinţă, de a sta întins la căldură şi a te gândi la altceva decât la stâncile pustii şi la perspectiva de a muri ucis de un obuz sau de o mină. Asta am şi făcut, profitând de căldura focului şi de cafea, aşteptând zorii pe vârful acelui lanţ muntos pe care tocmai îl luaserăm sub controlul nostru.

Dikii (<Sălbaticul>), un servant de mortier, tocmai terminase o lungă poveste despre experienţa sa în calitate de comandant al unei baterii de artilerie, într-o unitate din Daghestan, una dintre republicile meridionale ruseşti din Caucazul de Nord. Problemele armatei regulate îi preocupau în continuare pe mercenari. Dacă, din diverse motive, abandonaseră serviciul militar, toţi rămăseseră în primul rând soldaţi. Ştiam din experienţă situaţia armatei ruse şi cunoşteam perfect toate dedesubturile. N-aveam decât dispreţ faţă de înaltul comandament, care transformase forţele armate ale ţării într-un circ permanent, cu biatlon de tancuri, forumuri şi exerciţii de paradă, adică numai spectacol. Dikii povestea cum djighiţii din împrejurimi transformaseră serviciul militar într-o formă de parazitism: deşi primeau sume frumuşele pentru îndeplinirea atribuţiilor, nu veneau decât în ziua de salariu, dar le dădeau, în mod evident, o parte din banii primiţi superiorilor lor. În consecinţă, nivelul trupelor era slab, iar comandanţii nu aveau nicio autoritate, fiindcă aveau obiceiul de a închide ochii, fie la presiunea propriilor superiori lacomi, fie fiindcă ei înşişi acceptau regulile jocului”.

Marat Gabidullin – Memoriile unui mercenar din grupul Wagner. Traducere din limba franceză de Alina Pavelescu. Prefaţă de Ksenia Bolşakova şi Alexandra Jousset. Editura Corint Istorie. 236 pag.