O carte pe zi: „Monarhia habsburgică (1848-1918).” Volumul V

Sinteza în douăsprece volume (deocamdată) a monumentalei lucrări Die Habsburgermonarchie 1848-1918, editată de Comisia pentru Istoria Monarhiei Austro-Ungare din cadrul Academiei de Ştiinţe a Austriei a început să fie tradusă şi la noi în urmă cu câţiva ani de editura Polirom, în coeditare cu Academia Română şi Centrul de Studii Transilvane. Sunt preconizate să apară în româneşte şase volume.

Primul volum avea ca subiect şi subtitlu dezvoltarea economică, administraţia şi sistemul juridic, forţa armată. Volumul al doilea – popoarele Imperiului. Volumul al treilea – Problema naţională. Volumul al patrulea – problema confesională.

„Textele aduc o contribuţie esenţială la cunoaşterea monarhiei dunărene şi mai ales la evidenţierea efectelor de durată ale stăpânirii austriece în provinciile româneşti sau la detalierea relaţiilor dintre Regatul României şi Imperiul Habsburgic sau (între 1867 şi 1918) cel Austro-Ungar. Viziunile reputaţilor istorici ai vremii vor putea fi de acum coroborate mai uşor cu cercetările şi concluziile specialiştilor din România, îmbunătăţind astfel fresca reconstituirii trecutului comun european, în spiritul adevărului omeneşte posibil, mereu perfectibil.” (Ioan-Aurel Pop)

Volumul de faţă cuprinde trei studii. „Cadrul organizaţional- juridic şi social al politicii externe a Monarhiei Habsburgice” – de Helmut Rumpler; „Austria(-Ungaria) între marile puteri” – de Francis Ray Bridge; şi „Germania şi Monarhia Habsburgică (1948-1918)” de Jiri Koralka.

Primul studiu, care ni se pare cel mai important, este o analiză a Ministerului de Externe – Ballhausplatz – a cărui influenţă asupra Monarhiei a fost decisivă

„Ballhausplatz – spune autorul, Helmut Rumpler - a fost în primul rând un centru al spiritului imperial. Este evident că, tocmai în perioada de criză a deceniilor de dinainte de război, această politică imperială a fost reprezentată de funcţionari care nu pot fi atribuiţi în totalitate unei anumite naţiuni – în timpul crizei decizionale a politicii externe din 1914, ministrul de Externe Berchtold a fost un cetăţean maghiar bogat cu proprietăţi în Moravia, consilierii săi Forgách, Musulin şi Wiesner au venit din Ungaria, Croaţia şi Boemia; Bilinski, ministrul comun de Finanţe şi responsabil, ca atare, cu administrarea Bosniei şi Herţegovinei, a fost polonez; numai Hoyos, şeful cabinetului, poate fi considerat reprezentant al Austriei germane. Cel care intra în serviciul din Ballhausplatz aproape că înceta să mai fie membru al unui grup naţional sau social.”

Monarhia Habsburgică 1848-1918. Vol. V. Politica externă: instituţii, personalităţi, alianţe. Ediţie în limba română coordonată şi îngrijită de Rudolf Gräf. Traducere de Rudolf Gräf şi Nicolae Teşculă. Coeditare cu Academia Română, Centrul de Studii Transilvane. Editura Polirom. 503 pag.