O carte pe zi: "Narcotice în cultura română", de Andrei Oişteanu

Andrei Oişteanu este cercetător, membru în Consiliul Ştiinţific al Institutului de Istorie a Religiilor (Academia Română), profesor asociat la Facultatea de Litere (Universitatea din Bucureşti) şi preşedinte al Asociaţiei Române de Istorie a Religiilor. A publicat mult, iar câteva dintre cărţile sale, inclusiv cea de faţă, sunt de referinţă - "Imaginea evreului în cultura română", "Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească", "Sexualitate şi societate". Este unul dintre puţinii cercetători şi scriitori care au reuşit să facă bestselleruri din volumele sale de antropologie culturală.

Mircea Cărtărescu scria, entuziasmat: "N-am putut să las din mână cartea lui Andrei Oişteanu. Am aflat din ea că mulţi autori din cultura română foloseau narcotice, experimental sau hedonistic. Dar aici este un pericol extraordinar: toate aceste stimulente ard şi distrug. Cei care sunt artişti cu adevărat, cei mai mulţi dintre ei, au ars lumânarea la ambele capete. Sunt faimoşii damnaţi pe care îi cunoaştem. Cartea lui Andrei Oişteanu este o parte a tabloului culturii române, până acum escamotată."

Volumul de faţă, aflat la a patra ediţie, revăzută, adăugită şi ilustrată, şi distins la apariţie cu Premiul special al Uniunii Scriitorilor din România este o carte de istorie a ideilor, de istorie culturală şi de antropologie culturală.

"Avem de a face cu o pluridisciplinaritate fecundă, o carte ce începe din Antichitate şi ajunge în contemporaneitatea ce am mai strictă. Este şi o istorie culturală a mentalităţii europene confruntată cu alteritatea. Această alteritate este una multiplă, fie că vorbim despre diversele culte dionisiace, reprimate de apolinismul culturii greco-latine şi al celei iudeo-creştine care i-a urmat, aşa-numita "Europă clasică“, fisurată de-a lungul perioadei moderne, despre care Nietzsche, se ştie, a scris lucruri extrem de profunde la sfârşitul secolului al XIX-lea.

Este o confruntare a acestei mentalităţi şi cu Orientul, pentru că narcoticele acestea vin - în perioada modernă cel puţin - dinspre Orient şi reprezintă o pătrundere a unei alterităţi orientale într-o cultură occidentală în curs de modernizare, care se confruntă cu propriile limite. Accentul cade aici pe cultura română, de la Nicolae Milescu "Spătarul“, Dimitrie Cantemir, Alexandru Mavrocordat (autor, printre altele, al unui tratat despre tutun şi despre fumat) şi până în zilele noastre, până la Mircea Cărtărescu, la Andrei Codrescu şi alţii, trecând prin experienţele decadenţilor, ale romanticilor, simboliştilor, estetizanţilor, apoi prin interbelic, în zona avangardei, să o numim aşa, dar şi a aşa-zisului trăirism. Mircea Eliade este semnificativ aici, ca şi discipolul său de mai târziu, Ioan Petru Culianu, cei doi făcând parte dintre maeştrii lui Andrei Oişteanu, direct sau indirect." (Paul Cernat)

Andrei Oişteanu precizează: în ediţia a patra a adăugat informaţii şi interpretări noi; a căutat în sertarele mai ascunse ale scriitorilor, acolo unde zac scrisori personale şi jurnale intime.

"Mi-a fost frică de un succes facil al cărţii - mai declară autorul. Mă gândeam că de la tabuizare, tema narcoticelor ar putea cădea în tabloidizare. Mi-a fost teamă că va fi citită de liceeni pe sub bancă şi că va avea un succes de fundul curţii şcolii. Nu s-a întâmplat nici asta. Am conchis că societatea românească s-a maturizat, că au fost depăşite bolile copilăriei liberalismului. Ba chiar, în unele privinţe, au dispărut şi coşurile de pe chipul pubertăţii."

Andrei Oişteanu - "Narcotice în cutlura română. Istorie, religie şi literatură". Ediţia a IV-a revăzută, adăugită şi ilustrată. Editura Polirom, seria de autor Andrie Oişteanu. 718 pag.