O carte pe zi: "Noaptea de Sfântul Andrei", de Oana Stoica-Mujea

Când s-a lansat cartea de faţă, la Târgul Bookfest de la începutul verii, am fost surprins să aflu că printre cei care o vor prezenta şi susţine se va afla ziaristul Victor Ciutacu. În fapt, el n-a mai apărut, dar ştirea mi-a ridicat întrebări şi m-a făcut curios. Aveam să aflu că ziaristul e chiar personaj în cartea cu pricina.

Într-o anchetă asupra romanului poliţist, realizată de Mircea Pricăjan în suspans.ro, în 2011, Oana Stoica-Mujea susţinea că "oamenii nu mai cred în dreptate, lege etc. În România, când vorbeşti despre dreptate, vorbeşti, de fapt, de dreptatea aia pe care şi-o face fiecare personal, pentru că nimeni nu mai are încredere în instituţiile statului. Sau aproape nimeni. Asta împiedică şi apariţia policier-urilor sau thriller-ului care să <<pună la punct>> tarele acestei societăţi. Pentru că şi scriitorii au impresia că aşa ceva e mai SF decât SF-ul în sine. Românul nu abordează cu timiditate marile teme ale momentului. Românul, creator sau nu, e plictisit de toate aceste mari teme. E sătul. Se uită în ograda vecinului şi şi-ar dori şi el un pic de linişte. Nu cred că vorbim de timiditate, ci de saturaţie".

Şi totuşi, în ciuda acestor păreri, Oana Stoica-Mujea a continuat să scrie romane poliţiste, în care, în majoritate, s-a ocupat de aceste "tare" ale societăţii. Iar romanul de faţă le întrece pe toate, fiind de o actualitate uimitoare. Nu vom dezvălui acţiunea - foarte complicată, încâlcită chiar, dar verosimilă -, însă vom spune că iniţial a fost o crimă, pe considerente politice, opera unui personaj sus pus care n-ar fi trebuit niciodată să recurgă la un asemenea act, crimă care declanşează un torent de evenimente în care sunt implicaţi poliţişti, procurori, oameni politici la cel mai înalt nivel, ziarişti, lume interlopă, droguri şi arme.

Romanul face parte dintr-o serie, este al cincilea, cu Iolanda Ştireanu, pe scurt Lala, drept personaj principal, poliţistă capabilă la secţia omoruri, de vreo 39 de ani, brunetă, subţire, uşor schizofrenică (face dese vizite la psihiatru), care fumează ca un turc şi bea de stinge, motivat, pentru că trebuie să iasă dintr-o perioadă de şase luni în care a fost imobilizată la pat, aproape legumă: fusese împuşcată în cap, supravieţuise printr-o minune şi acum se recupera anevoie. E depimată, urmărită, dar şi sătulă de minciuni şi intervenţii pe muchie de cuţit. Şi e chemată din nou la serviciu, să rezolve un caz şi mai complicat. O misiune - cum spun editorii - în care toţi joacă dublu şi la limită. Miza este o crimă scandaloasă, căreia i-a căzut victimă un procuror incomod.

Canavaua aceasta e prilej de descriere extrem de realistă a unor realităţi dezbătute la nesfârşit de mai bine de un an la toate televiziunile de ştiri.

"Toţi am ajuns să fim terorizaţi, într-un fel sau altul de cei de la DNA - spune eroina. Ameninţaţi să dăm declaraţii false unii despre alţii. Câţiva au plecat din poliţie din cauza presiunii, alţii toarnă tot ceea ce nu ştiu doar pentru a-şi proteja familiile. Lucrurile au luat-o razna. Cam asta se întâmplă acum cu justiţia din ţara noastră. Îşi spală mâinile unii altora într-un mod grotesc şi nedemn de ceea ce ar trebui să însemne justiţia. Nu există nicio lege care să-i tragă la răspundere".

"În ţara asta trăieşti cu paranoia în sânge".

Acuzaţi făcuţi să apară cu cătuşe la mâini apar aproape zilnic în faţa camerelor de luat vederi pentru a fi compromişi, indiferent că încă beneficiază de prezumţia de nevinovăţie. Oamenii politici, vinovaţi sau nu, se tem (dar autoarea nu vorbeşte deloc de eventuala lor vinovăţie). Gelu Vâlsan, fost primar al Constanţei, fuge în Madagascar. Deputatul Florian Stănescu fuge şi el în Serbia. Făcuse afaceri cu statul: "Miliardele de afaceri cu statul îl puseseră într-o poziţie vulnerabilă. Avea un singur as în mânecă. Tot ce însemna sistem de securitate, inclusiv la principalele puncte vamale, îi aparţinea. Am înţeles imediat cum a ieşit in ţară. Pentru el nu era complicat deloc să bruieze sistemele suficent cât să se poată face nevăzut". Minodora Dâncu, fosta şefa DIICOT, fuge şi ea în străinătate, după ce i se deschide un proces, iar de acolo anunţă că ar fi făcut ilegalităţi forţată de un fost ministru şi de actualul procuror general.

Mihaela Kovack, şefa DNA, cu privirea de viespe, "mimează o persoană simplă din popor care vrea cu orice preţ să facă dreptate". Printre cunoştinţele poliţistei Lala se numără şi Victor Ciutacu, la emisiunile căruia intervine în câteva momente cheie, când viaţa îi este pusă în pericol.

Dacă am putea dovedi că unul dintre ei (membrii DNA) a ucis un om, atunci am putea schimba ceva - afirmă eroina.

Din păcate, Oana Stoica-Mujea e prea înverşunată şi în pledoaria ei alunecă într-o parte, susţinând una dintre tabere într-o poveste care ar trebui să fie nu numai echiblibrată, ci şi ficţiune pură. Un singur exemplu: "Chestia asta cu #Rezist mă oboseşte. Poate că legile justiţiei împotriva cărora protestează sunt proaste, doar că ei nu prea înţeleg că protestează împotriva tuturor acelora care încearcă să facă ceva". Exact poziţia taberei puterii.

Altfel, un roman bine scris. Iată un exemplu:

"Am realizat - ba nu, am gândit doar că am ajuns într-un stadiu avansat al consumului de alcool şi alte substanţe. Apoi mi-am dat seama că nu mă deranjează şi am deschis televizorul. Moartea procurorului Carmen Dănileţ era analizată aproape pe toate posturile naţionale, lucru care m-a făcut să mă gândesc la Flavius pentru o fracţiune de secundă. Am văzut fragmente din viaţa femeii şi apoi cum a fost găsită moartă fără vreo dovadă palpabilă că ar fi fost ucisă. A fost dusă la unul dintre legiştii <<Familiei DNA>> şi de aproape două luni nimeni nu mai spusese nimic. Totul până în seara aceea când un anonim a sunat la toate posturile şi a spus că a fost martor la crimă.

Atât şefa DNA, cât şi autorităţile făceau apel către anonim să iasă la iveală promiţându-i că va fi protejat. Asta făceau şi ziariştii, promiţând că, atâta timp cât presa va fi cu el, omul nu va avea ce să păţească.
Am tras o gură de vodcă şi am râs ca proasta. Habar n-au ei cum poate muri omul de la o gripă banală injectată subtil în văzul tuturor. Desigur, în cele din urmă, cu simţ de răspundere, anonimul a lăsat-o baltă şi nu a mai dat niciun semn, ceea ce însemna că ştia bine ce face. Pui paie pe foc şi laşi să iasă fum, apoi vezi tu când îl aprinzi cu adevărat.

Am adormit şi m-am trezit de câteva ori cu sentimentul straniu că am uitat ceva undeva sau... habar n-aveam, însă era un sentiment care nu-mi dădea pace".

Oana Stoica-Mujea - "Noaptea de Sfântul Andrei". Crime Scene Press. 157 pag.