O carte pe zi: „O istorie a violenţei” de Édouard Louis

Édouard Louis, cu numele real Eddy Belleguelle, este un scriitor francez născut în 1992. A studiat istoria la Universitatea Picardiei, apoi ştiinţele sociale. În 2013 şi-a schimbat oficial numele în Édouard Louis, iar anul următor a publicat „Sfârşitul lui Eddy Belleguelle”, roman autobiografic bine primit de critici şi de cititori, deşi a stârnit ample polemici, tradus deja în vreo 20 de limbi. Doi ani mai târziu, Louis publică romanu,l de faţă, tot autobiografic, care se concenterează asupra originilor şi cauzelor violenţei în societate.

Acest al doilea roman a stârnit şi mai multe controverse şi chiar un proces. La baza sa stau fapte reale, scriitorul povestind cum fusese violat în seara ajunului Crăciunului 2012 de un magrebian. „În cartea asta nu există nici măcar un rând de ficţiune”, declara el într-un interviu. Violatorul, un oarecare Reda, kabil de aproximativ 30 de ani, îl acostează pe Edouard Louis pe stradă, merg împreună la locuinţa scriitorului, au relaţii sexuale care degenerează repede, Reda îi fură telefonul, după care îl violează sub ameninţarea revolverului. Urmează o plângere la poliţie şi căutarea violatorului

Povestea este spusă de Edouard, dar şi se sora sa Claire, care-i spune cele întâmplate soţului ei, cu propria interpretare a faptelor. Naratorul ascultă în secret naraţiunea surorii sale şi îi adaugă şi el un comentariu critic. Romanul nu respectă cronologia faptelor, are două niveluri de limbaj şi povestea e destul de dificil de urmărit. De ce n-a scăpat eroul de violator prin fugă? Se întreabă el însuşi şi, între capitolele opt şi nouă, introduce un intermezzo legat de romanul „Sanctuarul” lui William Faulkner, unde unul dintre personaje, Temple Drake, e dusă după un accident într-o casă părăsită, de unde fuge târziu.

Romanul a stârnit, spuneam, controverse, unii critici l-au socotit „splendid” şi „bulversant”, alţii „mizerabil” sau chiar un „kitch naturalist”. Mulţi au scos în evidenţă aspectul politic şi sociologic al romanului „angajat”.

În sfârşit, unii au considerat că romanul autobiografic al lui Édouard Louis ar fi despre cum ajungi să fii prizonier în propria viaţă şi despre predestinare.

Scriu editorii români: „Bazându-se pe această experienţă traumatizantă, autorul a făcut un exerciţiu îndrăzneţ de catharsis literar, nu doar pentru a analiza şi a înţelege impulsurile cele mai josnice şi mai scandaloase de care fiinţa umană este capabilă, ci şi pentru a explora multiplele faţete ale violenţei. Într-un impuls de sinceritate extremă, Édouard Louis depăşeşte bariera pudorii şi obţine ceva care este la îndemâna a foarte puţini creatori: ne face să simţim şi să gândim în acelaşi timp. Lipsită de orice reţinere, mărturia lui este profund emoţionantă şi plină de inteligenţă, ceea ce face din «O istorie a violenţei», noul său roman autobiografic, una dintre cele mai reprezentative opere ale timpului nostru.”

Édouard Louis – O istorie a violenţei. Editura Litera, colecţia Clasici contemporani. Traducere din limba franceză şi note de Alexandru Matei. 243 pag.