O carte pe zi: „O seară la Rialto” de Alexander Hausvater

„Am predat manuscrisul romanului meu cu câteva zile înainte de izbucnirea războiului în Ucraina. O seară la Rialto, romanul, se încheia cu un război oribil, care distruge planeta pentru a provoca umanitatea să se re-nască, să se re-definească, să se re-formeze. Corupţia, mercantilismul, egoismul, şi mai ales, competiţia au dus omul în faţa unei prăpăstii care nu mai împarte lumea între puterile coloniale sau occidentale şi cele ale răsăritului, între dreapta şi stânga politică, între bogaţi şi săraci. Războiul a obligat oamenii din toate timpurile să se confrunte cu armele, foametea, gloanţele, neajunsurile, bombele şi moartea. în vreme de război, omul nu mai poate să-şi trăiască destinul care i-a fost hărăzit. Cei care supravieţuiesc sunt nevoiţi să devină refugiaţi, imigranţi, oameni fără căpătâi. Într-o astfel de ipostază, cine mai e capabil să-şi atingă potenţialul, să-şi folosească aptitudinile şi talentele cu care a fost înzestrat? (...)

Încep să înţeleg de unde a pornit romanul şi către ce orizont se îndrepta. în povestea fiecărui personaj se oglindeşte drumul pe care păşeşte fiecare din noi. Suntem victimele istoriei, victimele unor decizii politice luate în alt spaţiu, in alt timp. Acumulăm cetăţenii şi paşapoarte, dar nu ne identificăm real cu nici o ţară, cultură, sarcină socială, sau cu vreun rol politic. Suntem străini de ceea ce e ne înconjoară şi de noi înşine.”

Această explicaţie a autorului apare în ultimele pagini ale volumului şi a fost scrisă chiar în timpul războiului din Ucraina, după ziua a 47-a.

E un roman straniu, copleşitor, mai surprinzător decât tot ce a publicat (mult) până acum celebrul regizor. Un roman parabolă. Un roman meditaţie.

Acţiunea se poate petrece oriunde, de fapt se petrece oriunde, în diferite locuri de pe Pământ, şi în perioade de timp diferite. Cu un firesc impecabil autorul schimbă epocile, cu aceleaşi personaje credibile - şi nimic nu-l deranjează pe cititor. Totul e relativizat, iar lumea e mişcată de o singură forţă – iubirea. Rialto e o sală de teatru în care se joacă o piesă romantică despre un adolescent rebel obsedat de o divă a scenei şi a ecranului vienez din anii ’30. Printre spectatori se remarcă un cuplu îmbrăcat in culori excentrice, un comisar de poliţie, trei romani, consulul Japoniei şi un grup de indivizi în costume de astronauţi. La scurt timp după ridicarea cortinei, are loc un atentat cu grămezi de morţi şi distrugerea teatrului, spectatorii, asasinaţi sau scăpaţi în viaţă, vor reporni pe drumuri noi cu destinatii imprevizibile. Şi se vor reîntâlni după un an la o nuntă magică. Trecutul şi viitorul se contopesc.

„Toţi se iubeau, toţi se acceptau aşa cum erau. Deodată se opriră, uitându-se în sus spre lumea pe care o părăsiseră. Cădeau bombe atomice, bombe cu hidrogen, rachete. Toţi încremeniră având concomitent acelaşi gând, oamenii, peştii şi plantele. Măcelul de la Rialto fusese scânteia care avea să aprindă focurile, exploziile, care au dus la distrugerea întregii lumi. Această primă creaţie a Atotputernicului fusese anihilată. O ultimă explozie a fost urmată de o tăcere apăsătoare care se aşternu ca o pătură pe rămăşiţele lumii de la suprafaţă, probabil un deşert pustiu fără nici un semn de viaţă.

Bunica Hurit exclamă: Haideţi, nu vă întristaţi, nu e chiar aşa de rău. Bunicul Kerne interveni, pentru că ciondăneala era hrana lor de toate zilele: Cum nu e aşa de rău, femeie? S-au dus cu toţii. O lume întreagă a dispărut, bărbaţi, copii, bătrâni. Bunica nu se dădu bătută: Corect, s-au dus cu toţii, dar odată cu ei s-a dus şi răutatea, violenţa, ura şi animozitatea. Ai înţeles, blegule? Toţi înţeleseră şi dădură din cap. Kerne dădu şi el din cap. Până şi el îşi dădea seama că următoarea creaţie a Atotputernicului trebuia să fie una mai bună. Când se va naşte următorul Noe, ca să populeze pământul din nou, el nu va purta cu el memoria răului, ci doar intenţia de a face bine.”

Alexander Hausvater – O seară la Rialto. Prefaţă de Daniela Zeca-Buzura. Editura Integral, colecţia Galaxia H. 248 pag.