O carte pe zi: „Paradisuri pierdute” de Eric-Emmanuel Schmitt

Înainte să vorbim despre minunata carte pe care o semnalăm astăzi, povestirea istoriei omenirii, e nevoie de o brumă de geologie.

În timpul glaciaţiunii din Cuaternar, Marea Neagră a devenit un enorm lac cu apă dulce, suprafaţa ei aflându-se la mai mult de o sută de metri de malurile pe care, încet-încet a apărut o civilizaţie neolitică. În 1993, geologii marini William Ryan şi Walter Firman, explorând adâncurile Mării Negre, au găsit nişte sedimente inexplicabile, care ar fi trebuit să se afle într-un lac cu apă dulce, nu într-o mare cu apă sărată. Şase ani mai târziu, oceanograful Bob Ballard a descoperit o plajă, la o sută cincizeci de metri sub apă, cu cochilii pietrificate care aparţineau unor specii care trăiseră în apă dulce. Prin teste cu Carbon 14, ele au fost datate: şapte mii opt sute dc ani. În schimb, cele care, nu departe, presupuneau un mediu sărat, aveau doar şapte mii trei sute de ani. Se demonstra teoria conform căreia marea luase locul unui lac. Când era glaciară s-a încheiat, încălzirea climei a provocat o importantă topire a gheţarilor, nivelul mărilor şi al oceanelor a crescut. Încălzirea vremii cu patru grade a fost suficientă pentru a ridica nivelul apelor Mediteranei cu o sută treizeci de metri. Lacul era apărat de Mediterana, la sud, de actualele strâmtori Bosfor şi Dardanele care erau istmuri şi care au cedat, sub presiunea valurilor, şi milioane de kilometri cubi s-au revărsat o sută patruzeci de metri mai jos, peste lac şi câmpiile din jur şi mii de oameni s-au înecat. Rezultatul dezlănţuirii naturii a fost o mare mai puţin sărată, care se întinde pe o mie de kilometri de la vest la est şi şase sute de la nord la sud - Marea Neagră.

Pe acest teritoriu se desfăşoară acţiunea celui mai recent roman al lui Eric-Emmanuel Schmitt, un ciclu romanesc care se arată a fi o poveste de dragoste nemuritoare, ce sfidează timpul, şi totodată o amplă panoramă a istoriei umanităţii.

Scriu editorii: „Paradisuri pierdute este începutul unei aventuri unice, avându-l ca protagonist pe Noam. Născut acum 8 000 de ani, într-un sat lacustru, în sânul unei naturi paradiziace, acesta este silit să se revolte împotriva alor săi când o întâlneşte pe fascinanta Noura, graţie căreia se descoperă pe sine. Înfruntă şi o calamitate palpabilă: Potopul. Revărsarea apelor îl împinge pe Noam în istorie şi, printr-un accident inexplicabil şi aproape fatal, îi hotărăşte destinul extraordinar, eliberat de constrângerile mortalităţii şi împovărat de cunoaşterea greşelilor omenirii”.

„Metoda lui Schmitt ajunge aici la apogeu: formulează marile întrebări filozofice, psihologice şi sociale prin intermediul unor personaje-cheie. Legătura noastră cu natura, complexitatea relaţiilor de dragoste şi de familie, avantajele şi dezavantajele progresului, automatizarea individului în cadrul grupurilor, rădăcinile rasismului, raportul cu invizibilul şi divinitatea, percepţia propriilor emoţii: în acest roman, strămoşul nostru Noam, dar şi tatăl lui, Pannoam, uriaşul Barak, soţia Mina, fiul Ham, Noura, iubirea imposibilă, întruchipează toate aceste întrebări cu o profundă umanitate. O umanitate magnifică, marca dintotdeauna a scriitorului Schmitt”, Le Matin.

Titanicul proiect – mai precizeză editorii - îl frământă de la douăzeci şi cinci de ani pe Eric Emmanuel Schmitt. La umbra celorlalte texte ale sale (romane, nuvele, teatru, eseuri), autorul a lucrat neobosit, adunând informaţii istorice, ştiinţifice, religioase, medicale, sociologice, filozofice, tehnice, lăsându-şi în acelaşi timp imaginaţia să modeleze personaje puternice, impresionante, de neuitat, de care se ataşează ori cu care se identifică.

Din această sinteză a formaţiei sale intelectuale şi a talentului de scriitor se naşte o operă unică, iar aceasta ne poartă de la o lume la alta în sunet de fracturi culturale, scoţând la iveală momente în care accidente, evoluţii, revoluţii ajung să modifice civilizaţii. Şi, de fiecare dată, prezentul luminează trecutul în aceeaşi măsură în care epocile încheiate clarifică evul contemporan.

Această incredibilă trecere prin secole începe de la Potop şi se continuă până-n vremea noastră. Prin iubirile şi luptele lor, personajele cheie întruchipează evenimente sau mutaţii majore.

Ciclul romanesc al acestui prim volum este romanul de faţă, despre sfârşitul neoliticului şi Potopul, va mai avea alte şapte romane: Poarta cerului (Babelul şi civilizaţia mesopotamiană); Soarele întunecat (Egiptul faraonilor şi Moise); Lumina fericirii (Grecia secolului al IV lea î.Hr.); Cele două împărăţii (Roma şi naşterea creştinismului); Mistificarea (Europa medievală şi Ioana d’Arc); Timpul cuceririlor (Renaşterea şi descoperirea Americilor); Revoluţii (Revoluţii politice, industriale, tehnice).

Eric-Emanuel Schmitt – Paradisuri pierdute, primul volum din ciclul Străbătând secolele. Traducere de Doru Mareş. Editura Humanitas Fiction, colecţia Raftul Denisei. 493 pag.