O carte pe zi: „Pe urmele celor fără nume” de Bernard-Henri Lévy

În anul 2020 – precizează editorii -, la cererea revistei Paris Match şi a altor publicaţii internaţionale, Bernard-Henri Lévy realizează o serie de reportaje pe opt teatre de conflict care, inclusiv din cauza pandemiei de Covid-19, au trecut în planul doi al ştirilor. Călătorind în Nigeria însângerată de acţiunile teroriştilor Boko Haram, în Kurdistanul sirian şi cel irakian, în Ucraina, în Somalia pradă războiului civil şi în Bangladeshul ameninţat de schimbările climatice, în insulele greceşti cu tabere de refugiaţi, în Libia şi în Afganistan, filosoful şi jurnalistul francez ne reaminteşte că în toate aceste locuri uitate oamenii continuă să lupte, să sufere şi să moară.

Ca o introducere la aceste reportaje dramatice, prima parte a cărţii cuprinde câteva eseuri în care autorul arată cum au luat naştere gustul pentru aventură, convingerile şi idealurile ce l-au făcut să devină un filosof care cutreieră lumea pentru a da mărturie despre războaie uitate sau ignorate.”

Ce îşi doreşte Bernard-Henri Lévy ? „Călătoria în cele patru colţuri ale lumii şi pe meleagurile cele mai neospitaliere, căutarea cu minciogul a concretului, realul, cel al numelor şi al chipurilor; nu cel care triumfă astăzi în fantomele lui digitale şi în informaţiile lui, acţiunea care constă în a merge să surprinzi, după vârful vâlvătăii lor, războaiele când sunt neclare, suferinţele când sunt de neiertat şi detaliile fugare ce arată un destin sortit insignifianţei, pe scurt, simplul, banalul şi urâtul astăzi al evenimentului abia perceptibil”, adică toate câte sunt lăsate pe seama publiciştilor; şi reuşeşte o carte de excepţie.

Cartea a apărut anul trecut. Ne vom referi la un singur capitol, cel al războiului din Ucraina, pe care întreg Occidentul îl ignora. Lévy merge pe front, în tranşee. „Este un elicopter mare pentru transport de trupe, datând din perioada sovietică. Zboară jos, aproape la rasul solului, cu botul spre pământ, ca să evite radarele ruseşti. Şi la capătul a două ore, după ce am survolat un peisaj cu terenuri netede, lacuri îngheţate şi sate în ruină ce se ivesc încetul cu încetul din noapte, am ajuns la Mariupol. Acolo a organizat Statul-Major ucrainean, la Cartierul General al Navy Guard, prima noastră întâlnire cu comandanţii care le ţin piept de cinci ani separatiştilor proruşi din Donbas. Dar nu am aşteptat briefingul lor. Şi abia dacă am avut nevoie de imaginile din satelit care arătau cele trei crucişătoare ruseşti ce blocau, sfidând legea internaţională, trecerea dintre Marea Azov şi Marea Neagră ca să constat starea de fapt. Piaţa de peşte din centrul oraşului, aproape pustie... Magazinele de pe Bulevardul Lenin, prost aprovizionate... Furnalele enorme ale uzinei Azovstal funcţionează la jumătate din capacitate şi scot nori de fum negru şi murdar, dar uimitor de firav... Este unul dintre cele mai mari oraşe din Ucraina.” Războiul nu s-a terminat, precizează Lévy, care observă dorinţa soldaţilor de a-şi apăra ţara, ceea ce Vestul nu remarcase.

„Domină o soliditate maliţioasă şi calmă la care nu mă aşteptam şi care te face să-ţi spui că Istoria universală ar fi putut să aleagă un combatant mai slab ca să-l opună lui Puţin şi să apere, în faţa imperialismului său <<eurasiatic>>, culorile şi valorile Europei. Şi, în ce ne priveşte, occidentali nepăsători, acest război uitat din Ucraina, tragedia lui instilată cu perfuzorul şi, de această parte a celor 500 de kilometri de front, vitejii lui care, cu două ore înainte de miezul nopţii, continuă să stea de strajă, toate astea ar trebui să fie remuşcarea noastră.”

Bernard-Henri Lévy – Pe urmele celor fără nume. Traducere de Nicolae Constantinescu. Editura Polirom. 255 pag.