O carte pe zi: „Penumbra” de Alexander Hausvater

După succesul extraordinar al volumului de povestiri Ce dacă, tradus deja în limbile engleză, germană, franceză şi chineză, cunoscutul regizor Alexander Hausvater debutează în roman cu Penumbra.

Penumbra, spun editorii, este „un roman-document care te poartă în două perioade istorice diferite prin intermediul a două evenimente majore, revoluţia din Ungaria din 1956 şi eclipsa de soare din 1999. Două cupluri sunt surprinse într-o îmbinare inedită de cercetări şi descoperiri. În căutarea marii iubiri a părinţilor lor, copiii se lasă prinşi la rândul lor într-o relaţie neaşteptată. Prin nenumărate planuri narative, autorul ne transportă în diferite epoci, sisteme politice, culturi într-o obsesivă căutare de sine. Un bărbat şi o femeie se îndrăgostesc într-un timp nepotrivit, când regimul politic dictează şi anihilează emoţiile.”

Foarte pe scurt, cam asta se petrece în carte – ca în mii de alte cărţi. Dar romanul lui Alexander Hausvater e de-a dreptul surprinzător, în primul rând ca tehnică. Sunt numereoase capitole foarte scurte care surprind faptele din trecut şi din prezent, aproape toate relatări din afară, ale unor martori extrem de diverşi – poate fi un chelner sau un ofiţer al Securităţii sau locatarul unei case sau un regizor sau spectatorul neştiut al unui film care, întâmplător, a stat alături de eroi, observând ce se întâmplă, dar şi un câine sau un trandafir sau o statuie vivantă sau un nor şi încă multe altele. Cititorul nu poate fi decât surprins când află, la finalul cîte unui capitol, cine relatează. În al doilea rând, nu se relatează întâmplările, nu există un fir cronologic. Ci informaţii care se adună şi încheagă un tot. În al treilea rând, prima poveste de dragoste e descoperită de urmaşi, întâi din scrisorile descoperite şi apoi din informaţiile adunate cu migală.

De altfel, autorul are la un moment dat şi o notă: „De când am început să strâng material pentru această carte, mi-am spus că trebuie să evit orice definire a genului cărţii. Ar putea fi un romande dragoste sau de suspans politici, un roman poliţist, sau istoric. Speram ca mărturiile, interviurile şi informaţia strânsă să mă ducă spre un gen literar care să se potrivească doar acestor personaje şi nu altora, ca un costum de haine croit pe măsură. Cititorule, dacă ai fi lândă mine acum, ce m-ai sfătui: Să mă concentrez mai mult asuprav celor doi copii sau asupra părinţilor lor? Ai vrea să te pierzi pe străzile Bucureştiului de atunci sau mai degrabă în cel din 1999?”

Criticul Ioan Cristescu e de părere în postfaţă că „ e aici o filosofie şi un joc. O filosofie adâncă a existenţie, a faptului că destinul poate fi influenţat sau dictat de situaţii exterioare individului, precum regimul politic. Dar este şi un joc al creatorului de destine şi din acest punct ne întoarcem nu la prozatorul Alexander Hausvater, ci la regizor. (...) Iar romanul se numeşte Penumbra, pentru că penumbra este un spaţiu intermediar, o zonă a intervalului în care imaginaţia e liberă.”

Citiţi această carte – o încântare.

Alexander Hasuvater – Penumbra. Postfaţă de Ioan Cristescu. Editura Integral, colecţia Galaxia H. 211 pag.