O carte pe zi: „Poveşti misterioase cu femei şi alte vietăţi” de Ioana Drăgan

De la început să spunem că semnalăm astăzi o antologie. Surprinzător pentru o autoare încă tânără. De altfel, ea însăşi spune, într-un cuvânt-înainte, că publică această antologie cu îndoială, pentru că poate nu i-a venit încă timpul - pentru că o antologie e într-un fel sinonimă cu clasicizarea. Şi totuşi, a făcut-o.

Ioana Drăgan (n. 1969) scriitor şi jurnalist, doctor în filologie, este o prozatoare apreciată. A debutat cu volumul de proză Vietăţi şi femei (1997), Premiul Uniunii Scriitorilor din România, urmat de Poveştile Monei (1999) şi romanele Mafalda (2009), Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, şi Gripa. O poveste de Crăciun (2021). A scris, prin urmare, proză scurtă în registru realist, povestire şi microroman, trei specii care poartă amprenta unei scriitoare valoroase şi o viziune distinctă asupra societăţii româneşti de la începutul mileniului nostru. Primele trei titluri se regăsesc în antologia pe care o semnalăm astăzi.

„În cărţile mele de proză – declara Ioana Drăgan într-un recent interviu -, nu există un personaj ales. M-am străduit, în fiecare volum, să propun cititorilor personaje puternice, viabile, recognoscibile, cu ambiţia şi speranţa că, poate, pentru unii lectori vor fi memorabile.

O doctoriţă, aşa cum este chirurgul Crina din schiţa Broasca din volumul meu de debut – Vietăţi şi femei – poate fi un personaj-tip pentru sadic, aflat acolo unde nu se aşteaptă nimeni: în spital, într-o sală de operaţie. Zoica, personajul din nuvela Mobile şi dureri, prizoniera unor amintiri şi obiecte care îi vor supravieţui, este prototipul femeii bătrâne care se simte şi la o sută de ani tot tânără şi frumoasă. În Poveştile Monei, personajul feminin principal este o femeie ipostaziată în trei vârste care corespund unor experienţe cu efect proteic şi final devastator. Alte personaje se urmăresc unele pe celelalte în oglindă, invitându-l pe cititor să descopere cine e până la urmă adevărata Mafalda. În Gripa, Adam şi Eva nu sunt cuplul primordial, dar povestea lor de Crăciun lasă loc pentru speranţă.”

Deşi s-a remarcat că ar fi o predilectie a autoarei de a contura femei nefericite, de o pasivitate extremă, care defulează doar în momente ale trăirii involuntare, Ioana Drăgan a mai insistat că nu trebuie confundată cu personajele sale: „Nu sunt Mona!” le răspundea celor care afirmau că s-ar fi expus în a doua sa carte.

.
Ioana Drăgan – Poveşti misterioase cu femei şi alte vietăţi. Prefaţă de Catrinel Popa. Editura Litera, colecţia Biblioteca de proză contemporană. 476 pag.