O carte pe zi. „Povestiri bizare” de Olga Tokarczuk

„Cel mai bine ar fi să povestim onest, într-o manieră care să anime capacitatea cititorului de a uni fragmentele într-un proiect comun.” 

Olga Tokarczuk, născută în Sulechów în 1962, este unul dintre cei mai faimoşi şi mai iubiţi scriitori polonezi contemporani. În 2018 a fost recompensată cu Premiul Nobel pentru Literatură. Multe dintre numeroasele ei cărţi au fost gtraduse şi în româneşte. Cel mai recnt, în urmă cu doi ani, i-am semnalat la această rubrică traducerea romanului Poartă-ţi plugul peste oasele morţilor (2009) a fost adaptat pentru marele ecran în 2017, de regizoarea Agnieszka Holland, într-o producţie care a obţinut Ursul de Argint la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin.

Psiholog de formaţie şi angajată politic de stânga, ecologistă şi vegetariană, Olga Tokarczuk a fost cea de-a 15-a femeie care primeşte Premiul Nobel de la înfiinţare, în 1901. Înr-un discurs la Oslo, ea a afirmat că „lumea este pe moarte şi noi suntem incapabili să remarcăm asta”, obsedaţi fiind de propria punere în scenă. A mai susţinut că trebuie găsit un nou tip de naraţiune: „Cel mai bine ar fi să povestim onest, într-o manieră care să anime capacitatea cititorului de a uni fragmentele într-un proiect comun.”

Editura Polirom îi publică acum un volum de povestriri, apărut în original în 2018 şi pe care îl prezintă astfel: „Un medic scoţian din secolul al XVII-lea, ajuns în slujba regelui Poloniei, descoperă o rasă ciudată de copii vegetali. O familie formată din patru femei identice primeşte vizita unui cuplu de bărbaţi similari. Un bătrân văduv, însingurat şi tipicar, observă într-o dimineaţă că lumea din jur s-a transformat aleatoriu (sau, dacă nu, că şi-a pierdut el minţile). O lume degradată, dintr-un viitor nedefinit, îşi păstrează stabilitatea graţie sacrificiului unui personaj misterios, aparent nemuritor, ce suferă pentru oameni de peste trei sute de ani. În zece texte dense, pline de dinamism şi surprinzătoare de la premise până la final, imaginaţia neîngrădită ce caracterizează Povestirile bizare ale Olgăi Tokarczuk cucereşte nu doar prin subiecte ori prin atmosfera creată, ci şi prin forţa empatică ce le străbate. Pendulând între fantastic, SF, straniu şi insolit, aceste povestiri reprezintă tot atâtea mostre de virtuozitate şi inventivitate artistică ale acestei remarcabile prozatoare.”

„Bizare, insolite, stranii, neobişnuite… şi totuşi clasice, cunoscute, familiare, povestirile din acest volum ne lasă impresia că le-am mai auzit undeva, cîndva. Dar ce se ascunde în spatele misteriosului titlu al Olgăi Tokarczuk, Povestiri bizare? Un şir de plăsmuiri şi traume neasumate, veşnicia sufletului, întrupări succesive, căutarea propriului loc pe pămînt şi teama că omul va observa cu uşurinţă cum magia şi cotidianul se întrepătrund.” (Magdalena Brodacka)

„După prelegerea susţinută la ceremonia decernării premiilor Nobel, se vorbeşte foarte mult despre tandreţea, sensibilitatea şi duioşia faţă de lume pe care le iradiază scrierile Olgăi Tokarczuk. Această tandreţe se face simţită şi în Povestirile bizare mai ales prin maniera caldă, empatică în care scrie despre destine umane lipsite de strălucire, rătăcind dezorientate în propria viaţă, chinuite de singurătate, angoasă, alienare, frică de bătrâneţe, boală, moarte, dar şi de viitorul apocaliptic.” (Cristina Godun)

Olga Tokarczuk - Povestiri bizare. Traducere din limba polonă de Cristina Godun. Editura Polirom. 255 pag.