O carte pe zi: „Război” de Louis-Ferdinand Céline

La fel şi eroul acestui roman scris în 1934, pierdut în 1944, regăsit decenii mai tîrziu şi publicat abia în 2021, la şaizeci de ani de la moartea autorului.

„Printre manuscrisele céliniene recent descoperite – scriu editorii - se află şi două sute cincizeci de file conţinând prima formă a unui roman care se petrece în Flandra, în timpul Primului Război Mondial. La intersecţia dintre autobiografie şi ficţiune, romanul dezvăluie experienţa care se află de atunci în centrul existenţei autorului: traumatismul fizic şi psihic provocat de front, de <<abatorul internaţional de nebunie>>.

Povestea urmăreşte convalescenţa brigadierului Ferdinand din momentul în care, grav rănit, îşi recapătă cunoştinţa chiar pe câmpul de luptă şi până la plecarea spre Londra. La spitalul din Peurdu-sur-la-Lys îi atrage atenţia unei infirmiere deloc timide, se împrieteneşte cu proxenetul Bébert, trece de câteva ori pe lângă moarte şi, în sfârşit, se eliberează de ceea ce îi fusese dat până atunci să trăiască.

Apare aici, în lumina cea mai crudă, un timp brutal, al deziluziei şi al trezirii la realitate, pe care autorul nu l-a tratat niciodată până acum în forma unui text literar separat. La douăzeci de ani după 1914, trecutul, <<mereu ameţit de uitare>>, prinde <<melodioare de pe drum, pe care nu i le cere nimeni>>. Dar acest trecut nu e uitat niciodată de tot, rămâne viu oricât timp ar trece peste noi – iar romanul Război stă mărturie a acestui adevăr, la fel ca restul operei lui Céline.”

„O carte viscerală, explozivă, care nu caută să transforme noroiul în aur, dar care, şi aşa, e o adevărată comoară." L’ Obs

„Céline face cuvintele să danseze într-o nesfârşită beţie, fără să-i pese de gramatică şi de conjugări, dar neuitând niciodată de ritm şi de efectul narativ. E Céline, Céline adevărat, totul e atroce în el, dar mai ales femeile se dovedesc a fi personaje fantastice care nu se lasă duse de nas, nu depind de nimeni şi nu se dau înapoi de la ce-i mai rău. Avem în faţă viaţa neînsemnată dintr-un sat, ca la Flaubert ori Maupassant, dar în cuvinte pe care n-ar fi îndrăznit să le folosească nici San-Antonio. Céline nu şi-a recitit manuscrisul, şi cu atât mai bine. Scrisul «la prima mână» are efectul unui obuz literar." Le Parisien

Un roman foarte bine scris, care, deşi incomplet, pare aproape finisat, cu fraze care devin adeseori poeme în proză: „Prin plopi trecea câte o suflare de vânt, ca nişte râsete scurte.”

Louis-Ferdinand Céline – Război. Ediţie alcătuită de Pascal Fouché. Cuvând-înainte de François Gibault. Traducere din limba franceză şi note de Magda Răuţă. Editura Pandora M, colecţia Anansi clasic. 175 pag.