O carte pe zi: „Războiul regilor” de Theo Anderson

Theo Aronson (1929–2003), istoric, a fost cel mai bun biograf al familiilor regale din Europa şi, cu precădere, al membrilor familiei regale britanice, cărora le-a câştigat increderea şi simpatia. A publicat 23 de cărţi.

Spune, în deschiderea cărţii pe care o semnalăm astăzi (apărută ân original în 1986): „Această carte nu este o istorie a Primului Război Mondial. Nu este nici o analiză politică, economică sau socială a Europei din perioada 1910-1918. Este un studiu asupra sistemului monarhic european din ultimii săi ani de mare înflorire şi, mai ales, asupra acţiunilor celor doisprezece monarhi implicaţi în conflictul din anii 1914-1918. În toată cartea, accentul e pus pe destinele personale ale acestor suverani; este mai mult o carte de biografii decât una de istorie.

Prăbuşirea dinastiilor domnitoare Romanov, Habsburg şi Hohenzollern a mai fost studiată, dar acum este prima dată când întreaga pleiadă de monarhi combatanţi-printre care şi personalităţile mai puţin cunoscute, dar nu mai puţin interesante, precum suveranii Bulgariei, Muntenegrului, României şi Serbiei-a fost abordată într-o singură carte. Este povestea a opt ani memorabili priviţi cumva din perspectivă monarhică. Personajele sunt tratate luând în considerare legăturile pe care le-au avut unele cu altele, ca membri ai unei frăţii internaţionale legate printr-o ţesătură strânsă de relaţii, şi nu ca suverani naţionali individuali”.

Totul începe cu povestea ultimei mari zile, poate, din istoria monarhiilor europene: 20 mai 1910 - data funeraliilor regelui Eduard al Vll-lea al Marii Britanii. În acea zi şi în cele precedente – descrie admirabil şi profesorul Adrian Cioroianu în prefaţă - , la Londra se adunase toată crema politicii mondiale şi, mai ales, peste cincizeci de capete încoronate: nouă împăraţi sau regi, cinci prinţi moştenitori, patruzeci de alteţe imperiale sau regale, prinţi, prinţese etc. - cu toţii controlau cu mult mai mult decât ţări mai mici sau mai mari din Europa, pentru că stăpânirea lor se întindea în toate cele patru zări, din Nordul îngheţat până în paradisiacele părţi ale Indiei şi din centrul industrializat al Germaniei până în extremităţile orientale, adesea secetoase, ale Imperiului Otoman.

Acea „paradă a regilor” adusese la Londra tot ce aveau mai bun familiile dinastice şi casele domnitoare ale lumii. Şi totuşi, dintre toate acele capete încoronate şi luminate ale lumii, nimeni nu ştia că doar peste patru ani şi câteva săptămâni tot acel Almanah de Gotha se va trezi în plin război, la capătul unui şir de evenimente, dramatice sau pur şi simplu banale, excelent descrise în aceste pagini.

Majoritatea celor care au venit aveau impresia unei reuniuni familiale, indiferent de limba pe care o vorbeau şi de credinţa lor sau a familiei lor.

Scriu şi editorii: „Războiul regilor este povestea suveranilor europeni care au domnit înainte de Primul Război Mondial şi în timpul acestuia. Incepe cu anul 1910, când ţările Europei erau monarhii, iar capetele încoronate din fruntea lor alcătuiau o mare familie, fiindcă aproape toţi erau vlăstarele unor case domnitoare germane şi aproape toţi erau nepoţii reginei Victoria. Cu toţii credeau că legăturile de sânge, că un anumit spirit de club, că o anumită <cultură profesională> a regilor îi îndreptăţesc să îşi imagineze, în aerul rarefiat al palatelor regale, că Europa este o afacere de familie şi că treburile de stat, cu precădere războiul şi politica externă, sunt ocupaţia lor exclusivă, ca unşi ai lui Dumnezeu. Theo Aronson i-a pus într-o altă lumină, urmărindu-i cum se poartă în timpul marelui război, când legăturile lor de rudenie nu au mai contat, iar ei s-au trezit duşmani neîmpăcaţi: unii dintre ei sunt oameni slabi, precum ţarul Nicolae, seci şi lipsiti de imaginaţie, precum împăratul Franz Joseph, capricioşi şi nehotărâţi, precum kaizerul Wilhelm, fanfaroni, precum ţarul Ferdinand al Bulgariei, încăpăţânaţi precum Constantin al Greciei; alţii sunt echilibraţi, precum Albert al Belgiei, loiali ţării şi sfetnicilor lor, precum Ferdinand al României, pragmatici, precum George V al Marii Britanii. Vor rămâne pe tron şi îşi vor salva dinastiile doar cei care au înţeles ca nu sunt stăpânii popoarelor, ci simbolurile lor”.

O carte excelentă, bine documentată, scrisă cu măiestrie.

Theo Anderson – Războiul regilor. Gloria şi decăderea sistemului monarhic european 1910-1918. Cu o prefaţă de prof. univ. dr. Adrian Cioroianu. Traducere din engleză de Mădălina Constantin. Editura Meteor Press. 351 pag.