O carte pe zi: „Recrutorii”, de Mihai Buzea

Mihai Buzea (n. 1971) a fost profesor, vânzător de asigurări, plimbător de câini, traducător, babysitter, Moş Crăciun, fabricant de lucrări de diplomă, chelner, paznic de noapte, muncitor necalificat, om bun la toate. Acum este reporter la Caţavencii. După 1 ianuarie 2014 a plecat la Londra, unde a învăţat meseria de arborist, pe care o descrie în romanul-reportaj „Gastarbeiter” (2017). Alte cărţi publicate: „Berile de Aur” (2006), „Povestea lui Vasile Pogor” (2018), „Jimmy” (2018).

În cărţile sale, dă cu tifla convenţiilor. Este socotit printre cei mai autentici scriitori apăruţi în literatura actuală.

Scriu editorii: „Fiindcă există atât de multe biografii ale unor morţi, această carte trebuia să fie biografia unui viu. De pe urma ei, naratorul – cu aspiraţii de scriitor – urmăreşte să scoată nişte bani. Intenţia era ca publicul din România – mai ales cel tînăr, poate lipsit de modele, poate suprasaturat de <

Altfel spus, comentează Bogdan Creţu, „pentru a câştiga un ban, lui Mihai îi vine ideea (la FILIT) de a scrie biografia unui om în viaţă. Dacă a scos el bani pe biografia unui mort (Vasile Pogor), de ce nu ar fi mai uşor cu aceea a unui contemporan? Îl alege pe Săndel, prieten vechi, afacerist de succes. La început, caută să-l convingă că e în interesul lui să devină personaj. Numai că rezultatul nu-i convine comanditarului, care întrerupe finanţarea. Situaţia e tratată şarjat şi are, oricîtă carne epică ar fi în naraţiune, potenţial simbolic. E şi o poveste despre rolul şi statutul scriitorului într-o lume în care valoarea socială e dată exclusiv de reuşita financiară. Bun nu e cine scrie o poveste, cel care fascinează, ci cel care reuşeşte să o şi vîndă. Literatura în sine nu mai seduce, ci succesul ei. Epopeea scrierii romanului e dublată, din această pricină, de aceea a susţinerii lui pecuniare. Scriito¬rul nu e doar cel care scrie, e şi cel care trebuie să supravieţuiască pentru a scrie, cel care trebuie să lupte pentru a rămîne scriitor. Şi nu e deloc simplu. Din idol al tribului, scriitorul a ajuns un lumpen. Un statut pe care Mihai Buzea şi-l asumă voios (sînt nenumărate autopersiflările, autoironiile), acceptînd senin rolul de histrion.

O carte despre o carte care nu a mai fost scrisă”.

Un exemplu de stil:

„Mi era foame, mi se închideau ochii de oboseală, habar n aveam unde mi era hotelul şi cum să ajung la el (<

Mihai Buzea – „Recrutorii”. Editura Polirom, colecţia Egoproză. 316 pag.