O carte pe zi: „România de totdeauna”. Simona Preda în dialog cu acad. Georgeta Filitti

O carte dialog, care porneşte de la poveştile despre oamenii de altădată şi ideea de elite.

„Printre temele de discuţie – precizează Simona Preda - se regăsesc formarea şi rolul elitelor intelectuale româneşti în cursul unor proiecte succesive de modernizare a societăţii, dar şi recuperarea lor – sau a ceea ce a mai rămas din ele – după «tăvălugul» comunist. Dialogul se construieşte în jurul personalităţilor – bărbaţi şi femei – care fac parte din aristocraţia românească sau care descind din vechi familii de domnitori. Sunt atinse tangenţial şi teme referitoare la procesele modernizatoare prin care a trecut România pe parcursul secolelor trecute – perioada fanariotă, Unirea de la 1859, crearea statului naţional, monarhia, liberalismul, dictatura carlistă, stalinismul, democraţia imperfectă postcomunistă –, precum şi detalii legate de cochetăria personajelor care au populat epocile trecute, de capriciile şi pasiunile lor.”

Observaţii lucide pe seama moravurilor societăţii româneşti din epoca modernă, judecate cu multă îngăduinţă.

Georgeta Filitti are o activitate bogată de istoric, o seamă de cărţi publicate, ediţii critice, sute de articole, multe de referinţă, nu e locul să le înşiruim. Dar ţin să relev un element care mi se pare definitoriu. În urmă cu mai bine de un deceniu i-am solicitat un interviu pentru „Ziarul de duminică” pe care l-am condus de la înfiinţare până la dispariţie. Mi l-a acordat cu bucurie, după un schimb foarte scurt de emailuri. Iar în răspunsurile dumneaei se afla unul care mi s-a părut – mi se pare încă – definitoriu pentru om şi profesie. Drept care îl reproduc în întregime.

Întrebam cât de importantă este onestitatea pentru un istoric?

„Dacă vrei să te numeşti ca atare, trebuie să fi onest. Poţi avea o cultură limitată, greutăţi de exprimare, verbale şi în scris, apetit doar pentru cunoaşterea factologiei mărunte, dar onestitatea te salvează. Azi e greu a spune dacă un istoric de acum 5o de ani era lipsit de onestitate supralicitând lupta clasei muncitoare în Bizanţ (sic!) ori cutare zurba microscopică de pe malul Dunării. Cred mai de grabă că era o formă neghioabă de supravieţuire în branşă. Discutabilă mi se pare însă strădania unora de a demola pur şi simplu istoriografia românească: ce s-a scris până la război, e perimat; după război, e partizan. Deci totul se ia de la 0. Mai gravă e iţirea memorialiştilor. Indiferent de ce şi cum au scris până în 1989, răsar tot felul de frustraţi (că nu-s academicieni, că n-au recompensa academică de merit). Îşi înmoaie pana în venin, încondeiază pe toată lumea, ba găsesc şi recenzenţi la fel de străini de noţiunea de onestitate care îi ridică în slăvi pentru asemenea maculatură. Chiar dacă sunt numai aspecte reziduale şi îi privesc doar pe câţiva neînsemnaţi, ele confirmă obligaţia de a ne privi, din când în când, în oglindă pentru a măsura acel procent minim necesar practicării unei meserii atât de ofertante cum e cea de istoric.”

Simona Preda în dialog cu acad. Georgeta Filitti – România de totdeauna. Editura Corint, colecţia Corint Istorie 256 pag.