O carte pe zi: „Sălbaticii copii dingo” de Vasile Ernu

Unul dintre comentatorii cărţilor lui Vasile Ernu afirma că acestea nu sunt cărţi de beletristică, ci un construct literar aflat la graniţa dintre memorii personale, dar departe şi de jurnal, note de călătorie şi cercetare sociologică; mai mult, multe dintre observaţiile lui pot fi cuprinse în adevărate monografii sociale sau studii sociologice. Cu toate acestea, aceste cărţi sunt literatură. Cum au fost şi cele trei volume care alcătuiesc Trilogia marginalilor: Sectanţii, Bandiţii şi Izgoniţii. Doar că volumul de faţă este, după umila noastră părere, mai profund.

Autorul a ţinut să precizeze, încă de la început, că „în această carte, totul este adevărat. Şi eroii sunt adevăraţi, nu sunt inventaţi. Doar că, odată ajunşi în carte, ei nu mai sunt cei din viaţa reală, ci nişte personaje ficţionale care cândva au avut o viaţă reală. Asemănările cu realitatea sunt pure coincidenţe rămase în memoria subiectivă a autorului.”

Scriu editorii: „Anii ’80. Patru prieteni se întâlnesc în gara din Chişinău. Vor pleca împreună în vacanţă în Crimeea, la mare. Sunt lipsiţi de griji, nu au de unde să ştie că fac parte din generaţia ultimilor copii sovietici. Ştiu doar că au acelaşi program în fiecare an: şcoală, vacanţe lungi, călătorii de la un capăt la altul al ţării pentru a descoperi locuri extraordinare şi populaţii ciudate. Brusc însă toată această rutină melancolică e dată peste cap: după moartea lui Brejnev, a lui Andropov şi a altor comunişti de la vârf, vin Gorbaciov, glasnostul şi perestroika, intervenţia rusă în Afganistan, Cernobâlul, explozia drogurilor, SIDA şi afirmarea contraculturilor sovietice. Debusolaţi, văzând cum lumea pe care o ştiau se destramă, ultimii copii sovietici caută echilibru şi refugiu în romanele lui Bulgakov, în poezia lui Arseni Tarkovski şi în piesele formaţiei Kino. Şi, fără să vrea, se maturizează, descoperă alte identităţi şi învaţă să trăiască în noua lume, în care Dumnezeu este foarte diferit de cel al bunicilor şi părinţilor lor, iar ceea ce contează e să câştigi cât mai mult. O lume în care a avea este mai important decât a fi.”

Câteva citate care nu pot să nu fie reţinute: „Pe noi ne-au născut în sunet de marş.”: „Stăteam plictisiţi pe marginea istoriei. Nu ştiam că e o prăpastie. În spate era nebunul secol XX, în faţă necunoscutul secol XXI.”; „Eram obosiţi de atâta luptă.Noi nu am luptat, dar purtam oboseala părinţilor în noi.”; „În faţă era un secol pe care-l aşteptam cu o speranţă nebună. Eram ultimii copii ai imperiului, sălbaticii copii dingo.”

Vasile Ernu – Sălbaticii copii dingo. Cartea adolescenţei. Cu ilustraţii de Roman Tolici. Editura Polirom. Colecţia Egoproză. 372 pag.