O carte pe zi: „Şaptesprezece piane”, de Ramon Solsona

Semnalăm astăzi cel de-al 44-lea titlu al colecţiei Biblioteca de Cultură Catalană a Editurii Meronia, iniţiate în 1998, o carte care s-a bucurat de o foarte bună primire la Barcelona, datorită prezenţei româneşti.

Ramon Solsona, născut în 1950, a venit pentru prima oară în România în 2003 pentru a participa la lansarea versiunii româneşti a celui de-al doilea roman al său, Les hores detingudes (1993) - Ceasuri oprite, tipărit de Editura Meronia. Cartea, distinsă cu trei prestigioase premii, îl impusese ca pe un prozator complex şi rafinat. O naraţiune de un lirism reţinut despre hazard şi destin, alcătuită din suprapunerea trăirilor celor mai apropiate fiinţe de tânăra de 35 de ani, moartă în vacanţă la Ostia, muşcată de un şarpe. Hazardul sau poate destinul făcuse ca traducerea să fie semnată de catalanofila Lavinia Coman, pianistă şi profesoară la Conservatorul din Bucureşti, soţia compozitorului şi poetului Nicolae Coman.

Ramon Solsona a revenit în România, însoţit de soţie, în 2017. Să calce pe străzile Bucureştiului, să se împiedice poate de o denivelare, să străbată străduţele interbelice, bulevardele cu rănile trecutului alături de cele mai strălucitoare semne ale noului, să se îmbibe cu aromele Cişmigiului sau ale Oborului, să asculte voci ale oamenilor de aici, cum va face Mei, eroina ultimului său roman, publicat în 2019, Disset pianos (Şaptesprezece piane).

O suită de întâmplări declanşate de moartea neaşteptată a unui român stabilit la Barcelona, talentat restaurator de piane vechi, pe care apoi, a punt de solfa „gata de sol fa”, cum zice o frumoasă expresie catalană cu sensul de „aşa cum trebuie”, le vindea. „Dacă nu scap, nu da pianele pe nimic”, rugămintea lui Péter pentru Mei, partenera sa catalană, însemna să fie vândute cu respectarea demnităţii nobilelor instrumente, unor iubitori de pian şi de muzică, nu en gros sau unor profitori. Şi Mei, deşi în afara lumii pianelor, şi-o asumă ca pe o datorie din dragoste. Este începutul unor noi experienţe şi trăiri, la Barcelona şi, apoi, la Bucureşti, care, cum se întâmplă în poveşti, o fac să descopere că oameni a căror existenţă nici nu o bănuia, îi pot deveni step family, cum spune ea, dar şi că viaţa celui lângă care trăise atâţia ani îi fusese, de fapt, o necunoscută. Câte personaje trăiseră, concomitent sau în timp, în Péter de la Barcelona? Câţi oameni pot trăi într-unul singur?

Ramon Solsona debutase ca romancier în 1989, anul „închiderii” dictaturii noastre, cu Figures de caleidoscopi (Figuri de caleidoscop). (…) Cel mai caleidoscopic roman al autorului este însă Allò que va passar a Cardós (S-a întâmplat la Cardós, 2017), un roman monumental, labirintic, a cărui acţiune, declanşată de asasinatul unui comisar al gărzii civile, se petrece în câteva luni ale anului 1965. Legată de un eveniment real –lucrările de excavare de galerii subterane în Pirinei pentru marele complex energetic menit să asigure electricitate Barcelonei. Un proiect care adună mii de oameni veniţi să-şi câştige pâinea din toate colţurile Spaniei; tot atâtea identităţi individuale, cu firi şi tradiţii proprii, cu dramele proprii, cu dialectele lor particulare, între care se întreţes nenumărate fire, care vor schimba definitiv viaţa comunităţii.

După numai doi ani, acestui roman, distins cu Premiul pentru cea mai bună operă cu tematică socială contemporană, unanim aplaudat de critică şi cititori, i-au urmat Şaptesprezece piane. Din 1989, când privise la televizor execuţia cuplului Ceauşescu, până în 2019 trecuseră trei decenii. De la prima întâlnire directă cu România, cu Lavinia şi Nicolae Coman, devenit modelul unui poet român prezent în roman prin poemele dedicate pianului în anii dictaturii, şaisprezece ani. Ani în care autorul catalan, şi el crescut într-un regim dictatorial, a străbătut neîncetat un drum al cunoaşterii rănilor lăsate la noi de dictatură (ca toate dictaturile „rău închise”, cum spune într-un interviu), încă puţin cunoscute în ţara sa, dar şi al valorilor literare, muzicale, umane, un drum al apropierii empatice de lumea românească. Şi a dăruit atât conaţionalilor săi, cât şi românilor, acest roman-poveste fortifiant, cum spune un critic: da, pot exista atâtea începuturi în viaţă, câte noi familii îţi poţi construi, câtă prietenie poţi dărui şi primi, în lumea fără graniţe a valorilor umane şi artistice. (Fragmente din prefaţa scrisă de Jana Balacciu Matei).

Ramon Solsona - Şaptesprezece piane. Traducere din catalană şi prefaţă de Jana Balacciu Matei. Editura Meronia, Biblioteca de Cultură Catalană. 336 pag.