O carte pe zi: „Şcoala din Topeka” de Ben Lerner

Ben Lerner, probabil puţin cunoscut publicului român, s-a născut în 1979, este prozator american, poet, eseist şi critic literar, finalist al Pulitzer Prize, National Book Award şi al National Book Critics Circle Award. În 2011 a câştigat Preis der Stadt Münster für Internationale Poesie, fiind primul poet american laureat al acestui premiu. A publicat patru volume de poezie, un volum de eseuri şi trei romane, cel de-al treilea fiind cel pe care îl semnalăm acum.

Cartea, scriu editorii, „spune povestea unei familii, cu punctele forte şi luptele din interiorul ei: împăcarea lui Jane cu amintirea unui tată abuziv, adulterele compulsive ale lui Jonathan, provocarea de a creşte un fiu în plină cultură a masculinităţii toxice. Romanul lui Ben Lerner este, de asemenea, o cutremurătoare preistorie a prezentului: el urmăreşte degradarea graduală a discursului public, naşterea trollilor şi tiranilor noii drepte, continua criză identitară a rasei albe”.

Acţiunea se petrece în 1997, în ultimul an de liceu a lui Adam, fiul a doi psihologi. Familia Gordon pare să fie una fără probelme. Jonathan şi Jane, părinţii, sunt psihologi la o clinică de prestigiu din Topeka, statul Kansas. Jane este o feministă care a luptat cu misoginismul întreaga sa carieră şi viaţă. Jonathan este un bărbat care îi îndeamnă mereu pe băieţi la dialog, mai ales pe „băieţii pierduţi”, cum le spune el, adolescenţi care au tot ce vor, dar brusc devin nemulţuţiumiţi, violenţi şi cedează. Fiul Adam este un licean specilizat în competiţii de dezbateri organizate de şcoală. Fiecare povesteşte prin ce a trecut: tramautism trăit în copilărie (Jane), ezitări conjugate (Jonathan) dificila învăţare să fii bărbat (Adam).

„Ben Lerner a redefinit condiţia scriitorului american din prezent, arătând cum o familie se poate împăca cu propriul trecut. La el, planul personal şi cel politic se împletesc cu măiestrie. Şcoala din Topeka este un roman curajos, furios şi, nu în ultimul rând, o operă închinată iubirii” - Ocean Vuong.

Stilul lui Ben Lerner – alt lucru remarcat de toţi comentatorii, e admirabil.

Iată un exemplu, începutul romanului: „Darren şi-a imaginat cum sparge oglinda cu scaunul lui metalic. Ştia de la televizor că în întunericul din spatele acesteia s-ar fi putut afla oameni care îl urmăresc. I se părea că simte pe faţă apăsarea privirii lor. Cu încetinitorul, o ploaie de sticlă, prezenţa lor dezvăluită. Darren a pus pauză, a derulat, s-a uitat din nou la cioburi cum cad. Bărbatul cu mustaţă neagră îl tot întreba dacă nu doreşte ceva de băut, aşa că în cele din urmă Darren a răspuns <<apă fierbinte>>.

Bărbatul a plecat să aducă băutura, iar celălalt bărbat, care nu purta mustaţă, l-a întrebat pe Darren dacă mai rezistă. Simte-te liber să-ţi întinzi picioarele.

Darren stătea nemişcat. Bărbatul cu mustaţă s-a întors cu paharul aburind, din carton, şi cu o mână de paie roşii, alături de mai multe pliculeţe: Nescafé, Lipton, Sweet'n Low. Alege-ţi otrava, a spus el, însă Darren ştia că e o glumă; nu l-ar fi otrăvit.

Pe perete se afla un afiş: CUNOAŞTE-ŢI DREPTURILE, apoi urma un text tipărit cu litere mici, pe care Darren nu-l putea distinge. Altfel, nu exista nimic altceva la care te-ai fi putut holba în vreme ce bărbatul fără mustaţă continua să vorbească. Luminile din încăpere semănau cu cele de la şcoală. Dureros de strălucitoare în rarele ocazii în care era strigat. (<<Pământul către Darren>>, vocea doamnei Greiner. Apoi râsul familiar al colegilor lui.)

Şi-a coborât privirea şi a zărit iniţiale şi stele şi cifre zgâriate pe furnirul din lemn. Şi-a trecut degetele peste ele, ţinându-şi încheieturile lipite, de parcă încă ar fi fost încătuşate. Atunci când unul dintre bărbaţi l-a rugat să se uite la el, Darren a făcut-o. Mai întâi s-a uitat la ochii lui (albaştri), apoi la buze. Ceea ce l-a făcut pe Darren să repete povestea. Aşa că le-a descris din nou cum aruncase cu bila de snooker la o petrecere, însă celălalt bărbat l-a întrerupt, cu toate că a făcut-o cu delicateţe. Darren, vrem s-o iei de la început.

Cu toate că îl cam ardea, a luat două sorbituri din apa fierbinte. Oamenii s-au adunat în spatele oglinzii din mintea lui: mama, tata, Dr. Jonathan, Mandy. Ceea ce Darren nu-I putea face să înţeleagă era că el nu ar fi aruncat-o niciodată - doar că o făcuse dintotdeauna. Cu multă vreme înainte ca boboaca să-l asalteze cu acele cuvinte jignitoare - înainte s-o scoată din buzunarul din colţ al mesei de snooker, să-i simtă greutatea, răceala şi netezimea răşinii, înainte s-o arunce în întunericul plin de oameni - bila de snooker plutea în aer, rotindu-se încetişor. Asemenea lunii, aceasta se aflase acolo de-a lungul întregii lui vieţi”.

Ben Lerner - Şcoala din Topeka. Traducere din limba engelză şi note de Andrei Covaciu. Editura Pandora M, colecţia Anansi contemporan. 399 pag.