O carte pe zi: „Şoferul din Oz” de Dan Lungu

Dan Lungu este unul dintre cei mai apreciaţi scriitori români (amintiţi-vă de „Raiul găinilor”, tipărit în câteva ediţii, sau „Sunt o babă comunistă” care a fost şi ecranizat), cărţile sale fiind traduse în numeroase limbi. În 2011, Franţa i-a acordat titlul de „Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres“ pentru contribuţii la îmbogăţirea patrimoniului cultural francez.

Acum Dan Lungu publică un nou roman care „ne propune o incursiune la firul ierbii în lumea politico-interlopă postcomunistă, spre începuturile capitalismului autohton. Sergiu, Sergio sau Sergiulică este şofer, bodyguard, spărgător de lemne pentru grătar, secretar de stat, adică om bun la toate în preajma puterii. Povestea lui ne duce de la găştile de cartier până la ministere şi locuri discrete unde se iau decizii şi se pregătesc tunuri.”

Sergiu e un bărbat de peste 100 de kilograme, un boxer ratat, cu un fizic impozant, şofer al Boss-ului (nu are alt nume), care se ocupă cu afaceri necurate. Sergiu este şi într-o relaţie cu Oana, casieriţă la un supermarket dintr-un orăşel şi iubita lui încă din liceu. Boss e omul de afaceri care s-a descurcat după Revoluţie, care îşi cumpără diplome şi ar face orice pentru avere şi un loc călduţ într-o instituţie a statului. Pe care până la urmă o obţine, Agenţie de Prognoză şi Dezvoltare, chiar dacă preferă să-şi lase în locul lui… şoferul.

„Romanul lui Dan Lungu este – comenta recent într-o cronică Adrian G. Romila -, şi din acest punct de vedere, unul simfonic, care alternează decorurile, tonurile, stilul, o cronică tragi-comică a prezentului nostru atât de spectaculos, o dare de seamă despre „gustul de sacîz al inutilităţii” şi despre gîndul nebunesc de-a mai putea trăi decent vreodată în România. Totul e concentrat semnificativ în felul cum arată pompoasa Agenţie de Prognoză şi Dezvoltare la care Sergiulică îi ţine locul lui Boss. (…) Veritabil castel kafkian, izolat, inutil şi delabrat, Agenţia pare o Românie în mic, prin care cetăţenii beneficiari bîntuie fără rost, veşnici prizonieri ai combinagiilor şi ai combinaţiilor lor salvatoare. (…) Întregul roman e construit pe contrastul colorat dintre lumea imorală şi violentă în care se mişcă protagonistul, ca aghiotant indispensabil al lui Boss, şi cea a Oanei şi a planurilor de-a rămâne cât de curând alături de ea.”

Un exemplu de stil: „E suficient un moment aiurea ca toată ziua să o ia razna, iar el, iată, tocmai avusese parte de două. Ei planificaseră să plece seara spre oraş, să fie luni dimineaţă gata de acţiune, dar uite că era dimineaţă şi erau deja în întârziere. Dacă ar fi fost după Boss, ar fi trebuit să se teleporteze şi în secunda doi să fie la volanul maşinii, în faţa casei lui. Orice grabă venită pe cafeaua nebăută se simte de două ori mai dramatic. Apoi mai era situaţia Oanei, încâlcită, nu ştia dacă să creadă, dacă totul e în regulă sau nu. Uneori ne scapă cuvintele cu uşurinţă, nu vrem să l împovărăm pe celălalt, dar de fapt avem nevoie mai mult decât oricând de grijă. În primul rând Oana, hotărî în gând. Apoi cafeaua, apoi despărţirea de bătrâni, să nu se sperie că trebuie să plece aşa, pe nepusă masă, să nu şi imagineze cine ştie ce grozăvie. Apoi ce o mai fi. Dansul, muzica, felicitările şi cafteala la urmă.”

Dan Lungu - Şoferul din Oz. Editura Polirom, colecţia Fiction ltd. 185 pag