O carte pe zi: „Sufocare” de George Arion

Barintown este un oraş fictiv, aşezat în miezul Americii, iscat în mintea scriitorului George Arion. Apare în patru dintre romanele sale: „Crimele din Barrintown”, „Crime sofisticate”, „Sufocare” şi „Însoţitorul lui Iisus”.

În cartea pe care o semnalăm astăzi, autorul însuşi a simţit nevoia să descrie, într-un fel de prefaţă/preambul oraşul. Spicuim, este instructiv: „Barintown este un oraş care nu poate fi găsit pe nicio hartă, oricât de amănunţită ar fi ea. Nu-i accesibil pentru oricine nici pe calea aerului, nici venind pe ocean, şi nici cu trenul sau cu automobilul. Sistemul GPS nu-l are înregistrat, aşa că nu aruncaţi aparatul bănuind o defecţiune majoră a lui. Şi totuşi, oraşul există, autorul l-a vizitat în repetate rânduri şi l-a descris în cărţile „Crimele din Barintown” (1995), „Crime sofisticate” (2009), „Însoţitorul lui lisus” (2016), precum şi în romanul pe care tocmai l-aţi deschis.

E o aşezare ca atâtea altele în Lumea Nouă. În Downtown se înalţă clădirile semeţe ale băncilor, companiilor aeriene, corporaţiilor faimoase pe toate meridianele. Numai sticlă şi aluminiu. Zgârie-nori. Arhitectonică modernă, cu forme fluide. Primăria, Tribunalul, Procuratura, sediul central al Poliţiei se află tot aici, adăpostite în clădiri masive, greoaie, care contrastează cu cele din jur, fiind embleme ale altor epoci. Dar pretutindeni în lume Puterea este exercitată din astfel de edificii care inspiră respect sau chiar frică.

În centru, străzile şi bulevardele sunt drepte, amintind vag de reţeaua stradală a New York-ului. Dar cele mai multe căi de circulaţie din oraş au ţinut cont de formele de relief şi de aceea coboară, urcă, fac la stânga, la dreapta, în funcţie de obstacolele întâlnite - dealuri cu coame teşite, ape, obiective de patrimoniu care trebuie îngrijite.

Ca peste tot în lume, traficul cunoaşte anumite intervale orare în care se circulă bară la bară. Existenţa multor străzi pietonale şi a numeroaselor piste pentru biciclişti face totuşi viaţa suportabilă şi pentru cei care nu sunt înnebuniţi să petreacă ore în şir la volan.

O puzderie de fast-food-uri potolesc foamea funcţionarilor, inginerilor, specialiştilor în IT, studenţilor, elevilor, turiştilor, muncitorilor care ridică noi imobile, asfaltează străzi, îngroapă cabluri de electricitate sau conducte de canalizare şi gaze. Hărmălaia pe care o fac e mai puţin intensă decât în alte locuri unde se execută astfel de lucrări. Desigur, seara sunt luate cu asalt restaurantele selecte, dar şi altele mai modeste, locuitorii fiind sociabili şi dornici de petreceri, celor mai mulţi neplăcându-le să stea închişi în case cu ochii ţintă la televizor. Chiar dacă nu e cotată ca fiind de cinci stele, crâşma lui Politicosu este cea mai vestită locantă din oraş - nu ezitaţi s-o includeţi în programul de vizite obligatorii.

Zonele rezidenţiale sunt dispuse în inele concentrice, nici prea aproape, nici prea departe de centru. Acolo întâlneşti vile superbe înecate vara în verdeaţă, iar zăpada din timpul iernii transformă decorul într-unul feeric. Pe măsură ce te depărtezi spre periferie apar case cu înfăţişare tot mai umilă, dar care prin alte părţi ar face fericite multe familii. (...) Pentru a înţelege mai exact topografia locurilor ar fi fost binevenită o hartă. În ultima clipă am renunţat s-o includ în paginile cărţii. Mi s-ar fi părut că rolul imaginaţiei fiecăruia ar fi fost ştirbit oferind prea multe repere. (...) Nu v-am vorbit despre cartierele rău famate. Asta nu înseamnă că ele nu există, ca în orice metropolă. Este un teritoriu pe care şi-l dispută bande formate din indivizi de diverse rase şi naţii. Ei pun la cale jafuri, asasinate, prosperă din afaceri cu droguri şi prostituţie. (...) Generaţii după generaţii au pus umărul ca oraşul să devină ceea ce este azi - un loc în care vechiul şi noul îşi dau mâna în spiritul unui desăvârşit bun-gust şi unde toţi speră să fie liberi şi să domnească dreptatea. Calităţile unei naţiuni harnice şi cutezătoare s-au manifestat pe deplin şi aici”.

În oraşul acesta ca oricare altul, se petrec crime care nu sunt chiar ca în oricare alt oraş. Dovadă - ceea ce se întâmplă în romanul pe care îl semnalăm.

Scriu editorii: „Ned şi-a pierdut părinţii şi bunicii încă din copilărie. A moştenit o avere impresionantă şi a călătorit pe tot globul. A dobândit cunoştinţe şi a avut parte de experienţe care multora le sunt inaccesibile. Visul lui – să devină cel mai bun scriitor de piese poliţiste din lume. Însă nişte glasuri nu-i dau pace. Glasuri pe care le aude încă de când era mic, când a văzut cum trei copii ucid cocoşi sugrumându-i cu ajutorul unor cabluri. Între timp, în Barintown începe să acţioneze un criminal care-şi omoară victimele în acelaşi mod. Ned începe singur o investigaţie, încercând să dea de urma celor care i-au marcat copilăria. Însă Tom Redford, anchetatorul care se ocupă de caz, are o cu totul altă teorie în privinţa identităţii ucigaşului …”.

Stilul lui George Arion e inconfundabil şi proza lui e plăcută chiar şi recitită o dată, de două ori, de oricâte ori. Precizăm că romanul acesta a apărut prima oară în urmă cu aproape un deceniu.

George Arion – Sufocare. Crime Scene Press. 213 pag.