O carte pe zi. „Ultimii doi regi” de Petre Ţurlea

Am mai spus asta în această rubrică: de aproape douăzeci de ani, cărţile istoricului profesor universitar Petre Ţurlea (peste douăzeci şi ele!) apar, oricare ar fi editura care le tipăreşte, cu coperte cartonate, grele şi negre (pe unele, rar, mai apare câte o imagine, şi ea întunecată). Mărturisirea profesorului e surprinzătoare şi te pune şi ea pe gânduri: se întâmplă asta, pentru că istoria contemporană, în majoritate, este neagră!

Tot o copertă neagră are şi cea mai recentă carte a istoricului, una în trei volume. Astăzi semnalăm/prezentăm primele două volume, cel de-al treilea, peste câteva săptămâni, când va fi ieşit de sub teascurile tipografiei.

Este vorba de trei volume care, sub titlul „Ultimii doi regi” încearcă să înlăture „mincinoasa aură de măreţie”, spune autorul, care se vrea a se aşterne astăzi – cu ignorarea adevărului istoric – asupra unor domnii cărora li se pot găsi şi lumini, dar în care au predominat umbre.

„Ultimii doi regi, scrie istoricul, au lăsat în conştiinţa românilor o imagine predominant negativă, majoritatea faptelor lor fiind condamnabile. Cu toate acestea, există un puternic curent care încearcă a-i desemna drept mari personalităţi ale Neamului Românesc, estompând sau chiar eliminând din prezentările care li se fac, faptele condamnabile. Se antrenează, pe această linie, mai mulţi pseudo-istorici sau chiar unii istorici serioşi; mulţi oameni de cultură; mulţi oameni politici. Motivele sunt diverse. De la încercarea unora care, înainte de 1989, au criticat ferm Monarhia - adesea cu formule injurioase -, de a-şi face uitate vechile scrieri; la încercarea celor care aspiră să urce uşor scara socială prin ralierea zgomotoasă la ideea monarhică considerată apanajul elitei intelectuale. Foarte mulţi din aceşti făuritori ai mitului caracterului pozitiv general al Monarhiei, pentru a se face credibili, identifică sistemul republican cu regimul comunist; dar tarele indiscutabile ale acestuia, nu pot constitui suportul pentru glorificarea regimului monarhic. Ca urmare, o prezentare sobră, fără concluzii preconcepute, pe baza unor documente de arhivă de necontestat, a domniilor ultimilor doi regi, este necesară. Instituţia Monarhiei în România, în perioada 1866-1947, a avut luminile şi umbrele sale. Trebuiesc prezentate şi unele şi altele în mod obiectiv şi judecate în contextul epocii. Desigur că, în secolul al XXI-lea apare foarte pregnantă discrepanţa dintre sistemul democratic de guvernământ, în care principiul de bază este acela al alegerii, pe baza votului universal, a celor ce se află pe diverse trepte ale conducerii politice, inclusiv a conducătorului Statului - şi sistemul monarhiei ereditare, în cadrul căruia conducerea Statului se moşteneşte, indiferent de calităţile moştenitorului, sau de lipsa acestora. Prin urmare, prezentarea celor două domnii im vrea să pună în discuţie oportunitatea revenirii la forma de guvernământ manarhică. Revenirea ar fi nedemocratică, ai însemna o involuţie şi, de aceea, susţinerea ei se poate late doar împotriva intereselor Poporului Român. Dar, Istoria trebuie cunoscută, pentru a se evita repetarea unui regim care poate lua şi formele negative ale celui din timpul ultimilor doi regi. Volumele de faţă încearcă a arunca o lumină cât mai realistă asupra faptelor lui Carol al Il-lea şi ale lui Mihai. Nu au pretenţia a face o prezentare deplin obiectivă şi nici definitivă”.

Primele două volume, cele pe care semnalăm acum, îl au în centru pe regele Carol al II-lea. Cel dintâi se ocupă de drumul spre domnie, de Camarila regală şi de Partidul Regelui. Cel de-al doilea – de relaţiile Regelui Carol al II-lea cu Iuliu Maniu şi Nicolae Iorga. S-a scris enorm despre aceste subiecte, inclusiv Petre Ţurlea a publicat alte patru volume pe aceste teme.

Ce aduc nou cărţile de acum? Ambele pleacă de la scoaterea la lumină a unor noi documente sau exploatarea amănunţită a celor deja prezentate.

Primul volum are un aproape 70 de pagini de anexe cu imagini, unele inedite; al doilea – 40 de pagini de anexe.

Petre Ţurlea – Ultimii doi regi. I. Carol al II-lea şi Camarila regală. 614 pag. II. Carol al II-lea – Iuliu Maniu – Nicolae Iorga. 763 pag. Editura SemnE.