O carte pe zi: "Umbrele din Ada Kaleh", de George Arion

Cei de vârsta mea au apucat să vadă, cu decenii în urmă, un petic de rai în mijlocul Dunării, la intrarea fluviului în ţară, între munţi, insula Ada Kaleh. La 3 kilometri în aval de Orşova, n-avea mai mult de 1,7 kilometri lungime şi 500 metri lăţime, o locuiau vreo 600 de turci, era celebră pentru delicatesele turceşti (rahat, baclavale), bijuterii şi tutun şi pentru creşterea trandafirilor; dar şi pentru fortificaţii. A fost acoperită în 1970 de apele lacului de acumulare al hidrocentralei Porţile de Fier. Încercarea de a-i recosntrui principalele clădiri în insula vecină Şimian, în care să fie strămutaţi locuitorii, a eşuat, aceştia risipindu-se care încotro.

Era celebră în acele vremuri o melodie cântată de Gigi Marga, „Ada Kaleh” – „De veacuri, Dunărea de-argint/ se despleteşte, povestind/ de preafrumoasa Ayşe/ din insula Ada Kaleh.” Povestea vorbea despre frumoasa turcoaică Aişe, îndrăgostită de haiducul Dragomir, amândoi sfârşind în apele fluviului, după ce părinţii ei i-au interzis relaţia cu băiatul.

Ada Kaleh din romanul lui George Arion e doar un pretext, autorul nu încearcă să reconstituie viaţa insulei, nici nu imaginează vreo acţiune detectivistică pe insulă, înainte ca ea să dispară (dar aduce în discuţie celebra melodie, povestea ei, ca şi alte poveşti fabuloase din insulă). Dar romanul este totuşi unul poliţist, al şaptelea din seria care îl are ca protagonist pe jurnalistul Andrei Mladin, acum mai în vârstă, ca şi autorul, mişcându-se mai greoi, dar cu aceeaşi minte iscusită, iubind cu aceeaşi pasiune cărţile şi bibliotecile. Sunt remarcabile, în momentele de respiro detectivistic, amintirile lui Andrei Mladin despre începuturile sale în ale scrisului la o ”Revistă a bibliotecilor”, situată într-o clădire boierească de lângă Piaţa Amzei, revistă în care prezenta cărţi noi sutelor de bibliotecari din ţară, ca să ştie ce anume să comande şi, la rândul lor, să recomande cititorilor – adică exact ce a făcut autorul după ce a ieşit din băncile facultăţii. Mai mult, în unele pagini apare din nou ideea unei „Biblioteci salvate”, idee se pare dragă lui George Arion, pentru că mai apare şi în alte cărţi ale sale.

Împreună cu o mult mai tânără colegă de breaslă, Ava Noureanu, Andrei Mladin încearcă să descifreze misterul legat de un grup de patru tineri aruncaţi de autorităţile comuniste într-o hrubă de pe insula Ada Kaleh pentru că răspândiseră manifeste împotriva regimului şi păsăsiţi acolo, se pare, la momentul inundării insulei. Nimeni nu s-a interesat de soarta lor. Au supravieţuit? au fost salvaţi? au pierit? sub ape? Le fel, temicerii lor au supravieţuit ori au fost lăsaţi şi ei pe insulă? Faptele s-ar fi petrecut după faimosul decret 310 din 1964, când toţi deţinuţii politici au fost eliberaţi, guvernanţii dorind să se prezinte occidentului într-o lumină favorabilă; dar în realitate mulţi deţinuţi au fost transferaţi dintr-o închisoare în alta, după ce li s-a schimbat statutul în deţinuţi de drept comun. Cei doi ziarişti întâlnesc martori din ţară şi străinătate, stabilesc legături între cele petrecute pe insulă şi alte momente din realitatea comunistă, întâlnesc personaje foarte vârstnice care au avut un rol crucial în represiunile acelor vremuri sau urmaşi ale acestor personaje care nu vor cu niciun preţ să iasă la iveală adevărul.Viaţa celor doi ziarişti e în pericol aproape la tot pasul, sunt ameninţaţi şi avertizaţi să-şi bage minţile în cap şi să renunţe la cercetările lor, sunt răpiţi şi scapă miraculos (ca în orice ficţiune!). Mladin întâlneşte torţionari care l-au chinuit şi în alte romane, „Fortăreaţa nebunilor”, de pildă. Portretul unui asemenea torţionar, Marin Tutos, deşi nonagenar, e foar viu, ideile sale sunt halucinante şi par emblemă pentru un anume tip de personaj întâlnit şi în realitate: „Cu asta mă ocup împreună cu oamenii mei. Ştergem urmele. Dăm cu spray-uri unde miroase neplăcut. Ascundem sau distrugem dovezi. Îi compromitem pe cei care ne arată cu degetul. Da, au fost greşeli, dar s-au construit hidrocentrale, fabrici şi uzine, s-a electrificat ţara, s-au ridicat mii de blocuri, sistem de irigaţii, metrou în Bucureşti…În peste douăzeci de ani, ăştia din ziua de azi n-au fost în stare să dea în folosinţă nici măcar o autostradă. Iar de furat fură mai rău ca pe vremea turcilor. Unde s-a mai văzut ca un ministru care n-avea nimic în pungă, în doi-trei ani să trăiască la vilă? Pe vremea pe care o înfieraţi cu atâta ardoare, unul ca ăsta era dus în faţa plutonului de execuţie dacă ar fi fost prins cu mâna într-o traistă care nu era a lui. Aşa că bagă-ţi minţile în cap şi nu mai răscoli trecutul. Eşti mărunt, neputincios, habar n-ai ce reţea puternică avem şi până unde se întinde. Nimeni nu se poate pune cu noi.”

Sunt în roman mai multe filoane care abia se dezvoltă, după care dispar, dar care par să se întâlnească cu altele şi să sugereze direcţii de acţiune a poveştii şi de aflare a adevărului, cea mai surprinzătoare fiind aceea de rememorare a primilor ani de viaţă (ai eroului? ai autorului?), cu convingerea că eventualele amintiri de atunci vor dezlega vreuna dintre enigmele apărute pe parcurs.

După toate, firesc, Andrei Mladin nu poate fi decât „ameţit, ca şi cum aş fi nimerit într-un vortex”.

George Arion ţine să precizeze, după ce şi-a purtat cititorul prin hăţişuri cale de 250 de pagini: „Insula Ada Kaleh prezentată în romanul pe care tocmai l-aţi terminat de citit este un teritoriu imaginar, care a servit drept pretext pentru o acţiune fără corespondenţe în realitate. Personajele principale din carte sunt fictive, întâmplările prin care trec ele – inventate. Autorul n-a dorit să ofere cititorilor o reconstituire exactă a istoriei unui loc fabulos şi a vieţii locuitorilor săi. E treaba oamenilor de ştiinţă să ne aducă veşti bine documentate despre un tărâm dispărut pentru totdeauna, o oază de frumuseţe la care nu mai putem acea acces decât cu închipuirea.”

Un roman, cum ne-a obişnuit George Arion, foarte bine scris, într-o limbă curată, fără explicaţii psihologizante obositoare, ca o boare despre realitatea pe care nu putem să n-o acceptăm.

George Arion - "Umbrele din Ada Kaleh". Crime Scene Press. 252 pag.