O Carte Pe Zi

O carte pe zi: „Povestea mea. Adaptată pentru tinerii cititori” de Michelle Obama

Michelle Obama a fost Prima Doamnă a Americii din 2009 până în 2017. Absolventă a Universităţii Princeton şi a Facultăţii de Drept de la Harvard, doamna Obama şi-a început cariera ca avocat la Sidley&Austin, în Chicago, unde l-a întâlnit pe viitorul ei soţ, Barack Obama. Mai târziu, a lucrat la primărie, la Universitatea din Chicago […]

O carte pe zi: „România. Album de istorie comunistă. 1948-1989” de Călin Hentea

„Volumul este construit foarte prietenos pentru viitorul cititor: în primul rând, este alcătuit din două mari blocuri, dedicate fiecare celor doi conducători comunişti ai partidului unic, adică Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Nicolae Ceauşescu”. (Adrian Cioroianu)

O carte pe zi: „Limba chineză pentru începători” de Liu Xiaoyu

Manualul de faţă a fost elaborat în anul 2014, a fost publicat pe platforma Coursera, una dintre cele mai mari platforme MOOC din lume, care este, totodată, şi platforma cu cel mai mare număr de cursanţi înscrişi şi cele mai multe cursuri oferite.

O carte pe zi: „Dimineţile lui Leopold în teritoriu” de Constantin Stoiciu

Constantin Stoiciu continuă să publice romane politice despre stricta actualitate românească, cronici fidele, cum le numesc editorii.

O carte pe zi: „Cin’ să tundă câini în Bran?”, de Stelian Ţurlea

La Editura Integral, condusă de Costel Postolache, a apărut un nou roman de Stelian Ţurlea, al cincilea din acest an şi al patrulea la aceeaşi editură. Cu subtitlul „Schiţă de roman de caractere”, cartea e într-o măsură o imagine caleidoscopică a realităţilor româneşti din ultimii treizeci de ani. Se îmbină mai multe planuri: destinul a patru […]

O carte pe zi: „Delegatul lui Petre”, de Petre Barbu

„Petre Barbu este un scriitor adevărat ce merită tot interesul criticilor şi al cititorilor. Într-o lume ideală, probabil că lucrul se va şi întâmpla”. (Codrin Liviu Cuţitaru)

O carte pe zi: „Cartea femeilor care merită mai mult”, de Dr. Shefali

„Cel mai recent cadou oferit de Dr. Shefali lumii este o carte de-a dreptul revoluţionară. Femeile vor fi zguduite şi trezite pentru a înţelege cât de minunată ar putea fi viaţa lor. Fiecare femeie de pe planetă ar trebui să citească această carte!” – Erin T, Amazon Reviews

O carte pe zi: „Pământul viitorului”, de Carlo Petrini

Trei dialoguri realizate în trei ani consecutivi (2018, 2019, 2020), urmate de fragmente din scrierile Papei Francisc pe cinci teme mari ecologiste.

O carte pe zi: „A fost odată ca niciodată. Partidul Comunist Român (1921-2021)”

Portretele nuanţate ale celor mai reprezentativi lideri comunişti, conturate deopotrivă prin sondarea viziunilor lor ideologice şi prin refacerea traseului lor politic.

O carte pe zi: „Ultima vară în oraş”, de Gianfranco Calligarich

„Calitatea sa esenţială constă în faptul că dezvăluie cu o limpezime disperată relaţia dintre un individ şi un oraş, adică dintre mulţimi şi singurătate”.

O carte pe zi: „Fete de treabă”, de Laurie Elizabeth Flynn

„Acest thriller captivant şi plin de răsturnări de situaţie se concentrează asupra a două foste bune prietene care se întorc în campus pentru o reuniune de absolvire a colegiului” - Book Riot.

O carte pe zi: „Bunul doctor din Varşovia”, de Elisabeth Gilford

Povestea unui educator care iubea copiii, a organizat un orfelinat şi a preferat să fie gazat împreună cu ei decât să-i părăsească.

O carte pe zi: „Sex education. Excursia” de Katy Birchall

„Fiind profesoară, văd problemele care îi afectează pe tineri, iar acest roman surprinde foarte bine câteva dintre aceste probleme, venind şi cu soluţii. Şi o face într-un mod empatic, amuzant şi uşor de înţeles. Fără doar şi poate, recomand adolescenţilor Sex Education. Excursia!” – Kate Brown.

O carte pe zi: „Pagini de jurnal Vol. I (1923-1930)” de Simona Lahovary

„Lectură captivantă pentru specialişti şi deopotrivă pentru publicul larg, Paginile de jurnal ale Simonei Lahovary întregesc fericit imaginea societăţii româneşti interbelice”, Georgeta Filitti.

O carte pe zi: „Rendez-vous la Happy Hour” de Stelian Ţurlea

„de unde naiba le tot scoţi, omule? o să fiu întrebat, de parcă toţi curioşii n-ar trăi în aceeaşi lume cu mine”

O carte pe zi: „Spune-mi că mă iubeşti” – Erich Maria Remarque şi Marlene Dietrich

„Cel mai frumos roman de dragoste din secolul XX este alcătuit din scrisori.” (Die Welt)

O carte pe zi: „Efectul de undă” de Aurora Liiceanu

O carte despre celebrităţi, mistere, aventuri, curtezane, puterea culorilor, secrete, seducători, prietenii rare şi memoria colectivă.

O carte pe zi: „Twain & Stanley intră în Paradis”, de Oscar Hijuelos

Doi oameni celebri, Mark Twain şi Henry Stanley, cum nu vi i-aţi imaginat vreodată.

O carte pe zi: „Cabinetul albastru” de Simona Preda

Un roman psihiologic despre iubiri repetate.

O carte pe zi: „Coreea de Nord. Un stat-gherilă în transformare” de Philippe Pons

„De mai bine de o jumătate de veac, Coreea de Nord este una dintre cele mai detestate ţări de pe planetă, dar şi cel mai puţin cunoscută”.

O carte pe zi: „Civilizaţii” de Laurent Binet

Cum s-ar fi dezvoltat Europa dacă, după Columb, incaşii ar fi cucerit Vechiul Continent? Laurent Binet exploatează ipoteza unei răsturnări a istoriei, într-o ucronie fascinantă.

O carte pe zi: „Scrisori” de Mozart

O carte pe zi: „Scrisori” de Mozart. Medicul a venit „şi i-a mai prescris comprese reci pe fruntea lui fierbinte, care l-au zguduit atât de puternic, că nici nu şi-a mai revenit până a încetat din viaţă”.

O carte pe zi: „Zece Cezari. Împăraţii romani de la Augustus la Constantin cel Mare” de Barry Strauss

„Această superbă carte care concentrează patru secole de istorie romană reprezintă o capodoperă de concizie şi îl confirmă pe Barry Strauss ca fiind cel mai important autor academic de azi al unor lucrări de istorie antică accesibile publicului larg” (The Wall Street Journal).

O carte pe zi: „Fior” de Allie Reynolds

„Un thriller acaparator, imposibil de lăsat din mână şi un debut senzaţional” – Peter James.

O carte pe zi: „Născut în 02” de Şaşa Pană

„Cea mai substanţială istorie a avangardei autohtone scrisă de un insider.” Paul Cernat

O carte pe zi: „Să ucizi SS. Vânătoarea celor mai cruzi criminali din istorie”

„Cu banii naziştilor şi puterea nemilaosă care se mai afla la dispoziţia acestora, după încheierea celui de al Doilea Război Mondial, vînătaorea de nazişti nu a fost o sarcină uşoară. Dar trebuia făcută. Şi a fost.”

O carte pe zi. „Memorial din cuvinte”, de Vasile Iancu

Însemnări despre fapte, lecturi, întâmplări, persoane dintr-o mai bine de jumătate de secol, care au format viaţa unui om.

O carte pe zi: „Omuleţul roşu” de Doina Ruşti

O carte pe zi: „Omuleţul roşu” de Doina Ruşti. „Întreaga poveste a Laurei este o aventură în lumea virtuală, în spaţiul dematerializat al comunicării on-line sau în lumea digitală.” (Roberto Merlo)

O carte pe zi: „Podul de lut” de Markus Zusak

„Una dintre acele cărţi monumentale care te transportă prin spaţiu şi timp în viaţa unei alte familii, în cel mai profund mod posibil” - The Washington Post.

O carte pe zi: „Linia de contur. Cronici literare II”, de Daniel Cristea Enache

O mie de pagini despre poezia românească de azi. Peste o sută de autori în genul liric analizaţi.

O carte pe zi: „Găseşte-mă”, de André Aciman

Continuarea bestsellerului „Strigă-mă pe numele tău”, prezentat la această rubrică, dar fără mari legături cu acela, alcătuit din patru părţi destul de distincte, între care prima este un excelent roman de dragoste.

O carte pe zi: „Bărbatul din spatele ceţii” de Florin Irimia

Un volum de povestiri care poate fi citit ca un roman, excelent scris.

O carte pe zi: „Cântecul păsării de plajă” de Tudor Ganea

Cel mai bun roman de până acum al unui tânăr scriitor care pare să fie în fruntea generaţiei sale.

O carte pe zi: „Mör” de Johana Gustawsson

O carte pe zi: „Mör” de Johana Gustawsson. „Scrierea Johanei Gustawsson e atât de vie; este electrizantă. Extrem de convingătoare!”- Peter James. Citiţi acest thriller, vă va captiva.

O carte pe zi: „Cine a ucis-o pe Bambi? ” de Monika Fagerholm

„Un roman complex, caracterizat de o furie surdă. Avem de-a face cu o scriitoare extraordinară, care ştie să genereze o asemenea dezlănţuire lingvistică”. (Dagens Nyheter)

O carte pe zi: „Middle England” de Jonathan Coe

„Despre Brexit s-au scris şi se vor mai scrie milioane de cuvinte, dar puţine vor ajunge la esenţa motivului acestuia la fel de incisiv precum o face Middle England.” (The Irish Times)

O carte pe zi: „Ultimii doi regi – volumul III. Regele Mihai şi Mareşalul Antonescu” de Petre Ţurlea

„Evoluţia ultimilor doi regi seamănă izbitor.”

O carte pe zi: „Colibri” de Sandro Veronesi

„Colibri” de Sandro Veronesi: Romanul premiat al unuai dintre cei mai înzestraţi povestitori ai ultimelor decenii.

O carte pe zi: „Cele trei femei ale domnului consul” de Jean-Christophe Rufin

„Cele trei femei ale domnului consul” de Jean-Christophe Rufin - „O savuroasă cufundare în mocirla diplomaţiei. O lectură extraordinar de plăcută!”.

O carte pe zi: „Fată, femeie, alta” de Bernardine Evaristo

„Un roman extraordinar, care duce ficţiunea şi poveştile de viaţă ale femeilor de culoare în direcţii noi şi captivante”.