Prima pagină » Cultură-Media » O Carte Pe Zi » O carte pe zi: „Frumoasa fără corp”, de Gheorghe Crăciun

O carte pe zi: „Frumoasa fără corp”, de Gheorghe Crăciun

"Tot ceea ce am scris din 73 incoace - mărturisea autorul - a însemnat pentru mine o aventură a căutării trupului, a fantasmelor din care se alcătuieşte consistenţa sa zilnică, o căutare disperată a unei corporalităţi ireductibile, coincidentă la rigoare chiar cu persoana mea".

Spre sfârşitul anului trecut a apărut al nouălea titlu din Seria de autor Gheorghe Crăciun, începută în anul 2014, sub îngrijirea criticului literar Carmen Muşat şi a fiicei autorului, Oana Crăciun, romanul Frumoasa fără corp este o mărturie despre forţa cuvîntului scris şi a literaturii de a recompune lumi reale, vii, care, fără a fi consemnate prin literă, ar rămîne doar iluzii. Numai scriitorul şi literatura – frumoasa fără corp – pot insufla viaţă realităţii, era de părere Gheorghe Crăciun. Relaţia dintre scriitor şi creaţia sa este o poveste de dragoste imaterială, dar materializată în operă, în personaje şi în destinele lor.

„Tot ceea ce am scris din 73 incoace – mărturisea autorul – a însemnat pentru mine o aventură a căutării trupului, a fantasmelor din care se alcătuieşte consistenţa sa zilnică, o căutare disperată a unei corporalităţi ireductibile, coincidentă la rigoare chiar cu persoana mea. Când spun «trup», nu mă gândesc numaidecât la constituţia anatomică, la fiziologie sau la miracolul biologic al existenţei. Trupul este gura vorbitoare, mâna şi mişcarea, clipirea pleoapei, sufletul, senzaţiile, prezenţa gândului, emoţia şi atingerea, tăcerea cărnii, acea interioritate raţională şi viscerală din care se naşte limbajul”.

Cartea a apărut în primă ediţie în 1993. S-a spus nu o dată că romanul de faţă ar fi cel mai bun roman programatic postmodern. Aparent o istorie a aventurilor şi nefericirilor intelectualilor rataţi printr-o repartiţie la ţară, la absolvirea facultăţii, în anii fostului regim, este un roman fără tramă şi abia spre final cititorul va înţelege că titlul este o metaforă a căutării. Deşi îşi ia ca punct de plecare poemul eminescian „Miron şi frumoasa fără corp”, romanul nu e o rescriere a poveştii, ci mai degrabă o suită de confesiuni succesive care culminează cu eseul „Lepădarea de piele”.

Gheorghe Crăciun – „Frumoasa fără corp”. Ediţia a III-a, însoţită de un dosar de receptare critică şi îngrijită de Carmen Muşat şi Oana Crăciun. Prefaţă de Carmen Muşat. Editura Polirom. 465 pag.