Jules Perahim avea să descopere în anul 1972 mult îndepărtata Africă. Locuri precum Tanzania, Kenya sau Zambia îi vor produce o uriaşă impresie, motiv pentru care în urma acestei experienţe, artistul va realiza o întreagă serie de picturi, guaşe şi desene, reunite un an mai târziu, în 1973, în cadrul expoziţiei sale personale de la Galeria „Mony Calatchi” din Paris.
La mijlocul anilor 1970, Jules Perahim organizează la Lisabona o expoziţie personală cu întreaga colecţie de opere, care este cumpărată în întregime. Achiziţia a fost făcută de doctorul şi colecţionarul portughez N. Caleiras.
Întreaga colecţie de opere semnate de Jules Perahim, din ciclul 1972, sunt scoase la vânzare în cadrul Licitaţiei de Artă Postmodernă şi Contemporană, pe 18 februarie.
Lucrările evocă experienţa fundamentală legată de călătoriile artistului în Africa, care au lăsat urme adânci în noua sa creaţie. „Conflict”, „Călători”, „Animale exotice”, „Îmbrăţişări”, „Himere”, „Apostolii noului mileniu”, sau „Dialog în oglindă” sunt opere în care se regăsesc alături animale extravagante, obiecte sau plante în proiecţii fantastice şi care au un preţ de pornire de doar 2.000 de euro fiecare.
Ciclul de opere realizate în 1972 este completat, în licitaţie, de lucrări realizate un deceniu mai târziu de Jules Perahim – „Zori de zi” sau „Le vol” au un preţ de pornire de 1.500, respectiv 2.000 de euro.
Totodată, cea mai valoroasă operă a artistului Jules Perahim, din licitaţie, realizată în 1973, este „Le Gala des Incomparables”. Opera, cu preţul de pornire de 4.000 de euro, a participat în acelaşi an la „Expoziţia de picturi şi guaşe” în cadrul Galeriei „André François Petit” din Paris.