O echipă a televiziunii Al Arabiya a fost dată dispărută în sudul Filipinelor

Publicat: 15 06. 2012, 09:41
Actualizat: 03 04. 2020, 09:46

Baker Atyani, un jurnalist iordanian şi cei doi coechipieri ai săi filipinezi nu s-au întors la hotel aşa cum era prevăzut, marţi seara, a precizat şeful poliţiei din provincie, Antonio Freyra.

„Primarul din Jolo a propus consolidarea securităţii lor, dar ei au refuzat, spunând că nu vor să se îndepărteze prea mult de hotel”, a declarat ofiţerul de poliţie prin telefon.

Autorităţile au percheziţionat camerele de hotel pe care le ocupau jurnaliştii în centrul oraşului Jolo, după ce proprietarul a semnalat dispariţia lor.

Jurnaliştii au ajuns în Jolo cu avionul, luni, şi le-au spus autorităţilor că se află pe insulă pentru a filma un documentar televizat pentru Al Arabiya, a adăugat poliţistul.

„Dacă americanii sau alţi străini vin aici, este normal să le propunem să participăm la asigurarea securităţii lor. Ştim cu toţii că sunt probleme cu răpirile aici”, a adăugat el.

Jolo este cunoscută pentru numărul mare de extremişti islamişti, între care grupul Abu Sayyaf, o organizaţie considerată „teroristă” de Statele Unite şi legată de Al-Qaida.

Grupul a luat 21 de ostatici dintre care zece turişti occidentali la 23 aprilie 2000, pe insula malaysiană Sipadan, pe care i-a eliberat în schimbul mai multor milioane de dolari.