Lungmetrajul „Logan”, un spin off al seriei „X-Men”, cu Hugh Jackman şi Patrick Stewart în rolurile principale şi regizat de James Mangold, a primit o nominalizare supriză la premiile Sindicatului scenariştilor americani, în categoria „cel mai bun scenariu adaptat”.
În aceeaşi categorie au mai fost nominalizate filmele „Strigă-mă pe numele tău/ Call Me by Your Name”, „Un artist numit dezastru/ The Disaster Artist”, „Jocuri secrete/ Molly’s Game” şi „Mudbound”.
În categoria „cel mai bun scenariu original” au fost nominalizate filmele „The Big Sick”, „Fugi!/ Get Out”, „I, Tonya”, „Lady Bird” şi „The Shape of Water”.
„Logan” a fost unul dintre cele mai de succes filme de acţiune ale anului 2017. Filmele bazate pe cărţile de benzi desenate nu sunt luate foarte mult în considerare în sezonul marilor premii de la Hollywood, cu excepţia categoriilor tehnice, însă lungmetrajul „Deadpool”, un alt spin off al seriei „X-Men”, a fost o altă excepţie la premiile decernate de WGA, anul trecut. Cu Ryan Reynolds în rolul principal, filmul nu a reuşit să obţină trofeul Sindicatului scenariştilor americani în categoria „cel mai bun scenariu adaptat”, decernat în cele din urmă lungmetrajului regizat de Denis Villeneuve „Arrival”.
Totodată, premiul pentru cel mai bun scenariu original i-a revenit, anul trecut, filmului „Moonlight”.
Writers Guild of America/ WGA este alcătuit din scenarişti care lucrează în cinematografie, televiziune şi industriile new media din Statele Unite ale Americii.
Gala premiilor decernate de Sindicatul scenariştilor americani va beneficia de două ceremonii simultane, la Los Angeles şi New York, pe 11 februarie.