Conform agenţiei moldoveneşti de ştiri Info-Prim Neo, directorul postului "2 Plus", Răzvan Paveliu, a declarat că fondatorul – compania britanică TLF M -se angajează să retransmită în continuare, în proporţie de 70%, programele TVR, după ce va fi încheiat un acord în acest sens cu Societatea Română de Televiziune (SRTv).
La concursul pentru frecvenţa respectivă au participat doar două companii.
"TVR1 este singurul canal în eter, în spaţiul audiovizual al Republici Moldova care retransmite sută la sută, inclusiv publicitatea din alte state. Restul, toate canalele televizate fac, într-o măsură mai mare sau mai mică produs autohton", a declarat fostul preşedinte al CCA, Corneliu Mihalache. "Şi este vorba de retransmiterea în continuare a programelor interesante de la TVR şi suplinirea acestora cu produs autohton. Ceea ce mi se pare foarte important dacă vorbim despre dezvoltarea audiovizualului moldovenesc", a adăugat el.
Frecvenţa postului TVR1 a fost scoasă la concurs în urma unei solicitări a Ministerului Dezvoltării Informaţionale, care a cerut acest lucru CCA pe motiv că nu s-ar fi reuşit încheierea unui nou contract cu postul român de televiziune, iar cel vechi a expirat pe 15 iunie.
TVR era unul din cele trei posturi de televiziune care pot fi recepţionate pe întreg teritoriul Republicii Moldova, alături de postul rusesc ORT şi de Moldova 1.