O organizaţie de mediu cere o dezbatere publică privind amenajarea interioară a Cetăţii Alba Iulia

Reprezentanţii Asociaţiei "Alba Verde" au cerut, luni, într-o conferinţă de presă, organizarea unei dezbateri publice în municipiul Alba Iulia în care să se discute şi să se modifice proiectul de reamenajare a zonei interioare a Cetăţii Vauban din oraş, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
35 afișări

Sociologul urbanist Simona Branişte Zărnescu din cadrul Asociaţiei "Alba Verde" a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că membrii asociaţiei solicită Primăriei Alba Iulia să organizeze o dezbatere publică privind proiectul de reamenajare a zonei interioare a Cetăţii Vauban din municipiu.

"Solicităm o dezbatere publică privind proiectul de reamenajare a interiorului cetăţii, pe care Primăria nu a făcut-o până acum. Soluţia propusă acum pentru zona interioară a cetăţii are două puncte nevralgice, respectiv circulaţia excesivă şi dispariţia spaţiului verde", a spus Simona Branişte Zărnescu.

Ea a adăugat că în planul propus de Primărie sunt foarte multe parcări în interiorul Cetăţii, care vor aduce trafic intens în zonă, iar spaţiul verde scade considerabil.

Simona Branişte Zărnescu a spus că proiectul propus de administraţia locală prin care Parcul Custozza va fi transformat într-o piaţetă medievală "va aduce prejudicii grave asupra ambianţei zonei, ştirbind practic caracterul de ax verde major".

Ea a afirmat că amenajarea unei mari suprafeţe acoperite cu dale, în spiritul dezvoltării unei pieţe urbane, nu aduce un câştig real pentru creşterea atractivităţii cetăţii, ci, dimpotrivă, creează spaţii cu valenţă negativă, lipsite de atractivitate, care în niciun fel nu pot fi adaptate la contextul actual.

Potrivit sursei citate, organizarea sistemului de circulaţie potrivit propunerii administraţiei locale duce la aglomerarea arterelor de circulaţie din interiorul cetăţii şi la stocarea unui număr suplimentar de autoturisme în zone care ar trebui să fie dedicate pietonilor.

Sociologul Simona Branişte Zărnescu a lansat, la începutul lunii martie, o campanie pe internet, postând în numele Asociaţiei "Alba Verde" o petiţie online cu titlul "Copacii sunt în inima noastră şi a cetăţii! Salvaţi Parcul Custozza din Alba Iulia". Petiţia a fost semnată până acum de aproape 2.400 de persoane, printre care şi istorici, arhitecţi, arheologi, urbanişti şi profesori universitari din întreaga ţară.

În paralel, campania s-a extins în Alba Iulia şi ei i s-au alăturat zeci de tineri voluntari care au adunat peste 6.000 de semnături pentru salvarea Parcului Custozza.

Grupului de iniţiativă i s-au alăturat mai multe ONG-uri locale, dar şi consilierii locali PNL din Alba Iulia şi deputatul PNL Călin Potor.

Campania a inclus şi proteste, iar în cadrul unei astfel de acţiuni şase dintre protestatari au fost loviţi uşor de lama unui buldozer, după ce au încercat să protejeze unul dintre copacii pe care angajaţii firmei care face lucrări în zonă voiau să-i scoată din rădăcini, nicio persoană neavând răni grave.

După proteste şi mai multe articole în presă, Garda de Mediu Alba a deschis o anchetă şi verifică autorizaţiile proiectului prin care Parcul Custozza din Alba Iulia va fi transformat într-o piaţetă medievală, iar copacii vechi de peste 100 de ani ar urma să fie tăiaţi sau scoşi din rădăcini.

Cea mai mare acţiune de protest în cadrul campaniei a avut loc însă în 11 martie, când peste 500 de persoane au format un lanţ uman în jurul Parcului Custozza, cerând administraţiei locale să renunţe la proiectul de transformare a parcului în piaţetă medievală. La acţiune s-au alăturat şi consilieri locali din Alba Iulia, dar şi deputaţii Teodor Atanasiu (PNL) şi Radu Coclici (PSD).

Primăria din Alba Iulia a început, în 1 martie, un proiect de reabilitare a străzilor interioare din Cetatea Vauban din municipiu. În proiect sunt incluse şi lucrări de amenajare a unei piaţete medievale în locul Parcului Custozza din faţa Universităţii "1 Decembrie 1918".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici