O recenzie sinceră. Merită să vezi filmul Oppenheimer? Tot ce trebuie să ştii despre filmul lui Christopher Nolan

Ieri s-a lansat în cinematografele din întrega lume Oppenheimer. Un film atipic pentru marele ecran. Într-o lume cinematografică dominată de filme cu supereroi şi francize aflate la a n-a iteraţie, un film biografic de trei ore ai putea crede că nu va avea o şansă. Dar Oppenheimer nu e un film oarecare e un film ce spune povestea unuia dintre cei mai fascinaţi oameni din istorie şi este regizat de un om pentru care pare că s-a inventat ecranul IMAX.

Pentru început să vorbim de materialul sursă al filmului. American Prometheus: Triumful şi tragedia lui J. Robert Oppenheimer este cartea ce serveşte ca inspiraţie. Cartea apărută în 2005 este considerată una dintre cele mai bune incluziuni în lumea omului de ştiinţă, politicianului, soţului, tatălui - Oppenheimer.

Recent am achiziţionat-o şi am apucat să o răsfoiesc pentru a îmi face o idee. Este o carte echilibrată ce îşi doreşte să spună povestea lui Oppenheimer într-un mod obiectiv fără să îl glorifice sau să îl denigreze pe "părintele bombei atomice".

La fel este şi filmul care nu încercă să ne vândă un erou, ci un om complex cu multe calităţi, dar şi defecte.

Filmul se deschide cu legenda lui Prometeu. Cel ce a adus focul oamenilor şi a fost pedepsit de zei. Legătura între persoanjul mitic şi Oppenheimer este uşor de înţeles: bomba este focul, iar „vânătoare de vrăjitoare” ( mccarthy-ismul - perioada în care în SUA a avut loc o vănătoare a persoanelor ce se credea că au şi cea mai mică legătură cu comuniştii. Şi actorul şi regizorul Charlie Chaplin a căzut victimă acestei doctrine) este pedeapsa.

"Acum am devenit Moartea, distrugătorul de lumi"

Să adresăm acestă frază. Este una dintre cele mai citate linii încă de la anunţarea filmului.  "Acum am devenit Moartea, distrugătorul de lumi"  apare de două ori în film. Odată într-o scenă intimă între Jean Tatlock şi Oppenheimer, când acesta îi cere să traducă la întâmplare o frază din sanscrită. Linia mai apare odată după testul reuşit al bombei atomice. Ca marketing cred că a fost de departe cel mai bun vector şi înţeleg de ce au ales să o folosescă în acest mod, dar istoric lucrurile stau diferit.

Din ce am cercetat, majoritatea istoricilor sunt de acord că  J. Robert Oppenheimer nu ar fi spus acestă frază în timpul proiectului Manhattan. Deşi Oppenheimer susţine că fraza este din perioada aceea, ea a fost exprimată public de fizician abia la mulţi ani distanţă. Istoricii menţionează că acesta avea o pasiune pentru sanscrită, dar cred că asocierea frazei cu bomba a venit la ceva timp după şi a fost adoptată de acesta pentru că se potrivea cu contextul în care se afla în perioada de după război - "îi dădea o aură de profet".

Un film nonlinear

Un aspect ce a conscrat deja filmele lui Nolan este faptul că povestea este spusă pe mai multe linii temporale. Pe tot parcursul filmului sărim de la două audieri ce au loc după război la Oppenheimer în studenţie şi în drumul său spre proiectul Manhattan şi realizarea bombei.

Un alt aspect ce vreau să îl menţionez este modul cum a ales Nolan să ne facă să înţelegem acestă separare a linilor temporare. Acţiunea viitoare este în alb negru şi cea trecută în color. Un joc amuzant, dar foarte eficient.

Dialogul este iar o parte foarte bună a filmului. Există chiar şi două, trei glume bune-  greu să te gândeşti că poţi strecura glume într-o poveste serioasă, dar uite că e posibil.

Sunetul şi Imagine fac deliciul

Nu sunt o persoană ce are cunoştinţe semnificative despre camerele folosite, deci nu mă voi aruncă să dau date tehnice. Pot doar să spun ce am văzut cu ochiul meu de non-specialist, lucru ce cred că este relevant - majoritatea oamenilor ca şi mine nu sunt critici şi merg la film pentru entertainment.

Am spus în introducere că Christopher Nolan este un om pentru care pare că s-a inventat ecranul IMAX. Cea mai bună descriere a imagini este dată chiar de el. Un film 3D ce nu necesită ochelari. Felul în care este filmat şi faptul că CGI-ul lipseşte îl face - dacă îmi permiteţi acesta expresie-  "şi mai special".

De la scena exploziei la scenele de dialog şi scenele intime, imginea oferă un plus filmului. Iar piesa de rezistenţă este sunetul. Filmul trebuie văzut undeva cu o sonorizare buna. Mult din încărcătura emoţională a unor scene este dată de sunet.

Filmul nu este doar despre construcţia bombei atomice

Precum materialul sursă - American Prometheus: Triumful şi tragedia lui J. Robert Oppenheimer-  filmul nu este doar despre bombă. Creaţia lui Nolan pictează şi o imagine a lumii după momentul folosirii bombelor nucleare. Iar discuţia dintre Robert Oppenheimer şi Albert Einstein, ce ne este prezentată de la distanţă la începutul filmului ca mai apoi să o vedem de aproape la final, este în mod clar un semnal de alarmă tras de Nolan într-o perioadă în care odată la căteva săptămâni vedem cum anumiţi lideri de la est de noi ameninţă cu arsenalul nuclear.

Imaginea unei lumi distruse de armele nucleare este din păcate în zilele nostre un scenariu încă aflat pe tabla de şah unde nebunii par să fi luat iniţiativa.

Ar trebui să ştii asta înainte să merge la Oppenheimer

Când am ieşit de la film pe holul unde aruncam la coş recipientul de floricele (e un film lung - le vei termina la jumatea lui) am auzit oameni puţin derutaţi. În drumul spre casă m-am gândit la acest aspect şi am tras o concluzie-  filmul pentru a fi înţeles pe deplin necesită un mic "research" înainte de vizionare dacă nu eşti la curent cu istoria anilor de după al Doilea Război Mondial.  Caută ce este mccarthy-ismul, cursa înarmării SUA- URSS şi ţine minte că Franklin D. Roosevelt a murit în aprilie 1945 fiind urmat de vicepreşedintele de atunci Harry S. Truman.

Concluzie

MUST SEE 8,75/10

Oppenheimer este cel mai bun film al anului de până acum, dar nu este cel mai bun film a lui Nolan. Vrea să spună poate prea multe şi se pierde pe alocuri în detalii. Filmul este mai mult despre politică decât despre bomba atomică - aici fiecare poate să judece cum vrea ( unora le va place acest lucru, alţii vor spune că au fost înşelaţi de titlu şi trailer). Eu mă situez în prima parte, dar îi înţeleg şi pe cei din al doilea grup.

Iniţial când am ieşit mă gândeam că este un film de 8,5/10, dar cum se spune noaptea e un sfetnic bun şi mi-am dat seama că filmul este mai mult faţă de ce am înţeles eu iniţial. Exista şansa ca acest film să fie un vin bun şi să îmbătrânescă foarte bine. Peste ani sper să revin la el şi să mă bucur şi mai mult de ce a realizat aici Nolan.