- Home
- Cultură-Media
- LONDRA, (10.03.2011, 17:29)
- , ,
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
O sculptură din bare provenind din World Trade Center creează controverse
Planurile de a amplasa într-un parc londonez o sculptură realizată din bare metalice recuperate din turnurile World Trade Center, distruse în urma atentatului terorist din 11 septembrie 2001, au fost suspendate după ce familii ale victimelor s-au opus proiectului.
Urmărește
209 afișări
O sculptură din bare provenind din World Trade Center creează controverse (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)
Monumentul memorial, conceput de artista de origine ruso-japoneză Miya Ando, stabilită la New York, urma să fie realizat din bucăţi de oţel cu lungimi cuprinse între 5 şi 8 metri care să fie înconjurate de multe lumini.
"Eu sper ca, stând ridicate, coloanele căzute să transmită un mesaj tăcut şi totuşi puternic al transcendenţei şi al rolului educaţiei în creşterea speranţei după tragedie", nota artista în aplicaţia sa cu acest proiect.
Reprezentanţii fundaţiei caritabile pentru educaţie - 9/11 London Project Foundation - care a comandat sculptura au anunţat miercuri că vor prelungi perioada de consultare privind amplasarea lucrării într-un parc din Londra, după "îngrijorările semnficative" exprimate în special de familii britanice din care au făcut parte victime ale atentatelor teroriste din 11 septembrie 2011.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Gabriel Cotabiță a murit la vârsta de 69 de ani
-
Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale
-
Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar
-
În Schengen, dar cu controale la graniţă. Surse bulgare: controalele la frontierele terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare. Excepţie pentru graniţa Bulgaria-Grecia
Consiliul local al districtului Southwark din Londra a aprobat proiectul în decembrie anul trecut, iar sculptura urma să fie inaugurată în Potters Fields Park în septembrie anul acesta, când se împlinesc 10 ani de la atentatele teroriste în care două avioane au fost deturnate şi au lovit turnurile gemene World Trade Center din New York, cauzând prăbuşirea acestora şi moartea a aproape 3.000 de oameni.
Sora uneia dintre victime, Hannah Ali, s-a numărat printre rudele care şi-au exprimat dezacordul şi îngrijorarea în legătură cu sculptura. Ea a declarat pentru cotidianul britanic The Guardian că nu înţelege cum a putut cineva să se gândească să transforme barele metalice care au fost "presărate cu cadavre" într-o operă de artă.
"Mi se pare destul de deranjant, designul în sine este primitv şi crud", a spus Ali. "Şi eu vreau ca această zi să nu fie uitată, dar nu cred că ar trebui să fie prezentată aşa în faţa oamenilor", a adăugat ea.
Reprezentanţii fundaţiei londoneze, care urmăreşte să sporească gradul de conştientizare şi înţelegere a tragicelor evenimente de la 11 septembrie 2011, au spus că nu vor lua nicio decizie privind sculptura până după luna septembrie a acestui an, pentru "a se asigura că nu este pus în pericol impactul sau eficienţa lansării şi dezvoltării programului educaţional".
Londra găzduieşte deja o grădină pentru comemorarea victimelor atentatelor teroriste din SUA.
Barele metalice din ruinele World Trade Center au fost donate fundaţiei 9/11 London Project de autorităţile din New York şi New Jersey.
Oţelul recuperat din World Trade Center este expus în toate statele americane şi în alte ţări, precum Canada, Germania şi Franţa.
Teroriştii sinucigaşi care au înfăptuit atentatele de la 11 septembrie 2001 au mai deturnat alte două avioane, distrugând unul în Pentagon, în afara capitalei Washington, în timp ce celălalt s-a prăbuşit pe un câmp din Pennsylvania, după ce unii dintre pasagerii şi membrii echipajului aflaţi la bord au încercat să preia controlul aeronavei, care era direcţionată tot către Washington.
Citește pe alephnews.ro: Moscova nu are bani nici să câștige războiul cu Ucraina, nici să piardă. Care este situația economică a Rusiei
Citește pe www.zf.ro: Cutremur pe piaţa imobiliară: ”Preţurile se vor duce la cer în perioada următoare. Realitatea e că cei care nu îşi vor mai permite să cumpere vor sta cu chirie, cum se întâmplă şi în străinătate“ VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cutremur pe piaţa imobiliară: ”Preţurile se vor duce la cer în perioada următoare. Realitatea e că cei care nu îşi vor mai permite să cumpere vor sta cu chirie, cum se întâmplă şi în străinătate“ VIDEO
Cine este antreprenoarea care a revoluţionat industria textilă cu afacerea sa? Ea a renunţat la jobul pe care il avea, pentru a se implica într-un proiect pe care îl creştea de mai multă vreme
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
PROSPORT.RO
Ce a primit o clientă, după ce a comandat piept de pui în restaurantul lui Dani Oțil: „M-am îmbolnăvit pe loc”
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe