Oana Pellea şi Mircea Rusu revin pe scena ARCUB cu "Frumos e în septembrie la Veneţia"

După succesul spectacolului "Idolul şi Ion Anapoda" din stagiunea de teatru organizată de Primăria Capitalei prin ARCUB, actriţa Oana Pellea revine pe scena centrului cultural din strada Lipscani.

"O neaşteptată poveste de dragoste se dezvăluie acolo unde suntem prea obişnuiţi să vedem doar neajunsurile, într-o realitate pe care doar visul pare că o mai face suportabilă. Dar el nu poate şi nu trebuie să o substituie, ci doar să-i aducă la lumină profunzimea, sensul şi frumuseţea. Această parabolă teatrală îi aduce împreună pe scena ARCUB pe îndrăgiţii actori Oana Pellea şi Mircea Rusu", notează cei de la ARCUB.

Cunoscută pentru spectacole precum "Amalia respiră adânc" (Teatrul ACT), "Efectul razelor gamma asupra crăiţelor lunatice", "N(aum)" (Teatrul Metropolis), "Cinci ore cu Mario" (UNTEATRU) şi "Iadul este amintirea fără puterea de a mai schimba ceva" (Teatrul Odeon), regizoarea Mariana Cămărăşan montează în 2019, pe scena ARCUB, o adaptare a unei piese scrise de dramaturgul Teodor Mazilu. Scenografia este semnată de Vladimir Turturica, iar light design-ul, de Ştefan Vasilescu.

"Îndrăgostiţi de însuşi faptul de a fi îndrăgostiţi, milioane de oameni visează Veneţia. Adriatica bate cu valurile sale malurile de cărămidă ale insulei. Felinarele se aprind unul câte unul, dintr-un tonomat se aude incredibila muzică a lui Lucio Dalla. Totul e ireal de frumos. În mirajul romantismului absolut, o femeie şi un bărbat se redescoperă, aşa cum nu şi-au imaginat vreodată că ar putea fi. Realitatea, mijlocită de vis şi dincolo de vis, este, de fapt, fabuloasă, iar lucrurile pe care abia îndrăznim să le visăm există deja în sufletul fiecăruia dintre noi. Ele prind viaţă atunci când … atunci când trăim acea… acel… nu găsesc cuvântul… care e antonimul singurătăţii?", întreabă regizoarea Mariana Cămărăşan.

"Privilegiul de a trăi în preajma lui Mazilu a fost un privilegiu de combatant: cotidianul lui era acela al unui participant la o cruciadă de fiecare clipă împotriva confortului intelectual, certitudinilor, clişeelor. Aveam impresia că inteligenţa lui începe acolo unde a noastră obosea, dizlocându-ne cu flacăra ei rece şi salutară din cotloanele amăgirilor - în primul rând de sine. A trăit într-o neîncetată exigenţă faţă de sine, în refuzul (sau neputinţa?) compromisurilor. Şi cum spunea unul din personajele lui: «Cine nu iubeşte compromisurile, nu iubeşte viaţa.» Dar e vorba de o cu totul altă viaţă decât cea care a fost, scurtă şi mistuitoare, viaţa lui Teodor Mazilu", explică Ioana Mazilu, fiica dramaturgului.