HPI sau Haut Potentiel Intellectuel (potenţial intelectual ridicat) este o prescurtare folosită pentru a indica adulţii, dar mai ales copiii, despre care se spune că sunt mai deştepţi, mai dotaţi decât media.
HPI a devenit însă o modă, tendinţa de a considera propriii copii ca HPI la prima notă bună şi nerăbdarea de a-i putea clasifica cu acel acronim care are valoare de diplomă.
„Copiii mei sunt excepţionali, singurii elevi din toată şcoala care nu sunt HPI”, este o glumă care circulă pe reţelele de socializare de câteva săptămâni şi care indică tocmai obsesia contemporană pentru semnalele care le-ar putea garanta copiilor un destin diferit, mai bun decât cel rezervat celorlalţi, normalilor.
Este o tendinţă care se împleteşte cu cealaltă preocupare – tot mai prezentă în capitala Paris – de a le garanta copiilor cele mai bune şcoli, fie ele publice sau private.
Căutarea traseului şcolar perfect începe în şcoala primară, deoarece doar anumite şcoli primare garantează şanse rezonabile de a intra în anumite şcoli gimnaziale, iar doar anumite şcoli gimnaziale vor da acces la cele mai cunoscute licee publice (de la Liceul Henri IV până la Louis Le Grand) sau în sectorul privat (de la Franklin la École Jeannine-Manuel), la rândul lor precondiţii pentru asigurarea celor mai bune studii universitare.
În multe şcoli private, de exemplu Jeannine-Manuel, unde a studiat secretarul de stat al SUA Antony Blinken, solicitanţii sunt rugaţi să susţină un test de IQ, coeficientul intelectual.
Părinţii vor ca pruncul lor să treacă de 130, cifra care dă dreptul preţioasei menţiuni HPI. Cu toate acestea, IQ-urile de peste 130 reprezintă 2,3% din total, prin urmare sunt foarte puţine.