Ofelia Popii despre nominalizarea UNITER:A fost o provocare şi mă bucur că efortul nostru e apreciat

Actriţa Ofelia Popii, nominalizată la premiile UNITER la categoria "cea mai bună actriţă în rol principal" pentru piesa "Felii", a declarat, miercuri, că spectacolul a fost "o provocare" şi se bucură că efortul întregii echipe a fost apreciat de specialişti şi de public.

Urmărește
9 afișări

Actriţa Teatrului Naţional "Radu Stanca" (TNRS) din Sibiu, Ofelia Popii, nominalizată la premiile UNITER pentru "cea mai bună actriţă în rol principal", susţine, într-un comunicat de presă transmis miercuri, că o "bucură vestea" nominalizării, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Mă bucură vestea, iar primul meu gând se îndreaptă spre echipa de creatori alături de care am construit acest spectacol şi, în special, spre Lia Bugnar, care mi-a oferit un text extraordinar de frumos şi m-a ajutat să întrupez aceste felii de viaţă. Apoi aş vrea să îi amintesc pe Dragoş Buhagiar, Florin Fieroiu şi Vlaicu Golcea. Mă bucur mult că directorul teatrului a propus acest spectacol. A fost o provocare şi mă bucur că efortul nostru este apreciat atât de critici, cât şi de publicul larg", a declarat Ofelia Popii.

Potrivit sursei citate, spectacolul "Felii" a avut premiera anul trecut, în 2 octombrie, şi are la bază un scenariu scris de Lia Bugnar.

Spectacolul o aduce pe scenă pe Ofelia Popii, care interpretează "cameleonic" rolul a şapte personaje al căror destin se schimbă odată cu moartea unui bărbat.

Producţia se bucură, de asemenea, de o versiune radiofonică prezentată în premieră pe 24 ianuarie 2011 la Teatrul Naţional Radiofonic, ca un parteneriat între Radio România Cultural şi Teatrul Naţional "Radu Stanca" Sibiu, în cadrul proiectului "Dramaturgi români contemporani".

Potrivit reprezentanţilor TNRS, aceasta este a treia nominalizare a actriţei Ofelia Polii la premiile UNITER.

Actriţa a mai fost nominalizată, în 2009, pentru rolul Bess din spectacolul "Breaking the Waves sau Viaţa binecuvântată a lui Bess", în regia lui Radu Alexandru Nica, şi, în 2007, pentru rolul Mefisto din spectacolul "Faust", pentru care a primit premiul la categoria "cea mai bună actriţă în rol principal".

Uniunea Teatrală din România a anunţat, marţi, lista de nominalizări pentru cea de-a XIX-a ediţie a premiilor UNITER.

La categoria "cea mai bună actriţă în rol principal" sunt nominalizate Petronela Grigorescu, Maia Morgenstern şi Ofelia Popii.

Juriul desemnat pentru a face nominalizările a fost format din criticii de teatru Andreea Dumitru, Doina Modola şi Ludmila Patlanjoglu.

Gala premiilor UNITER va avea loc în 18 aprilie 2011.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici