Bursele şi granturile au fost acordate de MCC în cadrul celei de-a treia sesiuni din acest an a Fondului Naţional de Mobilitate, informează MCC.
Astfel, în domeniul Muzică şi Muzicologie, MCC a acordat două burse, pentru Dans şi Coregrafie – 9 burse, iar pentru Literatură şi Dramaturgie – 4 granturi. De asemenea, s-au mai acordat şase burse şi granturi în domeniul Management cultural.
MCC a organizat, pe 15 iulie, cea de-a treia sesiune din acest an a concursului pentru acordarea de burse şi granturi în vederea sprijinirii oamenilor de cultură români în străinătate, suma totală disponibilă fiind de circa 100.000 de lei.
MCC acordă în acest an burse şi granturi de studiu în străinătate în valoare toatală de 400.000 de lei, suma fiind distribuită în cele patru sesiuni de selecţie organizate în 2007: 1 februarie, 15 aprilie, 15 iulie şi 15 octombrie.