OMUL ŞI GÂNDUL/ Radu Niciporuc: De la şurubul navei la piraţi şi înapoi la dragoste - VIDEO

Bunicul lui Radu Niciporuc strânsese bani din skanderberg şi din zugrăvit biserici, ca să ajungă în America şi, ajuns la cruce, unde se schimbă trenul, o pălărie şi o femeie cu valiză l-au oprit şi i-au schimbat destinul. Niciporuc electricianul a făcut drumul spre America şi a-nconjurat de zeci de ori lumea asta. Pacificul de Sud îi este cel mai urât. Este un loc cu firea întoarsă pe dos. Apoi, capul Horn rivalizează. Din patru părţi vin vânturile şi te răstoarnă. Poveşti cu marinarii filipinezi, cu piraţi ce cad din cer şi destin de prozator doar Niciporuc poate să ne spună. Doar a scris cartea ”Pascal desenează corăbii”. „Pot să spun că istoria scrisului meu, - formulă preţioasă, pe care o adopt doar aici, şi din lipsă de altceva mai bun - conţine şi seria lungă de scrisori trimise de-a lungul anilor, de pe toate meridianele, prietenilor mei şi, bineînţeles, şi câtorva iubite, mai mult sau mai puţin tangibile sau imaginare”, explică Radu Niciporuc.

Prima curiozitate: Piraţii

Nu mai sunt ca altădată. Au UZI, au helicoptere. Coboară din cer. Nu se uită la verighetele tale. Îţi spun: stai cuminte. Petrolul este ţinta lor. Te dirijează, goleşti nava de petrol şi te lasă liber.

Cum arată marinarul?

Marinarii de covertă sunt filipinezi azi. Sunt ieftini şi disciplinaţi. Dau la manţagon şi îngrijesc parâmele. Nici marinarii, nici parâmele nu mai sunt ca altădată.

Pe unde a călătorit?

Hm! Probabil mi-ar fi mai uşor să spun pe unde nu am călătorit! Pe harta traseelor maritime există linii vechi, clasice, cele spre Indii, în căutarea piperului, folosite de sute de ani, altele mai noi, de zeci de ani şi unele, puţine, intrate în uz în ultimul deceniu. Mie mi-au rămas în memorie locurile puţin frecventate, cum ar fi Pacificul de Nord, de sub Insulele Aleutine şi Alaska, zona în care şi-a petrecut, în al Doilea Război Mondial, anii de militărie târzie Dashiell Hammett, sau Canalele Patagonice, zona de navigaţie întortocheată şi nesemnalizată de pe coastă pacifică a statului Chile, până la Strâmtoarea Magelan. E un loc unde poţi să navighezi o viaţă şi să nu ajungi niciodată. Sau drumul spre Montreal, în pragul primăverii, când pe fluviul Sf. Laurenţiu plutesc ca nişte pelerini, sloiuri în formaţiuni disciplinate şi compacte, impresionante noaptea sub lumina lunii. Sau voiajele de-a lungul coastelor sau prin porturile Japoniei, din câteva din ele văzându-se ieşit din ceţurile lui obişnuite muntele Fuji, căruia localnicii îi spun, cu un adânc respect religios, Fuji-San. Sigur, au fost şi multe, foarte multe porturi, dar dintre acestea am rămas ataşat doar de cele vizitate în primii mei ani de marinărie: Las Palmas, Dakar, Nouadhibou, Gibraltar. Apoi, mai târziu, mult mai târziu, şi din considerente exclusiv li-terare, Buenos-Aires, locul în care trăiseră, sau mai trăiau, câţiva din scriitorii pe care i-am admirat şi-i admir intens: Borges, Cortázar, Sábato, Adolfo Bioy Casares.

Momentele limită

Viaţa unui marinar sau, a mea, cel puţin, se împleteşte atât de mult cu voiajele făcute, încât am impresia că situaţiile limită se transferă nestingherit dintr-o parte într-alta. Mă întreb şi azi prin ce minune am blocat într-un panou plin cu relee pe cel respon-sabil de rămânerea în circuit a generatoarelor, fără de care, nava mea de atunci - Negril Bay - năpădită brusc, la Capul Horn, de o furtună ce conţinea în ea toate relele, ar fi fost sortită unui destin cu totul obscur. Sau, făcând un salt pe coastele Australiei, unde, în pregrinările mele matinale prin faţa containerelor frigorifice, unele plasate adânc, în burta navei, m-am lăsat fascinat atât de mult de un paianjen de mărimea unui taler austro-ungar, ce trona somnoros în centrul unei uriaşe ţesături de fire argintii, încăt, căutând cu piciorul scara verticală, ştiută în preajmă, m-am prăbuşit în gol, fără să-mi pot explica în vreun fel supravieţuirea. Totuşi, de atunci, sunt mult mai atent cu gândurile de recunoş-tinţă adresate îngerului meu păzitor. Tot la situaţii limită pot intra şi amorurile pasagere, mai ales când, în tinereţe, trebuia să ajung la prima oră la navă, din cine ştie ce cotloane ale vreunui oraş necunoscut, sau întoarcerile în ţară, cu traumatizantele controale vamale, urmate de găsirea unei monezi de 25 de bani cu care să-ţi anunţi, acasă, sosirea, sau de ce nu, căutarea îndelungată şi istovitoare a unui şurubel în colecţia mea de mărunţişuri, întocmită de-a lungul anilor cu instinctul unui hârciog, sau zilele de incertitudine de după Revoluţie, când, cuprinşi de temeri, am acceptat o absenţă de aproape un an, cât au durat voiajele navei GORGOVA în America de Sud.

Din toate aceste situaţii limită am învăţat multe despre natura umană, despre spaimă, despre curaj, despre fatalitate.

Când, cum repară nave, cum, când scrie în călătorii?

A repara nave e o sintagmă ce nu poate fi pusă în seama unui singur om. E un proces complex, delegat de regulă în seama unui şantier specializat. Eu pot, cel mult, să repar anumite echipamente de la bordul navei, şi nu întotdeauna singur, căci procesele electrice şi electronice automate se întrepătrund, de regulă, cu acţionările mecanice. Navele se repară după un calendar stabilit dinainte, în şantiere situate de obicei în zonele de activitate ale navei. Există termene impuse de regulamentele maritime internationale, dincolo de care instalaţii vitale precum motorul principal, gemeratoarele, cârma navei, sau caldarina nu pot fi folosite fără inspecţii si revizii serioase, deşi echipamentele ce intră sub incidenţa acestor reglementări se referă, practic, la toa- te dotările navei. S-au dus vremurile când coseam şi cârpeam velele cu mâna şi pe cele compromise le transformam în cămăşi sau chiloţi.

În aceaşi ordine, vreau să spun că depistarea disfuncţionalităţilor, eliminarea din circuitele de comandă a elementelor nesătisfăcătoare - operaţiune laborioasă în tehnologiile moderne - reclamă fler, experienţă, şi, de multe ori, noroc. Scrisul e o parte a existenţei mele maritime ce se desfăşoară, în exclusivitate în timpul meu liber, asta de când marinarul român s-a pus în slujba companiilor străine. Înainte, pe navele româneşti, timpul liber era dedicat unor acţiuni mult mai palpitante şi mai folositoare: remi, table, poker. Toate cu miză: cinci scobitori, un cent.

Adulmecă defecţiunile ca un câine de vânătoare: se ia după dâre de umezeală, de sare, de rugină...

Cred că aşa mi-a fost dat. Tatăl meu a dorit morţiş să devin inginer, cuvânt care făcea să-i strălucească ochii. E vorba, totuşi, de o meserie care îmi justifică prezenţa în lista de echipaj. Dar şi pentru că în timp mi s-a dezvoltat un soi de dependenţă, până acolo încât zilele fără defecţiuni mi se pare plictisitoare şi fără rost. Adulmec defecţiunile ca un câine de vânătoare: mă iau după dâre de umezeală, de sare, de rugină... Uneori stăm o navă în loc pentru un singur şurub. Se schimbă standardele, se schimbă navele, au culeg ca magnetul vechile nituri. Nu ştii când îţi folosesc.

Ce sens are o iubită să te aştepte, să te inspire?

Întrebări romantice! În realitate e greu de găsit o muză accesibilă, spre deosebire de cea din fantasmă! Şi apoi, nu întotdeauna ai nevoie de ea. Eu, spre norocul meu, şi probabil în virtutea unei admiraţiei constante pentru povestea Penelopei, am găsit-o până la urmă, la capătul unui drum foarte întortocheat şi presărat cu obstacole. Ea este depozitara tuturor amintirilor mele, pe care le păstrază vii, calde şi strălucitoare. Sunt sigur că dacă n-aş fi întâlnit-o, nici „Pascal desenează corăbii” n-ar fi ajuns la un bun sfârşit. Şi pentru că am amintit de scris, pot să spun că istoria scrisului meu, - formulă preţioasă, pe care o adopt doar aici, şi din lipsă de altceva mai bun - conţine şi seria lungă de scrisori trimise de-a lungul anilor, de pe toate meridianele, prietenilor mei şi, bineînţeles, şi câtorva iubite, mai mult sau mai puţin tangibile sau imaginare.

Citeşte şi: Avancronica primului Festival SF de la Bucureşti: Sci & Fi Fest 2016

Citeşte şi: Atentatele din 11 septembrie în filme şi literatură: Omul ce se aruncă în gol de pe turnurile gemene - VIDEO

Citeşte şi: Festivalul de Film de la Veneţia: "The Woman Who Left" al filipinezului Lav Diaz câştigă Leul de Aur

Citeşte şi: Constanţa: Teatru în stradă cu Horaţiu Mălăele, în ultima zi a Festivalului de Teatru Independent - FOTO/VIDEO