- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (21.04.2015, 14:59)
- Madalina Cerban
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Opt membri CNA nu susţin proiectul de lege care prevede posibilitatea demiterii şi suspendării lor
Opt membri ai Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) au dat un aviz negativ în privinţa unui proiect de lege care prevede că membrii CNA pot fi demişi pentru nerespectarea sau încălcarea atribuţiilor de serviciu şi pot fi suspendaţi de drept din funcţie în cazul începerii urmăririi penale.
Urmărește
74 afișări
Opt membri CNA nu susţin proiectul de lege care prevede posibilitatea demiterii şi suspendării lor (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)
Decizia de a nu susţine această iniţiativă legislativă de modificare a actualei Legi a audiovizualului a fost luată cu unanimitatea voturilor membrilor prezenţi la şedinţa de marţi a CNA: Dorina Rusu, preşedinte de şedinţă, Răsvan Popescu, vicepreşedintele Consiliului, Valentin Jucan, Lorand Turos, Monica Gubernat, Viorel Buda, Radu Herjeu şi Radu Călin Cristea. La şedinţa CNA de marţi nu participă preşedintele Consiliului, Laura Georgescu, şi doi membri - Florin Gabrea şi Gabriel Tufeanu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Gabriel Cotabiță a murit la vârsta de 69 de ani
-
Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale
-
Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar
-
În Schengen, dar cu controale la graniţă. Surse bulgare: controalele la frontierele terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare. Excepţie pentru graniţa Bulgaria-Grecia
CNA a dat acest vot după ce Consiliul a primit o adresă de la Guvernul României - Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul, prin care a solicitat punctul de vedere al membrilor Consiliului în legătură cu această propunere legislativă, care vizează în mod concret modificarea articolului 13 din Legea audiovizualului.
Acest proiect care modifică Legea audiovizualului este iniţiat de deputaţii Liliana Mincă, Daniel Fenechiu, Ştefan Dalcă, Ştefan Burlacu şi Marinel Cristinel şi se află în consultare publică la Camera Deputaţilor.
Potrivit proiectului, membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului vor putea fi demişi la propunerea comisiilor de specialitate ale Parlamentului şi în cazul nerespectării sau încălcării repetate a atribuţiilor de serviciu. În prezent, membrii Consiliului pot fi demişi doar dacă sunt în incapacitate de a-şi exercita atribuţiile mai mult de şase luni şi dacă sunt condamnaţi penal printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.
Iniţiatorii mai propun în proiect ca, în cazul începerii urmăririi penale sau al trimiterii în judecată, membrii CNA să fie suspendaţi de drept, fie până la terminarea urmăririi penale - în situaţia în care se finalizează cu netrimiterea în judecată -, fie până la pronunţarea unei hotărârii definitive - în situaţia trimiterii în judecată.
Iniţiatorii motivează necesitatea proiectului prin faptul că, în ultima perioadă, CNA a fost subiect de dispută politică şi publică, situaţia internă poate fi caracterizată prin disfuncţionalitate, iar în prezent legea nu prevede situaţia unui membru CNA urmărit penal sau trimis în judecată, ceea ce poate duce la "planarea unor dubii asupra acestuia în privinţa eticii care îi permite să mai voteze în cadrul Consiliului".
"De asemenea, nici ipoteza în care încalcă, în mod repetat, atribuţiile prevăzute de lege nu este sancţionată, deşi, cu siguranţă, activitatea este perturbată în acestă situaţie", mai susţin iniţiatorii.
Pe de altă parte, cei opt membri ai CNA prezenţi la şedinţa de marţi a Consiliului au considerat că acest proiect de modificare a Legii audiovizualului afectează stabilitatea mandatului membrilor CNA şi independenţa Consiliului şi încalcă prezumţia de nevinovăţie.
Membrul CNA Radu Herjeu a spus că acest proiect de lege nu prevede de câte ori trebuie să încalce un membru al CNA atribuţiile de serviciu pentru a fi considerat că "în mod repetat" nu îşi respectă atribuţiile.
"Şi cine stabileşte de câte ori am încălcat atribuţiile de serviciu? (...) În cazul începerii urmăririi penale, un membru este suspendat de drept, dar urmărirea penală poate să dureze vreo doi ani şi jumătate (...) după doi ani şi jumătate, procuratura poate să zică «Ups, este un NUP (Neînceperea urmăririi penale, n.r.)»", a spus Radu Herjeu.
El a mai spus că Legea audiovizualului aflată în vigoare prevede totodată că "Membrii Consiliului pot fi demişi, la propunerea comisiilor de specialitate ale Parlamentului, în următoarele situaţii: a) în cazul incapacităţii de a-şi exercita funcţia pentru o perioadă mai mare de 6 luni; b) în cazul unei condamnări penale aplicate printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă".
Totodată, Radu Herjeu a mai spus că cele două propuneri care apar în iniţiativa legislativă sunt "scoase din buzunar". "Mie mi se par amândouă prevederile scoase din buzunar şi făcute că dă bine să zicem ceva de membrii CNA", a spus Herjeu.
La rândul său, membrul CNA Lorand Turos a spus că iniţiativa legislativă nu prevede "criterii obiective" în privinţa suspendării membrilor CNA. "În primul rând, cine şi pe ce criterii obiective stabileşte acest lucru? Dacă dorim să dispară total independenţa unei instituţii, atunci, da (parlamentarii, n.r.), pot să modifice dânşii legea în acest sens. Autonomia aceste instituţii chiar în acest lucru constă, în stabilitatea mandatului", a mai spus Lorand Turos.
De asemenea, potrivit lui Lorand Turos, iniţiativa legislativă "încalcă un principiu elementar de drept, prezumţia nevinovăţiei". "Nu există niciun precedent, nimeni nu-şi pierde un mandat pentru că este urmărit penal", a mai spus Lorand Turos.
Membrul CNA Răsvan Popescu a spus că textul iniţiativei legislative este confuz. "Nu există nicăieri o asemenea abordare la nivelul instituţiilor omoloage nouă în plan european", a spus Popescu.
La rândul său, membrul CNA Viorel Buda a glumit, spunând "Ştiu de la Newton că orice acţiune are şi o reacţiune". Viorel Buda a spus că această iniţiativă legislativă este un efect al faptului că CNA a închis OTV, făcând referire la faptul că iniţiatorii au făcut parte din fostul partid al lui Dan Diaconescu, cel care a patronat această televiziune.
"Cred că acum reziduurile de la OTV vor să închidă CNA", a spus Buda.
"Suntem un organism de reglementare autonomă. Nu are cine a ne controla pe noi dacă ne îndeplinim sarcinile sau repetat le-am încălcat", a mai spus Viorel Buda.
Citește pe alephnews.ro: Moscova nu are bani nici să câștige războiul cu Ucraina, nici să piardă. Care este situația economică a Rusiei
Citește pe www.zf.ro: Cutremur pe piaţa imobiliară: ”Preţurile se vor duce la cer în perioada următoare. Realitatea e că cei care nu îşi vor mai permite să cumpere vor sta cu chirie, cum se întâmplă şi în străinătate“ VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cutremur pe piaţa imobiliară: ”Preţurile se vor duce la cer în perioada următoare. Realitatea e că cei care nu îşi vor mai permite să cumpere vor sta cu chirie, cum se întâmplă şi în străinătate“ VIDEO
Cine este antreprenoarea care a revoluţionat industria textilă cu afacerea sa? Ea a renunţat la jobul pe care il avea, pentru a se implica într-un proiect pe care îl creştea de mai multă vreme
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
PROSPORT.RO
Ce a primit o clientă, după ce a comandat piept de pui în restaurantul lui Dani Oțil: „M-am îmbolnăvit pe loc”
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe