Coproducţia „Katalin Varga”, nominalizată la premiile Academiei Europene de Film
Coproducţia româno-britanică „Katalin Varga”, în regia lui Peter Strickland, produsă de Tudor şi Oana Giurgiu (Libra Film), a fost nominalizată la cea de-a 22-a ediţie a premiilor Academiei Europene de Film, la categoria „descoperirea europeană a anului”.
Gala premiilor EFA va avea loc pe 12 decembrie, în Ruhr Metropolis, Germania.
Considerate Oscarurile europene, aceste distincţii sunt decernate anual de Academia Europeană de Film celor mai bune producţii cinematografice europene realizate în anul precedent.
„Katalin Varga” este primul lungmetraj cu participare majoritar românească nominalizat în acest an.
Filmul „Poliţist, adjectiv”, regizat de Corneliu Porumboiu, este inclus pe lista celor 48 de propuneri, întocmită de Academia Europeană de Film, din care membrii academiei vor face nominalizări la celelalte categorii de premii, care vor fi anunţate în luna octombrie.
Alături de „Katalin Varga”, au mai fost nominalizate următoarele patru debuturi regizorale:
„Ajami” (regia Scandar Copti, Yaron Shani, Germania/ Israel),
„Gagma Napiri/ The Other Bank” (regia George Ovashvili, Georgia/ Kazahstan),
„Sois Sage/ Be Good” (regia Juliette Garcias, Franţa/ Danemarca) şi
„Sonbahar/ Autumn” (regia Özcan Alper, Turcia/ Germania).
Câştigătorul secţiunii Descoperirea Europeană a Anului va fi votat de 2.000 de profesionişti din industria cinematografică, membri ai Academiei Europene de Film.
În 2008, premiul secţiunii a fost acordat regizorului Steve McQueen, pentru filmul „Hunger”, care a putut fi vizionat şi de publicul român în cadrul celei de-a opta ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania.
„Katalin Varga” a obţinut în 2009:
premiul Ursul de Argint pentru contribuţie artistică deosebită la Festivalul de Film de la Berlin,
Marele Premiu la Festivalul de la Copenhaga,
premiul pentru cea bună regie la Festivalul de Film din Muntenegru,
marele premiu la Festivalul de Film din Piestany (Slovacia).
Protagonista peliculei, actriţa Hilda Peter (de la Teatrul Maghiar din Cluj), a fost recompensată cu premiul pentru cea mai bună interpretare, la cea de-a şaptea ediţie a Festivalului de Film de la Bruxelles.
În această perioadă, „Katalin Varga” se află în competiţia festivalurilor de film de la Arad şi Iaşi, iar începând cu 13 noiembrie, filmul va fi difuzat şi pe marile ecrane din România.
Filmul va fi difuzat în cinematografele din Franţa, începând cu 7 octombrie, şi în cele din Marea Britanie, începând cu 9 octombrie.
Filmările au avut loc în apropiere de Sfântu Gheorghe şi Miercurea Ciuc şi au fost realizate cu o echipă restrânsă şi un buget de producţie minimal.
Tot procesul de pregătire şi producţie a filmului a durat mai bine de patru ani. Personajele principale sunt interpretate de actorii Hilda Peter, Tibor Palffy şi Laszlo Matraz.
Filmul „Katalin Varga” a fost produs de Libra Film şi Peter Strickland, în coproducţie cu Hai-Hui Entertainment, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei.
La categoria „cel mai bun scurtmetraj” a premiilor Academiei Europene de Film este nominalizat filmul românesc „Renovare”, de Paul Negoescu.