Oscar 2011. Cum traduce Irina Nistor „Inception” şi de ce crede că filmul ar trebui să ia Oscarul

Acum zece ani, regizorului Christopher Nolan i-a încolţit în minte ideea că trebuie să facă un film a cărui acţiune să se petreacă în lumea viselor. Astăzi, proiectul lui este pe marele ecran şi este nominalizat de opt ori la Oscar, inclusiv la categoria Cel mai bun film, informează Gândul.

Urmărește
189 afișări
Imaginea articolului Oscar 2011. Cum traduce Irina Nistor „Inception” şi de ce crede că filmul ar trebui să ia Oscarul

Oscar 2011. Cum traduce Irina Nistor „Inception” şi de ce crede că filmul ar trebui să ia Oscarul (Imagine: www.gandul.info)

"Cu zece ani în urmă, m-am gândit la o tehnologie care să le permită oamenilor să îşi împartă visele şi la felul în care ai putea-o folosi sau abuza de ea. Şi mi-a venit ideea să fac un film cu jafuri petrecute în lumea viselor, în care cineva putea folosi o tehnologie prin care să pătrundă în subconştientul altcuiva", a povestit regizorul Christopher Nolan.

A decis să aştepte până când se va simţi în stare să pună ideea în practică. "În opinia mea, pelicula cerea o abordare grandioasă. De aceea am sfârşit prin a filma în şase ţări diferite, prin a construi decoruri impresionante şi prin a împinge cu adevărat limitele a ceea ce poate fi obţinut fără a folosi efecte create pe calculator. Nu există reguli pentru ceea ce poate crea mintea umană şi un film care să exploreze acest subiect trebuie să fie o formă superioară de entertainment", a mai spus, anul trecut, regizorul, adăugând că ideea filmului este rezumată de personajul lui Leonardo DiCaprio, care spune că visele par reale atunci când eşti în ele.

Citeşte mai multe pe www.gandul.info.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici