Cultură-Media

VIDEO Premieră în lumea culturii: Scriitorul Marcel Proust, pe pelicula unui film din anul 1904. Descoperirea epocală a unui profesor canadian

Profesorul universitar Jean-Pierre Sirois-Trahan a descoperit în arhivele Centrului Naţional al Cinematografiei din Canada un film alb-negru care l-ar reprezenta pe scriitorul francez Marcel Proust, literatul considerând că montajul este singurul existent care îl înfăţişează pe scriitor.

Filmul „Ana, mon amour”, regizat de Călin Peter Netzer, proiecţie de gală vineri seară, în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Berlin

Filmul "Ana, mon amour", regizat de Călin Peter Netzer, câştigător al premiului „Ursul de Aur”, în 2013, cu „Poziţia Copilului”, are proiecţia de gală vineri seară, în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, eveniment desfăşurat în perioada 9-19 februarie.

TEATRU/Omul în derivă. De la ”O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii” la ”Alcool”

Regizorul (Mănuţiu, Morfov, Pricop) este cel care alege piesele, actorii şi impune stilul. În Bucureşti, La Nottara, Odeon sau Naţional, Mediafax a urmărit piese de teatru cu o temă comună. Omul în derivă. Ridicol, dragoste, scufundare, adevăr-minciună. Forţă şi atenţie la detalii.

INTERVIU Profesorul Alin Ciupală: În război, acţiunea feminină a adus o organizare

Cartea lui Alin Ciupală, ”Bătălia lor. Femeile din România în Primul Război Mondial”, apărută recent la Editura Polirom, prezintă implicarea României în desfăşurarea Marelui Război din perspectiva rolului pe care l-au jucat femeile în susţinerea efortului de război al ţării.

Biletele pentru concertele-eveniment din cadrul Festivalului Enescu s-au epuizat în câteva secunde

Biletele pentru recitalurile Lang Lang, Jonas Kaufmann şi Anoushka Shakar s-au epuizat în câteva secunde.

Semnificaţii istorice pentru data de 16 februarie

1836 - S-a născut Bogdan Petriceicu Haşdeu, filolog, folclorist, prozator, dramaturg, istoric şi publicist, vicepreşedinte al Academiei Române; este unul dintre fondatorii folcloristicii comparate române si creatorul dramei istorice româneşti (“Razvan şi Vidra”) (m. 25 august 1907).

Un costum popular al Mariei Tănase, vechi de peste un veac, expus la Muzeul Olteniei

Un costum popular ce a aparţinut cunoscutei interprete Maria Tănase este expus la Muzeul Olteniei din Craiova, Secţia de Etnografie, costumul fiind unul de sărbătoare, specific zonei Olteniei, pe care artista l-a purtat pe marile scene ale lumii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

INTERVIU Paul-Bădescu: Între carte şi cinema e ca-ntre handbal şi fotbal. Fotbalul e în liga banului

Cezar Paul Bădescu este scenaristul filmului „Ana, mon amour“, film în competiţia oficială a Festivalului de Film aflat în desfăşurare până în 19 februarie la Berlin. Filmul este regizat de Călin Netzer (Ursul de aur pentru „Poziţia copilului”).

Ministerul Mediului, după verificările privind nivelul radiaţiilor de la Muzeul de Geologie: Valorile, în limita fondului natural/ INSP: Riscurile pentru populaţie, neîntemeiate

Ministrul Mediului a dispus deplasarea inspectorilor Gărzii de Mediu şi ai Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului la Muzeul de Geologie, din Bucureşti, pentru a verifica nivelul de radiaţii emis de mai multe exponate, după ce o investigaţie jurnalistică a arătat că acestea sunt foarte mari.

Mircea Cărtărescu lectură publică, după ce zi de zi participă la protestele din Piaţa Victoriei

În cadrul lecturilor publice organizate de editura Humanitas sub titlul 'Dacă e marţi, scriitorii îţi citesc!' este invitat scriitorul Mircea Cărtărescu. Întâlnirea scriitorului cu cititorii va avea loc marti 14 februarie, de la ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cişmigiu.

ANIVERSARE: Scriitorul Dumitru Ţepeneag la 80 de ani. Oniricul, cel care sare balconul şi premiatul

Dumitru Ţepeneag, prozator, eseist şi traducător, s-a născut la 14 februarie 1937, în Bucureşti. Este unul dintre membrii grupului Oniric al anilor 1970 din România. Cenzurat, exclus din viaţa culturală comunistă şi-a urmat cariera artistică la Paris.

PREMIU: Tudor Aaron Istodor la Berlinale Shooting Stars, pentru instinctul său de actor

Tudor Aaron Istodor a fost apreciat şi premiat, după participarea la programul Berlinale Shooting Stars, pentru felul său de a juca natural orice tip de rol, fiind considerat un actor cu instincte adevărate, după cum a motivat juriul secţiunii la gala de premiere.

INTERVIU: Raluca Bem Neamu distruge mitul: arta e pentru cei talentaţi

Uşor cu arta şi prejudecăţile pe scara şcolii. Arta în şcoală trebuie să dezlănţuiască fiara creativităţii fiecăruia. Arta, de-i văzută la muzeu, de-i făcută în timpul orelor, înfige în mintea elevului steagul creativităţii fără limite şi, mai mult, mândria că îşi descoperă talente nebănuite.

Semnificaţii istorice pentru ziua de 14 februarie

În 1888, a fost inaugurat Ateneul Român. Clădirea a fost construită între 1886–1888, prin stăruinţa lui Constantin Esarcu, după planurile arhitectului francez A. Galleron, pe bază de subscripţie publică, sub lozinca “Daţi un leu pentru Ateneu”.

FOTO Fotografia „live” a unui asasinat a fost desemnată Fotografia anului 2016 de către World Press

La 19 decembrie 2016, ambasadorul Rusiei în Turcia, Andrei Karlov, a fost împuşcat mortal, în timp ce participa la vernisajul unei expoziţii de fotografie în cadrul Galeriei de Artă Contemporană din Ankara.

Curiozităţi despre Valentine’s Day, din cele mai vechi timpuri până în prezent

Valentine's Day este ziua în care, în fiecare an, îndrăgostiţii din toată lumea îşi fac cadouri dintre cele mai diverse, celebrând astfel dragostea care îi leagă, însă această sărbătoare nu a avut dintotdeauna o importanţă deosebită, ci a prins contur odată cu trecerea timpului.

Premiile Bafta 2017. „La La Land” a plecat acasă cu cinci premii. Lista completă a câştigătorilor

Musicalul "La La Land" a fost marele câştigător în cadrul celei de a 70-a ediţie a premiilor Academiei britanice de film, primind nu mai puţin de cinci trofee din cele 11 la care a fost nominalizat. Printre filmele premiate se află şi ”Son of Saul”, în care joacă actorul Levente Molnar, cel care a transmis de pe covorul roşu un mesaj protestatarilor aflaţi în Piaţa Victoriei.

Semnificaţii istorice pentru data de 13 februarie

În 1453, Iancu de Hunedoara a încetat să mai fie guvernatorul Ungariei. Dieta de la Pozsony a confirmat restaurarea puterii regale, restaurare cerută de magnaţii unguri. Iancu a păstrat titlul de căpitan suprem al Ungariei şi al Transilvaniei.

Premiile Bafta 2017 sunt decernate în această seară. Două lungmetraje cu participare românească au fost nominalizate pentru „cel mai bun film străin”

Premiile Bafta, cunoscute şi ca “Oscarurile britanice”, sunt decernate în această seară, pe 12 februarie, la Royal Albert Hall din Londra. Musicalul „La La Land” se va lupta cu drama britanică „I, Daniel Blake” pentru cel mai important premiu al Academiei britanice de film.

VIDEO Expoziţie cu vestigii descoperite cu ocazia săpăturilor la o nouă linie de metrou londoneză

O expoziţie cu peste 500 de vestigii arheologice descoperite cu ocazia lucrărilor la o nouă linie de metrou vor fi expuse la Londra.

Semnificaţii istorice pentru ziua de 12 februarie

În 1804, a murit filozoful german Immanuel Kant, considerat unul din cei mai mari filozofi din istoria culturii apusene. Prin fundamentarea idealismului critic, a exercitat o enormă influenţă asupra dezvoltării filozofiei în timpurile moderne. Una dintre lucrările cele mai importante ale lui Kant, care cuprinde întreg spectrul filozofiei sale, o constituie "Critica raţiunii pure" (Kritik der reinen Vernuft, 1781), opera sa capitală, în care cercetează bazele procesului de cunoaştere. (n. 22 aprilie 1724)

Lucian Vasilescu, editorialist MEDIAFAX: Călătoria lui Dan C. Mihăilescu, omul care a adus cartea: Print, On Air, Online, Exit…

Criticul literar Dan C. Mihăilescu şi-a luat rămas bun de la publicul emisiunii "Cartea de la ora 5" cu o replică rostită de Ingrid Bergman în filmul "Vă place Brahms?" şi fredonând o melodie interpretată de Yves Montand.

VIDEO Filme ce se lansează în weekend: Supereroul cu pelerină şi o poveste erotică

Filmul "Fifty Shades Darker", sequel-ul peliculei "Fifty Shades of Grey" şi producţia "LEGO Batman: Filmul" se lansează pe 10 februarie în cinematografele din România.

Semnificaţii istorice pentru ziua de 11 februarie

În 1990, a fost eliberat din închisoare Nelson Mandela, lider de culoare al Congresului naţional African din Africa de Sud, condamnat iniţial pe viaţă pentru sabotaj. A devenit simbolul victoriei împotriva segregării rasiale.

Aplicaţia ”De necrezut” vânează fake news-urile din România. Care sunt cele 70 de site-uri vizate

Aplicaţia „De necrezut” avertizează utilizatorii dacă un site ar putea răspândi fake news prin afişarea mesajului: „Pare de necrezut? Verifică informaţia şi din alte surse”.

INTERVIU Aniela Mancaş, profesor de limba română, dărâmă toate miturile: Imaginea falsă a dascălului român vine de la Domnu Trandafir

Aniela Mancaş este profesor de limba română şi dărâmă miturile false care înconjoară imaginea dascălului din România: contează sufletul, oricine poate fi profesor, dascălul este părintele elevilor, profesorii trebuie să aducă de acasă materiale didactice.

BIOGRAFIE: Viaţa excentricului Ettore, cel care a creat Bugatti

Italianul Ettore Bugatti, descris ca un geniu excentric, a creat marca de maşini care îi poartă numele şi care în prezent se află în portofoliul grupului Volkswagen. Acum, sunt produse sub marca Bugatti doar serii limitate de maşini sport.-businessmagazin.ro

Biserica Ortodoxă Română, alături de alte instituţii locale, vrea să organizeze cel mai mare marş din istoria sa recentă

Biserica Ortodoxă Română anunţă organizarea, pe 25 martie, a unui marş la nivel naţional pentru susţinerea valorilor familiei creştine tradiţionale.

VIDEO Astăzi este ziua de naştere a lui Victor Rebengiuc. Portret în 10 atitudini la 84 de ani

Victor Rebengiuc s-a născut pe 10 februarie 1933. Actor civic în România. Actor de teatru şi film. Portret Mediafax în 10 ipostaze. De la celebra hârtie igienică la rolurile din Pădurea Spânzuraţilor, Moromeţii la atitudinea civică, în favoarea protestelor, împotriva hoţiei politice.

COOLTURA de WEEKEND. Gloria fotbalului românesc, rock cu umor Zdob şi Zdub şi Cei trei purceluşi

Weekend-ul începe vesel şi dinamic cu un concert al băieţilor de la Zdob şi Zdub. Pentru nostagici microbişti, s-a pus la cale o conferinţă de presă despre FC Oţelul Galaţi. În rest, trei piese de teatru româneşti de la Godot: "Cei trei purceluşi", "Iona", "Din înţălepciunea lui Dorel."

Cinci tineri americani au fost condamnaţi la cultură cu executare pentru vandalizarea unei şcoli

Cinci adolescenţi americani au fost condamnaţi de un tribunal din Virginia să citească 35 de cărţi, să vizioneze 14 filme şi să viziteze câteva muzee.

Semnificaţii istorice pentru data de 10 februarie

La 10 februarie 2005 a încetat din viaţă dramaturgul american Arthur Miller (n. 17 octombrie 1915). Printre cele mai cunoscute piese ale sale figurează "Moartea unui comis-voiajor" şi "Cruciatul", un studiu devastator despre puterea isteriei maselor, inspirat de propria experienţă în perioada vânătorii de comunişti declanşată de McCarthy. A fost laureat al Premiului Pulitzer pentru Dramaturgie şi soţul lui Marilyn Monroe.

Mircea Dumitru, fostul ministru al Educaţiei, se disociază de textul apelului făcut de 82 de academicieni în urmă cu o zi: Nu mă regăsesc în multe dintre idei

Mircea Dumitru, fostul ministru al Educaţiei în Guvernul Cioloş, se disociază de apelul pe care îl semnase alaturi de 82 de academicieni şi care a fost dat publicităţii joi. Apelul semnat se pronunţa pentru suveranitate şi unitate naţională şi stabilitate a statului de drept, în condiţiile regionalizării accentuate a României.

A murit regizorul Radu Gabrea

Regizorul Radu Gabrea a murit joi, la vârsta de 79 de ani, potrivit declaraţiei soţiei sale, actriţa Victoria Cociş.

Eugen Istodor, editorialist MEDIAFAX: CNA – ruinată de gâlceavă, vinovată de spectacolul denigrărilor TV

O zi de muncă, 8/9 februarie, la Consiliul Naţional al Audiovizualului. Vin la timp membrii, puţin sub cvorum. Ordinea de zi, plină de amenzi contra televiziunilor. Se pleacă cu replica ”Nu e nimeni fraier”. Sau se rămâne cu replica”nemernici ordinari”. Model de comunicare în instituţia Comunicării.

Eveniment dedicat lui Constantin Brâncuşi la ICR New York

Evenimentul „Brâncuşi: Vizionarul” va fi organizat vineri, 17 februarie, la sala Auditorium a Institutului Cultural Român din New York.

O gravură veche de peste două secole, cu Crişan, liderul răscoalei din 1784, expusă la Muzeul Unirii

O gravură de 232 de ani, care îl prezintă pe Crişan, cel de-al treilea lider al răscoalei transilvănene din 1784, considerat cel mai fioros dintre capii revoltei, într-un mod veridic, este exponatul lunii februarie la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Semnificaţii istorice pentru data de 9 februarie

La 9 februarie 1881 a încetat din viaţă scriitorul rus Fiodor Mihailovici Dostoevski: "Crimă şi pedeapsă", "Idiotul", "Fraţii Karamazov", "Demonii". Este unul dintre cei mai importanţi autori din literatura universală, considerat părinte al existenţialismului. Cărţile sale sunt traduse şi comentate în întreaga lume, iar după ele s-au realizat numeroase spectacole de teatru şi filme.

DOCUMENT ”Aşa să ne judece viitorul!”- Apelul celor 82 de academicieni pentru stabilitatea României

Apelul semnat, printre alţii, de Eugen Simion, Irinel Popescu, Nicolae Breban, Mircea Martin, Dinu C. Giurescu se pronunţă pentru suveranitate şi unitate naţională şi stabilitate a statului de drept, în condiţiile regionalizării accentuate a României

FOTO Editura Curtea Veche a anulat publicarea albumului „#rezist. Pancarte de la protestele OUG 13/2017”

Albumul de fotografie „#rezist. Pancarte de la protestele OUG 13/2017” a fost disponibil, pentru 24 de ore, în sistem de precomandă, pe site-ul www.curteaveche.ro. În momentul de faţă, pagina a fost ştearsă de pe site-ul editurii.