Cultură-Media

„Hori şi zicăli din ritualul de nuntă”: un eveniment artistic susţinut de Grigore Leşe la Iaşi

Duminică, 13 noiembrie 2016, de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Studenţilor din Iaşi va avea loc evenimentul artistic „Praguri – hori şi zicăli din ritualul de nuntă”, cu participarea lui Grigore Leşe, a Tarafului din Sângeorz Băi şi a horitoarelor Lenuţa Purja şi Zamfira Mureşan.

Asociaţia Română de Comunicaţii Audiovizuale (ARCA) solicită preşedintelui Klaus Iohannis reincluderea taxei radio-TV/ „Cartel Alfa” se alătură demersului

Asociaţia Română de Comunicaţii Audiovizuale (ARCA) s-a adresat luni preşedintelui Klaus Iohannis printr-o scrisoare deschisă solicitând analizarea posibilităţii "de a întreprinde demersurile necesare în vederea reconsiderării includerii taxei radio-tv", potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

INTERVIU- Ana Barton: Costică Acsinte era poet cu ochii, singurul fotograf al urbei din Bărăgan

Scriitoarea Ana Barton, autoarea volumului "Foto Splendid. Doamne şi domniţe.Colecţia Costică Acsinte", întocmit alături de Cezar Popescu şi Anca Ciuciulin, vorbeşte într-un interviu despre lumea de provincie spectaculoasă din fotografiile recuperate ale lui Costică Acsinte, fotograf de secol XX.

Ministrul Culturii Corina Şuteu pregăteşte o nouă ordonanţă care modifică, fără consultare, regulile în cinematografie

Ministrul Culturii, Corina Şuteu, pregăteşte o nouă ordonanţă care să modifice legea cinematografiei, proiectul nefiind adus în dezbatere publică, deşi a ajuns în faza de avizare la ministere. Potrivit ordonanţei, cresc obligaţiile pentru televiziunile care difuzează filme, dar şi pentru sălile de cinema.

Actriţa din „Păsările” despre Alfred Hitchcock: M-a hărţuit sexual, avea o mască a chipului meu. Scena cu păsările vii, folosită pentru a se răzbuna

Actriţa Tippi Hedren, protagonistă în "Păsările" şi "Marnie", spune că regizorul a hărţuit-o, a încercat să o sărute şi avea o uşă secretă instalată între biroul său şi cabina ei de machiaj. În scene din film, păsări vii erau cât pe ce să îi împungă ochii. Astfel se răzbuna Alfred, relatează The Guardian.

Halloween: De la dovleci ciopliţi şi sperietori de ciori, la horror, farse, vrăjitoare şi morţi. Istoria sumbră şi îndepărtată a sărbătorii

De Halloween 2016, vrăjitoare, zombie sau vampiri, toţi monştrii ies la lumina lanternelor din dovleci. Dacă aveţi deja costumul şi toate trucurile pentru a obţine cele mai bune dulciuri, ştiţi cu adevărat ce este acest festival de origine irlandeză? Halloween e pe 31 octombrie.

Semnificaţii istorice pentru ziua de 31 octombrie

În 1881, s-a născut Eugen Lovinescu, critic şi istoric literar, teoretician al literaturii şi sociolog al culturii, memorialist, dramaturg, romancier şi nuvelist român, cel mai de seamă critic după Titu Maiorescu: "Istoria literaturii române contemporane", "De peste prag", "Lulu", "Nuvele florentine", "T. Maiorescu şi contemporanii lui" (d. 16 iulie 1943).

Cine l-a ajutat pe Shakespeare în elaborarea capodoperelor sale?

În curând, Editura Universităţii Oxford va publica o ediţie critică a operei complete a lui William Shakespeare, în cadrul căreia se va regăsi numele lui Cristopher Marlowe în calitate de co-autor al piesei de teatru în trei părţi Henric al VI-lea.

Semnificaţii istorice pentru 30 octombrie

În noaptea de 30 octombrie 2015, 64 de oameni şi-au pierdut viaţa în urma incendiului care a cuprins clubul Colectiv din cauza unor artificii folosite necorespunzător la concertul trupei rock „Goodbye to Gravity”, dar şi a supraaglomerării şi dotărilor anti-incendiu inexistente la nivelul clubului. De altfel, clubul Colectiv nici nu avea autorizaţie de la pompieri, primind un aviz de funcţionare de la Primăria Sectorului 4, a cărui legalitate se judecă în instanţă.

Bob Dylan s-a decis: Va accepta premiul Nobel pentru literatură şi îşi doreşte să participe la ceremonie – VIDEO

Cântăreţul Bob Dylan va accepta premiul Nobel pentru literatură câştigat anul acesta, informează Academia Suedeză, potrivit publicaţiei apnews.com.

#Colectiv: Carte cu scrierile şi postările Monicăi Tănăsoiu, lansată la un an de la tragedie – FOTO

Postările de pe blogul, pagina de Facebook şi cea de Instragram ale Monicăi Tănăsoiu, decedată în urma incendiul din Colectiv, au fost adunate de prietena din copilărie şi publicate sâmbătă într-un album de amintiri, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Roşia Montană, un prim pas pentru a intra în lista Patrimoniului UNESCO

Roşia Montană a fost inclusă pe lista indicativă a UNESCO, potrivit unui document adoptat miercuri la Paris de către plenul Comitetului Patrimoniului Mondial, a anunţat sâmbătă Ministru Culturii, Corina Şuteu, prin Facebook.

Bob Dylan, prima reacţie publică după Premiul Nobel: „E uimitor, incredibil.Cine nu visează la asta?”

Bob Dylan nu a avut nicio reacţie, în primele săptămâni după ce a fost distins cu Premiul Nobel pentru Literatură pe 2016. Dar pe 28 octombrie, într-un nou interviu cu Edna Gunderson de la The Telegraph, Dylan a mărturisit că atunci când a auzit vestea s-a simţit "uimitor, incredibil".

Semnificaţii istorice pentru data de 29 octombrie

1688 - A început domnia lui Constantin Brâncoveanu în Ţara Românească

Cronică Tv: Ce-ar mai fi de văzut pe canalele de nişă

Dacă în anii ‘90 erau o mană cerească pentru publicul de televiziune mai sofisticat, canalele gen Discovery au devenit în ultimii câţiva ani o belea repetitivă, cu show-uri în care bărbaţi mai mult sau mai puţin musculoşi se tăvălesc în diferite tipuri de dejecţii.

TVR angajează: De la jurnalişti la editori de imagine

Televiziunea Română va organiza în luna noiembrie concursuri pentru ocuparea posturilor de jurnalist TV, videojurnalist, documentarist şi editor de montaj în cadrul Direcţiei Ştiri şi Producţie, anunţă instituţia într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

CRONICĂ: Spectacolul „Now/ Acum” în coregrafia lui Carolyn Carlson- un Eveniment Regal în cadrul FNT – FOTO, VIDEO

Spectacolul "Acum" în coregrafia lui Carolyn Carlson nu poate inspira decât o meditaţie, o trăire şi o identificare cu cei şapte dansatori ai trupei în ipostaze variate, într-un spectacol de teatru total cu inserţii fotografice şi poetice, creând o „metaforă meditativă” după cuvintele artistei.

Discovery redifuzează documentarul „Dezastrul din Colectiv”, duminică, la ora 22:00 – VIDEO

Discovery Channel comemorează un an de la tragedia din Clubul Colectiv, difuzând duminică, 30 octombrie, de la ora 22:00 documentarul "Dezastrul din Colectiv".

Lansare de JAZZ: Damian Drăghici la nai şi premii Grammy precum Camilo şi Botti. Aventură reuşită. După 20 de ani

Aseara a fost lansat The American Dream Album. Un eveniment Damian Drăghici. De ce? Naiul lui Drăghici intră în rezonanţă cu instrumentişti consacraţi de premii şi virtuozitate din jazzul american.

COOLTURA de WEEKEND. Un an de la Colectiv. În memoria victimelor. Concerte şi spectacole caritabile

Pe 30 octombrie se împlineşte un an de la incendiul din Colectiv. În incendiul din clubul Colectiv şi-au pierdut viaţa 64 de tineri, iar 147 de oameni au fost răniţi. Acest weekend stă sub semnul comemorării. Un monument dedicat memoriei victimelor din Colectiv va fi sfinţit, duminică.

Semnificaţii istorice pentru ziua de 28 octombrie

La data de 28 octombrie 1931 s-a născut actorul Ilarion Ciobanu, remarcat pentru rolurile jucate în filmele "Aurul, dolarii şi ardelenii" - 1978, "Crucea de piatră" - 1993 şi "Terente, regele bălţilor" - 1995 (m. 7 sept 2008).

Twitter concediază 9% din forţa de muncă la nivel mondial. Acţiunile companiei au scăzut dramatic în ultimul an

Twitter a raportat încă un trimestru în care creşterea a încetinit, şi a anunţat disponibilizarea a 9% din forţa de muncă la nivel global, în primul raport după ce interesul de achiziţie din partea potenţialilor "peţitori", precum Salesforce.com, s-a disipat, scrie Wall Street Journal.

CRONICĂ de FILM. „Gimme Danger”. The Stooges şi Istoria rock: Presa nu ne lua interviu, le era frică de punkerii furioşi – VIDEO

Jim Jarmusch, cineastul cu spririt ludic şi părul ca puful de păpădie a făcut un documentar despre trupa proto-rock The Stooges. Îi plăceau Iggy Pop şi băieţii răi din trupă în adolescenţă. Rockerii n-au avut succes comercial şi spun că jurnaliştii nu voiau să le ia interviu. De teamă. Erau dezlănţuiţi.

Pro TV, Antena 1 şi Antena 3, somate de CNA pentru depăşirea duratei de publicitate

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a somat în şedinţa de joi, 27 octombrie, televiziunile Pro TV, Antena 1 şi Antena 3 din cauza depăşirii duratei legale de publicitate în perioada aprilie – august.

Prima televiziune din România despre transport, Trafic TV, a primit licenţă din partea CNA – FOTO

CNA a acordat, joi, licenţă cu difuzare prin satelit societăţii Telestore SRL pentru o televiziune dedicată informaţiilor din trafic oferite în timp real, denumită Trafic TV, care va începe să emită, cel mai probabil, la 1 mai 2017. În România nu mai există nicio televiziune cu acest tip de format.

Ulitkaia la Bucureşti

Editura Humanitas Fiction va invita la Libraria Humanitas de la Cismigiu joi, 27 octombrie, ora 19, la o intalnire-eveniment cu Ludmila Ulitkaia, una din cele mai importante voci ale literaturii contemporane, prilejuita de lansarea romanului Imago.

„Día de Muertos” se sărbătoreşte în Bucureşti pe 2 noiembrie cu proiecţia animaţiei The Book of Life – VIDEO

Ambasada Mexicului în România organizează miercuri, 2 noiembrie, la UNAgaleria celebrarea uneia dintre sărbătorile cele mai semnificative ale patrimoniului mexican, Día de Muertos (Ziua Morţilor), cu o expoziţie de fotografie, pictură şi proiecţia animaţiei "The Book of Life".

Semnificaţii istorice pentru ziua de 27 octombrie

La data de 27 octombrie 1858 s-a născut Theodore Roosevelt, cel de-al 26-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii, laureat al Premiului Nobel pentru Pace pe anul 1906 (m. 1 ianuarie 1919).

Cronica FNT: Poveştirile coregrafice ale lui Carolyn Carlson: de la unitate la fluiditatea apei şi arderea focului

Spectacolul de dans contemporan „Scurte povestiri” de Carolyn Carlson s-a jucat marţi, la Sala Studio a TNB ca parte a spectacolelor invitate în cadrul FNT, reuşind să transpună spectatorii timp de o oră şi jumătate în lumea simbolurilor şi a elementelor primordiale: apa, focul, yin-yang.

VIAŢĂ de VIP. Dimitrie Cantemir, pamfletar. Partidele din Ţările Române, Inorogii şi Corbii de azi – FOTO/VIDEO

Dimitrie Cantemir s-a născut la 26 octombrie 1673,a dus viaţă de intelectual boem,cu baluri după ce scăpăra Soarele pe malul Bosforului şi ziua între hrisoave şi tipărituri.Ne-a lăsat să-l pomenin cu"Istoria Ieroglifică",satira politică.Azi,teatrul politichiei româneşti arată tot pestriţ,tot hazliu.

Directorul TVR Irina Radu îi cere preşedintelui Iohannis să nu promulge legea care elimină taxa radio-TV şi liderului PSD, Liviu Dragnea, o întrevedere

Directorul TVR, Irina Radu, a declarat, miercuri, că alături de directorul SRR, Ovidiu Miculescu, îi va cere preşedintelui Klaus Iohannis să nu promulge legea PSD privind eliminarea taxei radio-TV, afirmând i-a cerut lui Liviu Dragnea o întrevedere şi că va face asta şi în scris.

Aniversarea Regelui Mihai I, marcată printr-o emisiune filatelică despre motoarele pe care le-a deţinut de-a lungul timpului

Motoarele – fie că a fost vorba de automobile, motociclete sau avioane – au fost pentru MS Regele Mihai I deopotrivă un hobby şi un mod de a gestiona tensiunile şi presiunile cotidianului, o pasiune care s-a conturat încă din copilărie şi a fost cultivată odată cu trecerea anilor.

Televiziunea Română, după eliminarea taxei radio-TV: este prioritară „clarificarea statutului instituţiei”/ SRR: Radioul public riscă să intre în cea mai profundă criză din istoria sa

TVR a comunicat faptul că a luat act de decizia de marţi, 25 octombrie, a Camerei Deputaţilor de a elimina taxa radio-TV începând cu 1 ianuarie 2017 şi a asigurat faptul că "va servi în continuare interesul telespectatorilor", indiferent de sursa de finanţare.

Sfântul Dumitru serbat astăzi, 26 octombrie. Obiceiuri şi tradiţii

Ultima dintre cele mai importante sărbători ale toamnei are loc astăzi 26 octombrie. Ortodoxia serbează ziua prin hramuri, iar credincioşii jocuri cu focuri vii. Este începutul iernii.

Corina Dorobanţu, liveincolors.ro: ”Colorează cărţi, alungă anxietatea, cunoaşte-te mai bine” – GALERIE FOTO

Om în toată firea colorează cărţi ? Da, este un joc serios de imaginaţie şi detaşare faţă de grijile de zi cu zi. O dovedeşte liveincolors.ro, platforma online de creaţie şi shopping creată de Corina Dorobanţu. Este o formă de a avea grijă de lumea ta interioară în faţa asaltului evenimentelor zilnice.

Semnificaţii istorice pentru ziua de 26 octombrie

În 2007, a murit Nicolae Dobrin, unul dintre cei mai mari fotbalişti români, maestru emerit al sportului; a cucerit de trei ori, în 1966, 1967 şi 1971, titlul de cel mai bun fotbalist al ţării (n. 26 august 1947)

Un documentar despre manele realizat pentru BBC a avut premiera la AFF: „The New Gypsy Kings” – VIDEO

Un documentar inedit produs de Liviu Tipuriţă pentru BBC, a avut premiera naţională la Astra Film Festival (AFF) de la Sibiu."The New Gypsy Kings" introduce în centrul lumii incredibile a romilor superstaruri din România, o lume populată de bolizi şi palate luxoase.

Legea Dragnea care anulează peste 100 de taxe a fost adoptată de deputaţi. Taxele de timbru şi Radio-TV au fost eliminate/ Reacţia Guvernului

Deputaţii au adoptat marţi Legea privind eliminarea a peste 100 de taxe, inclusiv taxa Radio-TV, iniţiată de Liviu Dragnea, respingând varianta comisiei de specialitate care a stabilit menţinerea taxei pentru posturile de radio şi televiziune publice.

Bob Dylan ar putea pierde 900.000 de dolari pentru Nobel. Lipsa de reacţie a muzicianului considerată „arogantă şi nepoliticoasă”

Mulţi scriitori şi-ar dori să fie răsplătiţi cu un milion de dolari pentru a oferi o prelegere. Dar tăcerea lui Bob Dylan după acordarea Premiului Nobel pentru Literatură ar putea însemna că muzicianul nu va primi banii atribuiţi pentru premiu, cei 900,000 de dolari, relatează Reuters.

FOCUS: Acum, la 95 de ani, trei „clipuri” cu Regele Mihai – VIDEO

„Cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate şi democraţie, sunt identitatea şi demnitatea.” – Mihai