Cultură-Media

CNA: Becali şi Băsescu, cele mai mediatizate personalităţi politice la ştirile TV

Preşedintele Traian Băsescu şi George Becali au fost cele mai mediatizate personalităţi politice la televiziunile naţionale din România, în perioada 1-31 martie, în ceea ce priveşte durata şi numărul intervenţiilor în emisiunile de ştiri, potrivit unei monitorizări a CNA.

Trinitas TV, retransmis în reţeaua RCS&RDS

Televiziunea Trinitas TV, deţinută de Patriarhia Română, este retransmisă începând de joi, la nivel naţional, în reţeaua de cablu RCS&RDS.

„Boogie” al lui Radu Muntean ar putea intra în selecţia Quinzaine des réalisateurs, la Cannes

Regizorul Radu Muntean ar putea fi selectat în secţiunea paralelă Quinzaine des réalisateurs din cadrul Festivalului de Film de la Cannes (14-25 mai), filmul său "Boogie" fiind considerat favorit pentru a intra în competiţie.

Orhan Pamuk a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Bucureşti

Scriitorul turc Orhan Pamuk a declarat, miercuri, la ceremonia de primire a tilului de Doctor Honoris Causa al Universităţii Bucureşti, că, în prezent, oamenii de litere scriu mai puţin pentru naţia lor şi mai mult pentru cititorii din lumea întreagă.

Festival de teatru de stradă – „B-FIT in the Street”, la Bucureşti

Un festival de teatru de stradă - "B-FIT in the Street" - cu trupe din Franţa, Germania, Spania şi Italia, va fi organizat în perioada 29 mai - 1 iunie, în mai multe spaţii în aer liber din Bucureşti, a declarat Mihaela Păun, directorul ArCuB, miercuri, într-o conferinţă de presă.

Regizorul Declan Donnellan va primi cel dintâi Premiu Internaţional Shakespeare

Regizorul Declan Donnellan, al cărui spectacol "Trolius şi Cresida" va deschide Festivalul Internaţional Shakespeare, organizat la Bucureşti şi Craiova între 28 aprilie şi 18 mai, va primi Premiul Internaţional Shakespeare, în cadrul unei ceremonii, pe 1 mai, la Teatrul "Marin Sorescu" din Craiova.

Controversă în jurul unei expoziţii de fotografie intitulată „Parisul sub Ocupaţie”

În plină Ocupaţie nazistă, parizienii se plimbau liniştiţi pe Champs-Elysées, se grăbeau la cinema sau se amuzau în timpul curselor de cai: o expoziţie de fotografii ale Parisului în timpul celui de-al doilea război mondial provoacă jenă şi controverse în capitala franceză.

Filme de Radu Jude şi Gabriel Sârbu, în competiţia Festivalului de Scurtmetraj de la Bruxelles

"Alexandra" de Radu Jude şi "La drumul mare" de Gabriel Sârbu sunt înscrise în competiţia internaţională, la cea de-a 11-a ediţie a Festivalului de Scurtmetraj de la Bruxelles, care se desfăşoară în perioada 25 aprilie - 4 mai, potrivit site-ului evenimentului.

Maria Răducanu concertează la Varşovia

Cântăreaţa de jazz Maria Răducanu va susţine, joi, un concert la Varşovia, alături de chitaristul suedez Krister Jonsson şi contrabasistul german Chris Dahlgren.

Monica Lovinescu – vocea unei Românii în exil, pe undele Europei Libere

Regretată de jurnalişti, oameni de cultură, scriitori, decesul criticului literar Monica Lovinescu este o mare pierdere pentru spiritualitatea românească şi europeană.

Alexandru Dabija montează basme populare, pentru zece ani de teatru ACT

Regizorul Alexandru Dabija va monta o serie de piese inspirate din basmele populare româneşti, în stagiunea viitoare a Teatrului ACT, care împlineşte în toamnă zece ani, programul urmând să găzduiască şi concerte ce vor introduce publicul în istoria jazz-ului.

Monica Lovinescu a încetat din viaţă

Criticul literar Monica Lovinescu a încetat din viaţă, la Paris, la vârsta de 85 de ani, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii Ministerului Culturii şi Cultelor (MCC).

„Dragostea în vremea holerei”, cea mai dorită carte la Târgul Gaudeamus de la Cluj

Romanul "Dragostea în vremea holerei" de Gabriel Garcia Marquez a fost votat cea mai dorită carte la cea de-a noua ediţie a Târgului Gaudeamus de la Cluj, care a avut loc în perioada16 - 20 aprilie.

Piesa „Umbra albastră” a lui Bryan Reynolds, în premieră la Teatrul Naţional Cluj

Următoarea premieră a Teatrului Naţional din Cluj va fi piesa lui Bryan Reynolds, "Umbra albastră" şi va avea loc miercuri, la ora 19.00, în Studioul "Euphorion", spectacolul fiind realizat în cadrul Programului "Tineri Creatori".

Amsterdam – Capitală Mondială a Cărţii, după Bogota

Oraşul olandez Amsterdam va lua locul, pe 23 aprilie, de Ziua Mondială a Cărţii şi Drepturilor de Autor, oraşului columbian Bogota în postura de Capitală Mondială a Cărţii, informează agenţia de ştiri Lusa.

Mediafax.ro lansează o secţiune dedicată alegerilor locale 2008

Mediafax, cel mai mare furnizor de informaţie generală şi de afaceri din România, lansează, vineri, 18 aprilie, secţiunea Alegeri Locale 2008 de pe site-ul www.mediafax.ro, ce conţine informaţii în timp real despre alegeri, dar şi jocuri şi sondaje pe temele principale ale campaniei.

Norman Manea va primi titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii „Babeş-Bolyai”

Scriitorul Norman Manea, considerat cel mai tradus autor român în străinătate, va primi titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii "Babeş-Bolyai" (UBB) din Cluj-Napoca, ceremonia urmând să aibă loc luni.

„Nu te supăra, dar…” de Adina Pintilie participă la Festivalul Documenta Madrid

Pelicula Adinei Pintilie, "Nu te supăra, dar..." va participa în secţiunea competiţională a Festivalului de film documentar Documenta Madrid, care se desfăşoară în perioada 2-11 mai, a declarat pentru MEDIAFAX regizoarea.

Future Shorts România se lansează pe 24 aprilie

Future Shorts, cea mai mare reţea de scurtmetraje din lume, care are drept obiectiv promovarea filmelor prin organizarea de evenimente lunare, se lansează în România pe 24 aprilie, cu o serie de proiecţii şi un afterparty la care sunt invitaţi, printre alţii, Ada Solomon, Radu Jude, Tudor Giurgiu.

Musicalul „The Gypsies”, montat în Germania, Marea Britanie, Liban, Australia

"The Gypsies", primul musical despre istoria romilor şi a lui Damian Drăghici, care va avea premiera pe 19 aprilie, la Hamburg, a fost lansat public, joi, la Bucureşti, însă show-ul realizat în limba engleză nu va fi montat la Bucureşti, ci va merge în Marea Britanie, Liban şi Australia.

DraCOOLa, festival de filme horror şi fantasy, la Braşov

Festivalul de filme horror şi fantasy DraCOOLa, organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR), va avea loc la Braşov, în perioada 4-10 august, a declarat pentru MEDIAFAX George Scripcaru, primarul municipiului Braşov.

Pro TV S.A. a cumpărat licenţele audiovizuale şi alte active ale Companiei de Radio Pro

Pro TV S.A. a achiziţionat de la MediaPro, joi, la preţul de 47,2 milioane RON, licenţele audiovizuale şi alte active ale Companiei de Radio Pro s.r.l., care deţine posturile de radio Pro FM şi Info Pro, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

„Podul de flori” – dublu premiat la Festivalul de Film goEast din Germania

Filmul "Podul de flori" de Thomas Ciulei a obţinut Marele Premiu pentru film documentar - "Erinnerung und Zukunft" (Amintire şi Viitor), precum şi premiul goEast în memoria lui Reinhard Kämpf, la Festivalul de Film goEast din Germania (9-15 aprilie).

Întâlnire cu dramaturgul spaniol Juan Mayorga, luni, la Teatrul Mic

Teatrul Mic organizează, luni, o întâlnire cu unul dintre cei mai apreciaţi dramaturgi din Spania, Juan Mayorga, autorul piesei "Hamelin", după care a fost realizat cel mai recent spectacol al instituţiei culturale.

Centrul Ceh organizează festivalul de film documentar „One World Romania”

Centrul Ceh din Bucureşti va organiza, la sfârştiul lunii mai, pentru prima dată în România, un festival documentar dedicat drepturilor omului, intitulat "One World Romania".

Lucrări de artă ale unor artişti români, prezentate la Paris

Lucrări de artă ale unor artişti, galerişti şi colecţionari din România vor fi expuse în octombrie - noiembrie la Paris, într-o expoziţie la Petit Palais, şi la o licitaţie publică, la Hotel Drouot din Paris, a declarat pentru MEDIAFAX Virgil Niţulescu, secretar general al Ministerului Culturii.

Alexandra Badea pune în scenă „Complexul România”, în premieră, la TNB

Piesa "Complexul România" de Mihaela Michailov - câştigătoare a premiului UNITER pentru cea mai bună piesă a anului în 2006 - va avea premiera, vineri, la Sala Atelier a Teatrului Naţional Bucureşti (TNB).

O piesă pentru orgă compusă de Bach, descoperită în Germania

O piesă pentru orgă până recent necunoscută, compusă de Johann Sebastian Bach (1685 - 1750), a fost descoperită de muzicologi, a anunţat Universitatea Martin-Luther din Saxonia-Anhalt, Germania.

Artişti de jazz consacraţi la nivel mondial participă la Festivalul de Jazz de la Gărâna

Preşedintele Fundaţiei Culturale Jazz Banat din Timişoara, care organizează Festivalul de Jazz de la Gărâna, Marius Giura, a declarat, marţi, că artiştii care vin în acest an la evenimentul muzical vor surprinde publicul plăcut, fiind vorba de nume consacrate.

„Unchiul Vania”- al cincilea spectacol al Teatrului Maghiar din Cluj distins cu premiul UNITER

Spectacolul "Unchiul Vania", care a câştigat luni seara premiile pentru cel mai bun spectacol, cel mai bun regizor şi cel mai bun actor în rol principal, la Gala UNITER, este cea de-a cincea producţie a Teatrului Maghiar de Stat din Cluj care a fost distinsă cu premiul Uniunii Teatrale.

„Lacul lebedelor” are premiera la ONB, într-o nouă viziune artistică

Opera Naţională Bucureşti (ONB) găzduieşte, sâmbătă, premiera spectacolului de balet "Lacul lebedelor", de Piotr Ilici Ceaikovski, pus în scenă într-o nouă viziune coregrafică (Gheorghe Iancu) şi scenografică (Luisa Spinatelli), informează instituţia.

Senat: Agenţia Naţională de Presă Rompres va reveni la denumirea Agerpres

Plenul Senatului a adoptat, marţi, cu 41 de voturi "pentru", cinci voturi "împotrivă” şi 10 abţineri, propunerea legislativă de modificare a Legii de funcţionare a agenţiei Rompres, potrivit căreia Agenţia Naţională de presă Rompres revine la denumirea Agerpres.

„Otello” de Verdi, în regia lui Mihai Măniuţiu, în premieră, la Cluj

"Otello" de Giuseppe Verdi, o capodoperă a genului liric, revine pe afişele clujene după aproape patruzeci de ani, într-o superproducţie purtând semnătura regizorului Mihai Măniuţiu, prezentată în 23 aprilie, în premieră, la Opera Naţională Română din Cluj.

András Hatházi – cel mai bun actor în rol principal, la Gala Premiilor UNITER

András Hatházi a obţinut, luni seara, premiul pentru cel mai bun actor în rol principal, pentru prestaţia sa din spectacolul "Unchiul Vania", în regia lui Andrei Şerban, la cea de-a XVI-a ediţie a Galei Premiilor UNITER, desfăşurată la Teatrul Naţional Bucureşti (TNB).

Televiziunea Publică a terminat 2007 cu un deficit de circa 8,4 milioane de euro

Societatea Română de Televiziune (SRTv) a încheiat anul 2007 cu un deficit de circa 8,4 milioane de euro, în condiţiile în care Televiziunea Publică a avut anul trecut venituri totale de peste 522 de milioane de lei, a declarat pentru MEDIAFAX Cipriana Voicu, Directorul Direcţiei Economice a TVR.

Expoziţie de fotografie „Gaudí şi Mompou, sunetul luminii”, la Bucureşti

O expoziţie de fotografie intitulată "Gaudí şi Mompou, sunetul luminii", ce încearcă să stabilească un dialog între opera arhitectului catalan Antonio Gaudí şi muzicianul Frederic Mompou, va fi prezentată, în perioada 23 aprilie - 22 mai, la Bucureşti, informează Ambasada Spaniei.

Oana Giurgiu participă la un program pentru tinerii producători de film, la Cannes

Producătorul Oana Giurgiu participă la programul "Producers on the Move", la care au fost selectaţi 22 dintre cei mai importanţi tineri producători europeni şi care va avea loc între 17 şi 20 mai, în cadrul Festivalului de Film de la Cannes, anunţă organizatorii, European Film Promotion.

Radioul Public a încheiat anul pe profit

Societatea Română de Radio (SRR) a avut, în 2007, venituri de 331,6 milioane de lei, înregistrând un excedent de 87.961 lei, potrivit Raportului de activitate al Radioului Public pe anul trecut.

Pelicule româneşti, la Zilele Filmului European de la Praga

Filmele "California Dreamin'" de Cristian Nemescu, "Legături bolnăvicioase" de Tudor Giurgiu şi "Îngerul necesar" de Gheorghe Preda vor fi proiectate la Praga, în cadrul Zilelor Filmului European, o manifestare dedicată producţiilor europene contemporane, potrivit site-ului evenimentului.

Principele Georg Friederich al Prusiei participă la Gala UNITER

Principele Georg Friederich al Prusiei, membru al familiei regale germane, efectuează o vizită în România de luni până miercuri, el urmând să participe şi la Gala UNITER, unde va înmâna premiul pentru cea mai bună piesă de teatru a anului 2007.