Prinţul Philip a primit titlul de lord-mare amiral de la regina Elisabeth de ziua lui

Publicat: 11 06. 2011, 15:31
Actualizat: 11 06. 2012, 05:30

Regina a marcat astfel aniversarea prinţului consort şi i-a recunoscut totodată meritele în Marina britanică. Prinţul Phillip, duce de Edinburgh, a devenit oficial şeful Marinei Regale.

Titlul este însă unul formal, prinţul neavând nicio autoritate asupra forţelor navale britanice.

Phillip a luptat în cel de-Al Doilea Război Mondial, dar a renunţat la îndatoririle sale militare în 1952, când Elisabeth a preluat tronul după tatăl ei, George al VI-lea.

Vineri, în curtea palatului Buckingham, o fanfară militară i-a cântat „La mulţi ani!” prinţului Phillip, onorat de asemenea cu 62 de salve de tun de la Turnul Londrei.