Parade alegorice, spectacole, concerte în aer liber, la prima ediţie a B-FIT in the Street!

Un număr de 13 companii de teatru de stradă participă la prima ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de Stradă B-FIT in the Street!, care are loc între 29 mai şi 1 iunie şi care va aduce multe evenimente artistice, precum parade alegorice, spectacole sau instalaţii suspendate.

Urmărește
85 afișări
Imaginea articolului Parade alegorice, spectacole, concerte în aer liber, la prima ediţie a B-FIT in the Street!

Fotografie din spectacolul "Le Voyage des Aquareves" a companiei Malabar (Imagine: www.picasaweb.google.com)

B-FIT in the Street! aduce în centrul Capitalei parade alegorice, spectacole, instalaţii suspendate, concerte în aer liber şi petreceri interactive.

Evenimentele se vor desfăşura în Parcul Izvor, pe esplanada Teatrului Naţional Bucureşti, în Parcul Unirii, Piaţa George Enescu, Parcul Cişmigiu, Parcul Colţea şi Piaţa Constituţiei. Paradele vor porni din Piaţa Unirii, vor traversa Bulevardul Unirii şi vor staţiona în Piaţa Constituţiei, pe toată durata spectacolelor.

Astfel, pe 30 iunie, are loc parada "Lacher de Violons" a companiei franceze de teatru "Transe Express", care reuneşte un număr impresionant de artişti ce vor defila prin centrul Bucureştiului în timp ce cântă la tobe.

În Piaţa Constituţiei, ritmul tobelor va fi înlocuit de cel al unei orchestre de viori. Aici, parada se va transforma într-un magic spectacol alegoric: un grup de violonişti se balansează suspendaţi de o structură aeriană la 30 de metri deasupra publicului. "Lacher de Violons" exploatează conceptul opoziţiei terestru-celest, prin intermediul muzicii.

Pe 31 mai, compania de teatru "Off" prezintă parada "Les Giraffes". Girafele colorate vor traversa Bucureştiul, într-un show bazat pe culoare, expresie şi mişcare, încercând să aducă în spaţiul urban teme universale fundamentale.

De asemenea, parada "Mobile homme" a companiei "Transe Express" şi "Le Voyage des Aquareves" a companiei Malabar vor fi câteva dintre manifestările din cadrul festivalului, care vor avea loc de Ziua internaţională a copilului.

Majoritatea evenimentelor vor avea loc în Parcul Cişmigiu, alături de alte spectacole dedicate Zilei copilului, iar B-FIT 2008 se va închide cu o paradă a mai multor companii prezente în festival.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici