Laura şi logodnicul ei, Cristian Mărgescu, şi-au pierdut viaţa într-un accident de maşină din apropierea localităţiii Sineşti, pe 9 martie 2006. Ei se întorceau de la un spectacol susţinut la Centrul Cultural din Urziceni, iar acela a fost ultimul drum făcut împreună.
La începutul lunii martie 2006, cântăreaţa anunţase că este însărcinată cu primul ei copil. Urma să nască în septembrie şi intenţiona să lanseze în acest an un nou album. Nu a mai reuşit, însă fratele ei se ocupă acum de toate piesele sale care nu au fost oferite publicului. „Am reuşit să dau publicului un album ce nu fusese lansat când Laura era încă fizic printre noi, acesta se numeşte “Vino”. În curând, împreună cu un vechi şi bun prieten Cătălin Muraru de la Roton, vom lansa un CD de colecţie cu melodii cunoscute şi mai puţin cunoscute şi difuzate. (…) Pentru următoarea perioadă obiectivul principal este să pot să redau publicului albumul “S-a schimbat”, a declarat Alexandru Stoica într-un interviu pentru Playtech.
Artista era născută la 10 octombrie 1967. Laura Stoica s-a lansat la începutul anilor ’90 la festivalul de la Mamaia. În 1991 a fost declarată cea mai bună solistă pop-rock, iar melodia „Un actor grabit” a fost considerată melodia anului. Între anii 1987 şi 1991, participase la toate concursurile muzicale organizate în România pentru tinerele talente.
Primul ei album, „Un actor grăbit”, a fost lansat în 1992. Au urmat albumele „Focul” – 1994, „Nici o stea” – 1997, „Oameni de zăpadă” – 1997.