Patapievici nu are obiecţii faţă de o anchetă parlamentară la ICR (Galerie Foto)
Patapievici îşi motivează scrisoarea deschisă adresată lui Nicolae Văcăroiu, preşedintele Senatului, ca răspuns la unele afirmaţii făcute de Andrei Alexandru, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Senatului României.
Şeful ICR spune că activitatea instituţiei pe care o conduce a fost controlată, în perioada 27 septembrie 2007 – 31 ianuarie 2008, de Curtea de Conturi, care nu a constatat existenţa unor "fraude" la Institut.
În ce priveşte cheltuirea "de o manieră neortodoxă" a fondurilor alocate ICR, Patapievici precizează că "singurele operaţiuni care implică fonduri menţionate în analiza Curţii de Conturi sunt o serie de debite neîncasate (…) rezultate în urma plasării pe piaţă a publicaţiilor ICR, între care revistele Dilema şi Cultura", care datează din perioada când la conducerea Institutului se afla Augustin Buzura.
Andrei Alexandru, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Senatului, a anunţat pe 4 august că Nicolae Văcăroiu va solicita Comisiei pentru Cultură din acest for legislativ să demareze o anchetă privind activitatea ICR, urmând ca rezultatele să fie prezentate Senatului în cel mai scurt timp.
Demersul este legat de expoziţia de street art "Freedom for Lazy People", realizată de artiştii români IRLO, Omar şi Nuclear Fairy, la Galeria Română din New York
Într-un număr din iulie al New York Magazin, John Gabrian Marinescu scria, referindu-se la expoziţia de street art "Freedom for Lazy People", că, "mergând pe 3rd Avenue, în vitrine vezi expuse, în dezordine, figuri cu adevărat groteşti, dar rămâi stană de piatră la spectacolul infernal din interior, unde pe pereţi atârnă adevărate monstruozităţi".
"Pe pervazul unei ferestre au culcat o păpuşă din cârpă, înfăţişând un tânăr de 14-15 ani, fără haine, cu organul genital vizibil…demenţă totală! Spre dreapta stă un urangutan, cu chipul negru (probabil o aluzie la negrii Americii), culcat, întins pe spate, cu un schelet uman deasupra. Pe un scaun pliant (lângă păpuşa cu organe genitale masculine) se află un obiect nedefinit (ca formă), iar pe spătarul scaunului stă lipit un afiş pe care scrie: «Show your ID»".
În replică, ICR New York a dat publicităţii un comunicat în care afirma că instituţia, dorind să continue politica sa curatorială "de susţinere a artelor vizuale româneşti emergente, a invitat la New York trei dintre cei mai activi şi mai provocatori street artişti români: IRLO, Omar şi Nuclear Fairy".
"Aceştia sunt cunoscuţi în România pentru lucrările lor de pe pereţii marilor oraşe, care pot fi însă întâlnite şi în spaţii precum librăriile Cărtureşti din Bucureşti şi Cluj, terasa Teatrului Naţional din Bucureşti, calcanul de pe strada Arthur Verona, skate park-ul din Herăstrău, clubul Amsterdam (fost Cina), Metroul Bucureşti, clubul Cuba din Piteşti, reşedinţe personale sau spaţii comerciale din întreaga ţară, dar şi în publicaţii precum ziarul Cotidianul, revista de creaţie contemporană Omagiu, revista Hardcomics, jurnalul ilustrat Aooleu, revista TimeOut Bucureşti", spunea ICRNY.
Totodată, Horia-Roman Patapievici a declarat, joia trecută, într-o conferinţă de presă, că toate acuzaţiile aduse expoziţiei "Freedom for Lazy People" sunt "false", precizând că scandalul declanşat a devenit unul "politic" în momentul în care s-a implicat Parlamentul.
El a precizat că, în cazul expoziţiei "Freedom for Lazy People", s-a creat o "mistificare de proporţii", pornindu-se de la o "judecată estetică contrariată". "Nu poţi să spui că expoziţia asta e nasoală pentru că nu-mi place mie, poţi să spui că e nasoală pentru că e antisemită, nazistă", a remarcat Patapievici, făcând referire la un obiect din expoziţie – "poneiul roz", care are desenată, în mod "ironic", o svastică.
Potrivit lui Patapievici, imaginea poneiului este una "ironică", în SUA afişarea svasticii nefiind interzisă, aşa cum s-a afirmat în mai multe rânduri, cu excepţia cazurilor în care apare pe o sinagogă sau pe o casă în care trăieşte o familie de evrei.
"Dacă această comisie s-a înfiinţat ca să analizeze activitatea ICR din punct de vedere financiar, nu ar fi trebuit să o facă ea, pentru că asta face Curtea de Conturi. Dacă s-a înfiinţat ca să analizeze activitatea ICR din punctul de vedere al modului în care a respectat legea, da, putem să discutăm acest lucru. Dar dacă s-a înfiinţat – cum a declarat Adrian Păunescu – pentru ca, în sfârşit, ICR să fie supus oprobiului public, atunci cred că suntem într-o zonă pe care opinia publică în primul rând trebuie să o judece, şi anume, aspru", a spus şeful ICR.
Expoziţia "Freedom for Lazy People" va putea fi vizitată la New York până pe data de 15 august.