Patriarhul Daniel: Biserica este chemată să gândească noi forme şi metode pastorale
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2023 drept Anul omagial al pastoraţiei persoanelor vârstnice şi Anul comemorativ al imnografilor şi cântăreţilor bisericeşti.
„Grija pentru bătrâni, pentru copii şi pentru săraci arată gradul de civilizaţie şi profunzimea trăirii creştine a unui popor. Din acest punct de vedere, ne preocupă, în mod deosebit, starea de abandon social şi dezinteresul faţă de bătrâni (părinţi şi bunici), pe care le constatăm, adesea, în societatea de astăzi. Comunitatea umană tradiţională s-a preocupat dintotdeauna de persoanele vârstnice, considerându-le pe acestea nu o povară, ci un izvor de binecuvântare şi înţelepciune, dar şi de iubire milostivă, prin participarea lor la educaţia copiilor şi a tinerilor. Astfel, Sfânta Scriptură ne vorbeşte despre respectul pe care comunitatea evreiască îl arăta bătrânilor. În Vechiul Testament, respectul pentru bătrâni a fost transformat într-o poruncă pe care toţi aveau datoria să o împlinească:
Patriarhul Daniel susţine că noul Testament ne arată lămurit că înţelepciunea celor vârstnici ţine de apropierea lor de Dumnezeu prin rugăciune şi de viaţa virtuoasă pe care aceştia o trăiesc: „Astfel, Dreptul Simeon nu era doar un om învăţat, ci şi un permanent rugător, luminat de Duhul Sfânt pentru a-L recunoaşte pe Mesia în Pruncul Iisus:
„Din nefericire, astăzi, sunt foarte mulţi bătrâni care trăiesc în multă însingurare, în izolare de comunitate, simţindu-se cumva inutili acesteia sau, mai mult, traumatizaţi de propria îmbătrânire, ajung chiar la deznădejde. De aceea, Biserica este chemată să gândească noi forme şi metode pastorale actuale, apropiindu-se mai mult de nevoile şi aşteptările bătrânilor. Concomitent, trebuie lucrat şi la creşterea şi educarea tinerilor spre a nu marginaliza persoanele vârstnice, a nu le abandona şi izola în centre de asistenţă socială, deoarece tinerii şi persoanele în vârstă au nevoie unii de ceilalţi. Mai precis, bătrânii au nevoie de o mângâiere şi de un cuvânt de încurajare, iar tinerii au nevoie de înţelepciunea, răbdarea şi puterea de rugăciune a bătrânilor. Vârstnicii, prin maturitatea lor duhovnicească, pot ajuta mult la păstrarea valorilor creştine în cultura noastră, pentru armonia societăţii şi a familiei. Prin urmare, Biserica va ajuta persoanele vârstnice să depăşească lipsa de încredere, tristeţea şi izolarea, care îi împiedică pe bătrâni să participe activ şi cu speranţă la viaţa comunităţii”, continuă mesajul patriarhului Bisericii Ortodoxe Române.
La nivelul Patriarhiei Române 21 de centre de zi, 54 de aşezăminte rezidenţiale şi 52 de servicii de îngrijire la domiciliu, toate destinate persoanelor vârstnice.
De asemenea, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2023 drept Anul comemorativ al imnografilor şi cântăreţilor bisericeşti.
„Dacă anul 2022 a fost consacrat rugăciunii şi isihasmului, ca lucrare duhovnicească de propovăduire a rugăciunii neîncetate a minţii şi a inimii, anul acesta, 2023, privim rugăciunea, însoţită sau susţinută de cântarea bisericească, psalmodierea însăşi devenind rugăciune comunitară. Aceasta îşi are obârşia în Psalmii Vechiului Testament, aşa cum afirmă şi Sfântul Andrei Criteanul, unul dintre marii imnografi ai Bisericii, zicând: